2 intrări

18 definiții

CRÂȘCÁRE, crâșcări, s. f. Acțiunea de a crâșca și rezultatul ei. ♦ Fig. Nemulțumire, durere; nenorocire. – V. crâșca.

CRÂȘCÁRE, crâșcări, s. f. Acțiunea de a crâșca și rezultatul ei. ♦ Fig. Nemulțumire, durere; nenorocire. – V. crâșca.

crâșcáre (reg.) s. f., g.-d. art. crâșcắrii; pl. crâșcắri

crâșcáre s. f., g.-d. art. crâșcării; pl. crâșcări

CRÂȘCÁ, crâșc, vb. I. Intranz. 1. (Reg.) A scrâșni din dinți de ciudă, de mânie etc. 2. (Despre zăpada înghețată) A scârțâi, a trosni (sub picioare). – Formație onomatopeică.

CRÂȘCÁ, crâșc, vb. I. Intranz. 1. (Reg.) A scrâșni din dinți de ciudă, de mânie etc. 2. (Despre zăpada înghețată) A scârțâi, a trosni (sub picioare). – Formație onomatopeică.

CRÎ́ȘCÁ, crîșc, vb. I. Intranz. 1. (Mold., Transilv., urmat de determinări) A scrîșni din dinți (într-un acces de ciudă sau de mînie). Sălbatic crîșca din dinți. COȘBUC, P. II 180. Văzînd el, dracul, că și aici n-a izbutit nimica, crîșca din măsele și crăpa de ciudă. CREANGĂ, P. 145. 2. (Despre zăpada înghețată) A scîrțîi, a trosni (sub piciorul trecătorilor). – Adia asprul vînt al miezului nopții și omătul înghețat crîșca ascuțit. SADOVEANU, O. V 441. ◊ (Prin exagerare) Iarna de gerul cel amarnic... crîșcau lemnele și pietrele. EMINESCU, N. 41.

CRÎȘCÁRE crîșcări, s. f. Acțiunea de a crîșca și rezultatul ei. 1. Scrîșnire. Băiatul își strîngea fălcile de-și simțea în creier crîșcarea măselelor, dar se stăpînea. SADOVEANU, M. C. 38. 2. Fig. Nemulțumire, durere, nenorocire (care face pe cineva să crîște din dinți). O fost mare crîșcare pe capul omului. ȘEZ. XX 15.

crâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 crấșcă; conj. prez. 3 să crấște

crâșcá vb., ind. prez. 3 sg. crâșcă; conj. prez.3 sg. și pl. crâște

CRÂȘCÁ vb. v. scrâșni.

crîșcá (crấșc, crâșcát), vb.1. A scrîșni din dinți. – 2. A trosni, a scîrțîi. – 2. A trosni, a scîrțîi. – Var. (s)cîrșca, (în)crișca. Creație expresivă, ca crîcni, scrîșni, cf. bg. hrăskam, sb. hrskati (Philippide, II, 709).

A CRÂȘCÁ crâșc intranz. pop. 1) A contracta cu putere fălcile, producând cu dinții un scârțâit specific; a scrâșni. 2) (despre zăpada înghețată) A produce un zgomot ascuțit și strident la apăsare (sub picioare); a scârțâi. /Onomat.

scrîșnésc v. intr. (vsl. *skrŭšnontî sau *kr-, a scrîșni, skrŭgitati, skrŭgŭtati, a scrîșni, a scîrțîĭ, bg. skŭršam, kŭršy, frîng, srb. skršiti, skrhati, a frînge, skrušiti, a strivi, skrgutati, a scrîșni, rut. skrišiti, skrušiti, a strivi. V. scîrțîĭ). Scîrțîĭ din dințĭ de furie saŭ de durere. — în Mold. și crîșnesc în nord și crîșc și crișc a -á (cp. cu sîrb. krčati, a striga). La Rebr. scrîșnesc și cr- (2, 44; 209; 213). În Olt scrîjnesc (Șez. 1922; 54). Vechĭ și scîrșnesc, cîrșnesc și scîrșc, a -á (scris și a scîrcĭca).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

crâșcá, crâșc, vb. tranz. – (reg.) A scrâșni din dinți de mânie: „Crâșcă iadu și îmi cere / Să-i dau pe mândra, de-a mere. / -Taci, iadule, nu crâșca” (Memoria, 2001: 99). – Formație onomatopeică (DEX, MDA).

crâșcá, vb. tranz. – A scrâșni din dinți de mânie: „Crâșcă iadu și îmi cere / Să-i dau pe mândra, de-a mere. / -Taci, iadule, nu crâșca” (Memoria 2001: 99). – Formație onomatopeică.

Intrare: crâșcare
crâșcare substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular crâșcare crâșcarea
plural crâșcări crâșcările
genitiv-dativ singular crâșcări crâșcării
plural crâșcări crâșcărilor
vocativ singular
plural
Intrare: crâșca
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) crâșca crâșcare crâșcat crâșcând singular plural
crâșcă crâșcați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) crâșc (să) crâșc crâșcam crâșcai crâșcasem
a II-a (tu) crâști (să) crâști crâșcai crâșcași crâșcaseși
a III-a (el, ea) crâșcă (să) crâște crâșca crâșcă crâșcase
plural I (noi) crâșcăm (să) crâșcăm crâșcam crâșcarăm crâșcaserăm, crâșcasem*
a II-a (voi) crâșcați (să) crâșcați crâșcați crâșcarăți crâșcaserăți, crâșcaseți*
a III-a (ei, ele) crâșcă (să) crâște crâșcau crâșca crâșcaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)