7 definiții pentru criticare

criticare sf [At: DA / Pl: ~cări / E: critica] 1 Relevare, după o cercetare atentă, a defectelor unei lucrări științifice, artistice etc. sau ale unei persoane, acțiuni etc. Si: criticat1 (1). 2 Examinare și evidențiere (cu răutate) a părților slabe ale unei persoane, acțiuni etc. Si: criticat1 (2). 3 Mustrare. 4 Bârfire. 5 Blamare. 6 Cârtire. 7 (Înv) Critică (17). 8 (Înv) Critică (23).

CRITICÁ, crític, vb. I. Tranz. A dezvălui lipsurile, greșelile, defectele unor persoane, ale unei opere, ale unor stări de lucruri (arătând cauzele și indicând mijloacele de îndreptare). ♦ A aprecia valoarea etică, artistică etc. a unei opere. ♦ A arăta cu răutate (sau cu exagerare) părțile slabe ale unui lucru sau ale unei persoane; a comenta în chip răutăcios, născocind lipsuri și greșeli; a bârfi. – Din fr. critiquer.

criticá vb., ind. prez. 1 sg. crític, 3 sg. și pl. crítică

CRITICÁ vb. (pop.) a cârti, (fam. fig.) a scutura. (L-a ~ zdravăn.)

A (se) critica ≠ a (se) lăuda

CRITICÁ vb. I. tr. A da la iveală greșelile, lipsurile (unei persoane, ale unei opere etc.), arătând cauzele și indicând mijloacele de remediere, de îndreptare. [P.i. crític. / < fr. critiquer, it. criticare].

A CRITICÁ crític tranz. 1) (persoane, stări de lucru) A examina evidențiind defectele și cauzele apariției, indicând și mijloacele de înlăturare. 2) (opere de artă) A aprecia critic, subliniind valorile etice și artistice. 3) (persoane) A condamna cu răutate, inventând defecte și greșeli. /<fr. critiquer

Intrare: criticare
criticare infinitiv lung
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular criticare criticarea
plural criticări criticările
genitiv-dativ singular criticări criticării
plural criticări criticărilor
vocativ singular
plural