10 definiții pentru cronc

CRONC interj. Cuvânt care imită sunetele scoase de corb, de cioară etc. – Onomatopee.

CRONC interj. Cuvânt care imită sunetele scoase de corb, de cioară etc. – Onomatopee.

CRONC interj. Onomatopee care imită strigătul corbului. Aude numai cronc! cronc! prin văzduh și un coșcogea corb se lăsa spre el. ȘEZ. II 55.

cronc interj. – Imită croncănitul corbului sau ciorii. Creație expresivă cf. cîrc, crau.Der. cronc, s. m. (Maram., corb); croncan, s. m. (corb; vultur), cf. bg. krokon „corb”; croncăni, vb. (a scoate sunete caracteristice ciorii, corbului), cf. gr. ϰρώζω, ϰράζω, lat. crocare, crocitare, alb. krakaris; croncăneală (var. croncănit, croncănitură), s. f. (sunet caracteristic ciorii, corbului); croncănitor, adj. (care croncăne).

CRONC interj. (se folosește pentru a imita sunetele scoase de corb, cioară). /Onomat.

cronc, interj. care arată strigătu corbului. V. clonc.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

cronc, cronci, (croncan, croncău), s.m. – (ornit.) Corb (Corvus corax): „Cine strică dragosti dulci / Care-i carnea croncii’n huci” (Țiplea, 1906: 432). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei, cu același sens (DRT, 2010). – Din interj. cronc (formă onomatopeică) (DER, MDA).

cronc, -i, s.m. – Corb (Corvus corax): „Cine strică dragosti dulci / Care-i carnea croncii’n huci” (Țiplea 1906: 432). – Formă onomatopeică.

Intrare: cronc
cronc interjecție
Surse flexiune: DOR