14 definiții pentru cratiță


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cratiță sf [At: LB / V: castri~, cărcat~, cârcat~, ~acatiță, ~aiță, cratiț sn, crăt~ / Pl: ~țe / E: vsl кpaъткъ, bg кpaтигкa, srb kratica] 1 Vas de gătit din (pământ ars sau) metal, rotund, puțin înalt. 2 (Rar) Tigaie. 3 Conținut al unei cratițe (1). 4 (Îe; dep) A sta la ~ A se ocupa doar de treburile gospodărești. 5 (Îae; dep) A nu avea nici un fel de aspirații. 6 (Dep; îe) La ~! Ocupă-te doar cu gospodăria, nu ești în stare de altceva. corectată

CRÁTIȚĂ, cratițe, s. f. Vas de bucătărie din tablă smălțuită, din aluminiu, din pământ etc., de formă rotundă, de obicei cu marginea de sus răsfrântă, cu două toarte, care servește pentru fiert sau prăjit mâncarea. ♦ Conținutul acestui vas. – Et. nec.

CRÁTIȚĂ, cratițe, s. f. Vas de bucătărie din tablă smălțuită, din aluminiu, din pământ etc., de formă rotundă, de obicei cu marginea de sus răsfrântă, cu două toarte, care servește pentru fiert sau prăjit mâncarea. ♦ Conținutul acestui vas. – Et. nec.

CRÁTIȚĂ, cratițe, s. f. Vas de formă rotundă, de metal, pămînt sau tuci, cu marginile de sus răsfrînte, cu două toarte, în care se fierbe sau se prăjește mîncarea. Învîrtea cu-o lingură, de lemn prin cratița în care sfîrîia rîntașul. BENIUC, V. 37. Prunele sfîrîie tare-n cratiță. CARAGIALE, O. I 153. Ici o oală, colo o cratiță! SLAVICI, V. P. 90. ♦ Conținutul acestui vas. Fu o adevărată babilonie pînă începură să sfîrîie cratițele. AGÎRBICEANU, S.P. 35.

CRÁTIȚĂ ~e f. Vas de metal, de formă rotundă, cu două toarte, în care se fierbe sau se prăjește mâncarea. [G.-D. cratiței] /Orig. nec.

cratiță f. vas de tuciu cu interiorul smălțuit. [Dintr’un primitiv *crată = lat. CRATES].

crátiță f., pl. e și crătițĭ (bg. kratička, cam scundă; sîrb. kratica, prescurtare, kratice, jumătățĭ de cizme, după cum și cratița e jumătate de oală. Cp. cu cĭocîrtesc și cu lat. gr. crater, oală). Vest. Oală scundă cu doŭă toarte de făcut bucate scăzute cu sos. – În Ban. Trans. Olt. raĭnă. V. tigaĭe, tingire.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

crátiță s. f., g.-d. art. crátiței; pl. crátițe

crátiță s. f., g.-d.-art. crátiței; pl. crátițe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CRÁTIȚĂ s. (reg.) tigaie, (Transilv.) laboș, (Ban., Transilv. și Olt.) raină, (prin Transilv.) răvar, (Ban.) șerpencă. (O ~ cu fasole.)

CRATIȚĂ s. (reg.) tigaie, (Transilv.) laboș, (Ban., Transilv. și Olt.) raină, (prin Transilv.) răvar, (Ban.) șerpencă. (O ~ cu fasole.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

crátiță (crátițe), s. f.1. Vas de bucătărie de gătit. – 2. (Arg.) Slujnică. Origine necunoscută. Pare a fi cuvînt sl. Candrea și Scriban îl pun în legătură cu bg. kratičĭka „puțin înalt”, sb. kratica „scurtare”, cratița fiind un vas scund. După Meyer 129, din sl. gratičĭka „grație”.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

cratiță, cratițe s. f. (înv., peior.) servitoare, bucătăreasă.

a lua cratița de toartă expr. (d. bărbați) a lua o femeie de braț

Intrare: cratiță
cratiță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cratiță
  • cratița
plural
  • cratițe
  • cratițele
genitiv-dativ singular
  • cratițe
  • cratiței
plural
  • cratițe
  • cratițelor
vocativ singular
plural