cronc, cronci, (croncan, croncău), s.m. – (ornit.) Corb (Corvus corax): „Cine strică dragosti dulci / Care-i carnea croncii’n huci” (Țiplea, 1906: 432). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei, cu același sens (DRT, 2010). – Din interj. cronc (formă onomatopeică) (DER, MDA).