CRUG, cruguri, s. n. (Înv.) 1. Orbită a Lunii sau a unei planete. ◊ Crugul cerului (sau ceresc) = bolta cerească. 2. Ciclu solar (sau lunar). – Din rus., sb. krug.

crug sn [At: (a. 1508) LITURGHIER SLAVONESC, ap. BV I, 7 / V: clug / Pl: ~uri / E: rs круг,srb krug cf crâng] (Înv) 1 Cerc Si: cearcăn. 2 (Ast) Orbită. 3 (Ast; îs) ~ul cerului sau ceresc Boltă cerească Si: tărie, firmament, crâng. 4 (Ast; reg) Calea Lactee. 5 (În legătură cu Soarele sau Luna) Ciclu. 6 Glob. 7 (Fiind vorba de ceea ce se măsoară cu ciclul unor fenomene astronomice) Curs.

CRUG, cruguri, s. n. (Înv.) 1. Orbită a lunii sau a unei planete. ◊ Crugul cerului (sau ceresc) = bolta cerească. 2. Ciclu solar (sau lunar). – Din rus., scr. krug.

CRUG, cruguri, s. n. (Învechit și popular) 1. Orbită a lunii sau a unei planete. Văzînd că se răsucesc stihiile pe crugul lor, n-a mai așteptat pînă a doua zi. SADOVEANU, P. M. 91. În tării Sta soarele în crugu-i spre-a saluta planeții. EMINESCU, O. IV 340. Crugul cerului (sau ceresc) = bolta cerească, firmamentul. Și-nainte ne-a mînat, Pre crugul cerului, Pre semnele pămîntului. TEODORESCU, P. P. 163. 2. Ciclu solar (sau lunar) după trecerea căruia zilele săptămînii (sau fazele lunii) cad la aceleași date ale anului... Cunoaște mersul anotimpurilor, crugul lunii. SADOVEANU, V. F. 34. ♦ Curs, circuit. În crugul prinsurilor, apa Sucevii se zărea ca un balaur vînăt. CAMILAR, N. II 407.

crug n. cerc, orbită: crugul soarelui, cerului; crugul lunei, ciclu lunar. [Rus. KRUGŬ (v. crâng)].

crug n., pl. urĭ (rus. krug, cerc, d. vsl. krongŭ). Vechĭ. Crîng, cerc, ciclu, órbită. Crugu luniĭ, ciclu lunar. V. pascalie.

clug s vz crug

crug (înv.) s. n., pl. cruguri

crug (înv.) s. n., pl. cruguri

crug s. n., pl. cruguri

CRUG s. v. boltă, cer, ciclu, firmament, orbită.

crug s. v. BOLTĂ. CER. CICLU. FIRMAMENT. ORBITĂ.