2 intrări

14 definiții

CRITICÁ, crític, vb. I. Tranz. A dezvălui lipsurile, greșelile, defectele unor persoane, ale unei opere, ale unor stări de lucruri (arătând cauzele și indicând mijloacele de îndreptare). ♦ A aprecia valoarea etică, artistică etc. a unei opere. ♦ A arăta cu răutate (sau cu exagerare) părțile slabe ale unui lucru sau ale unei persoane; a comenta în chip răutăcios, născocind lipsuri și greșeli; a bârfi. – Din fr. critiquer.

CRITICÁ, crític, vb. I. Tranz. A dezvălui lipsurile, greșelile, defectele unor persoane, ale unei opere, ale unor stări de lucruri (arătând cauzele și indicând mijloacele de îndreptare). ♦ A aprecia valoarea etică, artistică etc. a unei opere. ♦ A arăta cu răutate (sau cu exagerare) părțile slabe ale unui lucru sau ale unei persoane; a comenta în chip răutăcios, născocind lipsuri și greșeli; a bârfi. – Din fr. critiquer.

CRITICÁ, critíc, vb. I. Tranz. 1. (Complementul indică opera înfăptuită sau persoana, gruparea, instituția care a înfăptuit-o) A scoate !a iveală lipsurile pentru ca, descoperind cauzele și indicînd mijloacele de îndreptare, să se ajungă la lichidarea greșelilor. Organizațiile de partid au datoria să analizeze periodic situația învățămîntului cadrelor din întreprinderea și instituția respectivă, să critice și să tragă la răspundere fără menajamente pe acei activiști care au o atitudine înapoiată față de studiu. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2755. ◊ Refl. Marx spunea că revoluția proletară se deosebește, printre altele, de oricare altă revoluție tocmai prin faptul că ea se critică singură și, criticîndu-se, se întărește. STALIN, O. X 345. 2. (În mentalitatea de altădată) A dezvălui lipsurile din acțiunile unor oameni, a arăta defectele unor stări de lucruri fără a indica mijloacele de îndreptare. Eminescu a criticat aspectele negative ale societății din timpul lui. ♦ A dezvălui cu răutate (sau cu exagerare) părțile slabe, defectele unui lucru sau ale unei persoane; a comenta în chip răutăcios, născocind lipsuri și greșeli. V. d e f ă i m a, b î r f i. Lumea e rea, critică orice pas al unei fete. CONTEMPORANUL, VII 488. Îndată începu a o și critica [piesa de teatru]. NEGRUZZI, S. I 238. În loc să critici greșelile străine, în loc să rîzi de alții, mai bine rîzi de tine. ALEXANDRESCU, P. A. 93.

criticá (a ~) vb., ind. prez. 3 crítică

criticá vb., ind. prez. 1 sg. crític, 3 sg. și pl. crítică

CRITICÁ vb. (pop.) a cârti, (fam. fig.) a scutura. (L-a ~ zdravăn.)

A (se) critica ≠ a (se) lăuda

CRITICÁ vb. I. tr. A da la iveală greșelile, lipsurile (unei persoane, ale unei opere etc.), arătând cauzele și indicând mijloacele de remediere, de îndreptare. [P.i. crític. / < fr. critiquer, it. criticare].

CRITICÁ vb. tr. 1. a dezvălui greșelile, lipsurile unei persoane, ale unei opere etc., arătând cauzele și indicând mijloacele de îndreptare. 2. a arăta cu răutate sau cu exagerare lipsurile sau greșelile cuiva. ◊ (peior.) a vorbi de rău, a bârfi. (< fr. critiquer)

A CRITICÁ crític tranz. 1) (persoane, stări de lucru) A examina evidențiind defectele și cauzele apariției, indicând și mijloacele de înlăturare. 2) (opere de artă) A aprecia critic, subliniind valorile etice și artistice. 3) (persoane) A condamna cu răutate, inventând defecte și greșeli. /<fr. critiquer

criticà v. 1. a judeca: a aprecia o operă; 2. a vorbi de rău, a defăima: a critica faptele altuia.

*crític, a v. tr. (fr. critiquer). Apreciez, judec (în artă orĭ în literatură). Reprob, ocărăsc, mustru.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CRITICÁ vb. (pop.) a cîrti, (fam. fig.) a scutura. (L-a ~ zdravăn.)


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

A CRITICA a-i freca ridichea, a lua în colimator, a lua în tărbacă, a lua în tărbacă, a lua la tangou, a prelucra, a rade (pe cineva) fără săpun, a regula (pe cineva) cu sula îndoită, a scutura.

Intrare: critica
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) critica criticare criticat criticând singular plural
critică criticați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) critic (să) critic criticam criticai criticasem
a II-a (tu) critici (să) critici criticai criticași criticaseși
a III-a (el, ea) critică (să) critice critica critică criticase
plural I (noi) criticăm (să) criticăm criticam criticarăm criticaserăm, criticasem*
a II-a (voi) criticați (să) criticați criticați criticarăți criticaserăți, criticaseți*
a III-a (ei, ele) critică (să) critice criticau critica criticaseră
Intrare: criticare
criticare infinitiv lung
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular criticare criticarea
plural criticări criticările
genitiv-dativ singular criticări criticării
plural criticări criticărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)