13 definiții pentru craniu

craniu sn [At: KRETZULESCU, A. 13/13 / V: cran, ~nă sf / Pl: ~ii / E: fr crane] 1 (Atm) Ansamblul oaselor capului care conține creierul la vertebrate Si: (pop) căpățână, hârcă, scăfârlie, tigvă, țeastă. 2 Cap descărnat de om mort Si: hârcă, tigvă.

CRÁNIU, cranii, s. n. Ansamblul oaselor scheletului capului care adăpostește creierul la vertebrate; țeastă. ♦ Cap descărnat de om mort; hârcă. – Din lat. cranium. Cf. fr. crâne.

CRÁNIU, cranii, s. n. Ansamblul oaselor scheletului capului care adăpostește creierul la vertebrate; țeastă. ♦ Cap descărnat de om mort; hârcă. – Din lat. cranium. Cf. fr. crâne.

CRÁNIU, cranii, s. n. Cutia osoasă a capului la vertebrate, care adăpostește și ocrotește creierul; (popular) țeastă. Craniul se sprijină în partea de jos pe coloana vertebrală. Cap descărnat de om mort; (popular) hîrcă. Am coborît într-un rînd și în tainițele mănăstirii, acolo unde, In rafturi totdeauna reci, stau înșirate craniile monahilor morți și dezgropați. SADOVEANU, O. VI 519. Fața i se lungise, începuse a avea ceva de craniu. VLAHUȚĂ, O.A. I 85. – Pl. și: (neobișnuit) crane (EMINESCU, N. 52).

crániu [niu pron. nĭu] s. n., art. crániul; pl. cránii, art. crániile (-ni-i-)

crániu s. n. [-niu pron. -niu], art. crániul; pl. cránii, art. crániile (sil. -ni-i-)

CRÁNIU s. (ANAT.) căpățână, hârcă, scăfârlie, tigvă, țeastă, cutie craniană, (pop. și fam.) devlă, (înv. și reg.) scafă, (înv.) glavă, glăvățână. (~ unui mort deshumat.)

CRÁNIU s.n. (Med.) Scheletul osos al capului; (pop.) țeastă. [Pron. -niu. / < lat. cranium, gr. kranion, cf. fr. crâne].

CRÁNIU s. n. scheletul, sistemul osos al capului. (< lat. cranium, gr. kranion, după fr. crâne)

CRÁNIU ~i n. (la om și la animalele vertebrate) 1) Ansamblu de oase ale capului; țeastă. 2) Schelet al capului descărnat. /<lat. cranium, fr. crâne

craniu n. cutie osoasă ce conține creierii: hârcă, scăfârlie.

*crániŭ n. (vgr. kránion, craniŭ). Țeastă, hîrcă, oasele care cuprind creĭeru.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CRANIU s. (ANAT.) căpățînă, hîrcă, scăfîrlie, tigvă, țeastă, cutie craniană, (pop. și fam.) devlă, (înv. și reg.) scafă, (înv.) glavă, glăvățînă. (~ unui mort deshumat.)

Intrare: craniu
  • pronunție: -niu pr. -nĭu
substantiv neutru (N53)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • craniu
  • craniul
  • craniu‑
plural
  • cranii
  • craniile
genitiv-dativ singular
  • craniu
  • craniului
plural
  • cranii
  • craniilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)