cronic, ~ă a [At: CANTEMIR, I. I. I, 43 / V: (înv) hro~ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr chronique, lat chronicus] 1 (Med; d. boli, îoc acut) Care durează mult. 2 Care se prelungește mult și nu se vindecă ușor.

CRONIC, -Ă, cronici, -e, adj. (Despre boli; fig. despre fenomene sociale) Care se prelungește vreme îndelungată, care are un caracter de durată, care s-a învechit și nu mai poate fi ușor înlăturat. Bronșită cronică. ◊ Unul din cele mai vădite fenomene de putrezire a economiei capitaliste îl constituie nefolosirea cronică a capacității de producție. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 89.

CRONIC, -Ă adj. (Despre boli; op. acut) Care are o evoluție lentă, de durată. ♦ (Fig.) Care se prelungește multă vreme, învechit, greu de înlăturat. [< fr. chronique, lat. chronicus < gr. chronos – timp].

CRONIC, -Ă adj. 1. (despre boli) cu o evoluție lentă, de durată. 2. (fig.) care se prelungește multă vreme, învechit, greu de înlăturat. (< fr. chronique, lat. chronicus)

CRONIC ~că (~ci, ~ce) 1) (despre boli) Care durează de mult timp; cu evoluție lentă și de durată. 2) fig. Care se prelungește multă vreme; de lungă durată. /<fr. chronique

cronic a. se zice de boalele cari durează mult timp.

*crónic, -ă adj. (vgr. hronikós, d. hrónos, timp). Med. Se zice despre boalele care se prelungesc mult timp, despre boalele vechĭ, în opozițiune cu acut. Fig. Beție cronică, beție veche. S. f., pl. ĭ (rar e). Istorie scrisă în ordinea timpuluĭ, an cu an: cronica luĭ Șincaĭ. Articul de ziar despre noutățile zileĭ: cronică politică, teatrală, artistică, financiară. Fig. Cronica scandaloasă, care povestește ceĭa ce e răŭ pe socoteala cuĭva. – Vechĭ și hrónică (s. f.) și hrónic (s. n., pl. e) după ngr.

cronic adj. m., pl. cronici; f. cronică, pl. cronice

+cronic adv. (bolnavă cronic, bolnavi cronic)

cronic adj. m., pl. cronici; f. cronică, pl. cronice

cronic adj. m., pl. cronici; f. sg. cronică, pl. cronice

cronică (adj.), pl. cronice

cronic adj. – Care are evoluție lentă, cu caracter de durată. – Var. hronic (și der., înv.). Lat. chronicus (sec. XVIII). – Der. cronică, s. f., din lat. chronica, sec. XVII; cronicar, s. m.; cronicăresc, adj.; cronograf, s. f. (cronică, anale), din gr. χρονόγραφος (sec. XVII); cronologic, adj., din fr.; cronologie, s. f., din fr.; cronometru, s. n., din fr. Pentru der. înv., cf. Gáldi 196.

-CRONIC „relativ la timp, temporal”. ◊ gr. khronikos „referitor la timp” > fr. -chronique, engl. -chrone, it. -cronico > rom. -cronic.

a suferi de chiulangită cronică expr. (șc., glum.) a absenta nemotivat de la cursuri.

chiulangită cronică expr. v. chiulangită.