CRUG, cruguri, s. n. (Învechit și popular) 1. Orbită a lunii sau a unei planete. Văzînd că se răsucesc stihiile pe crugul lor, n-a mai așteptat pînă a doua zi. SADOVEANU, P. M. 91. În tării Sta soarele în crugu-i spre-a saluta planeții. EMINESCU, O. IV 340. Crugul cerului (sau ceresc) = bolta cerească, firmamentul. Și-nainte ne-a mînat, Pre crugul cerului, Pre semnele pămîntului. TEODORESCU, P. P. 163. 2. Ciclu solar (sau lunar) după trecerea căruia zilele săptămînii (sau fazele lunii) cad la aceleași date ale anului... Cunoaște mersul anotimpurilor, crugul lunii. SADOVEANU, V. F. 34. ♦ Curs, circuit. În crugul prinsurilor, apa Sucevii se zărea ca un balaur vînăt. CAMILAR, N. II 407.