11 definiții pentru coviltir


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

coviltír sn [At: BĂRAC, T. 61 / V: ~văl~, ~vâl~, ~vel~, ~vul~ / Pl: ~e / E: nct] 1 Acoperiș la căruță, dintr-un schelet de nuiele curbate (sau bare), peste care se pun rogojini sau pânză groasă. 2 (Pan; înv) Acoperiș al diligenței. 3 (Pex) Burduf la trăsură Si: ceahol, coș, cutubă. 4 Acoperământ de pânză sau de șindrilă care apără de ploaie. 5 Umbrar. 6 (Reg; pan) Vârf al casei. 7 (Spc) Pânză a coviltirului (1).

COVILTÍR, coviltire, s. n. Acoperiș la căruță făcut dintr-un schelet de nuiele curbate peste care se întind rogojini sau pânză groasă. – Et. nec.

COVILTÍR, coviltire, s. n. Acoperiș la căruță făcut dintr-un schelet de nuiele curbate peste care se întind rogojini sau pânză groasă. – Et. nec.

COVILTÍR, coviltire, s. n. Acoperiș la căruță, făcut dintr-un schelet de nuiele curbate (mai rar din vergele de metal) peste care se întinde o pătură, o rogojină etc. pentru a apăra interiorul de ploaie, de vînt sau de soare; covergă. În fundul pieții, cu spatele la rîu, stăteau rînduite căruțele cu coviltir ale moților. DUMITRIU, V. L. 60. Prin văl de praf subțire începură să se înșire Care mici cu coviltire Scîrțîind încet pe drum. TOPÎRCEANU, P.O. 35. Un chervan mare mocănesc, plin pînă în coviltir de sipeturi. ODOBESCU, S. I 95. ◊ (Poetic) Mă visam cu fața în sus, în mijlocul cîmpiilor, sub coviltirul adînc al cerului. DELAVRANCEA, H. T. 172.

COVILTÍR ~e n. Acoperiș de căruță constând dintr-un schelet de nuiele peste care se întinde o rogojină sau o pânză groasă. /<fr. couverture

coviltir n. pătură de acoperit căruța: un chervan plin până în coviltir de sipeturi OD. [Fr. couverture, printr’un intermediar rusesc].

coviltír n., pl. e (printr’un intermediar rusesc, d. fr. couverture, cuvertură, ca mondir d. monture). Vest. Învălitoare de pînză (țol, rogojină) contra ploiĭ și soareluĭ la un car saŭ la o căruță. – (Și la Sadov. VR. 1926, 1, 59 și 61). V. poclit, pocrov.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

coviltír s. n., pl. coviltíre

coviltír s. n., pl. coviltíre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

COVILTÍR s. 1. (reg.) ceapol, cobără, coș, (Ban. și Transilv.) arneu, (Olt. și Ban.) covergă, (prin Mold. și Bucov.) pocriș. (~ la car, căruță.) 2. v. burduf.

COVILTIR s. 1. (reg.) ceapol, cobără, coș, (Ban. și Transilv.) arneu, (Olt. și Ban.) covergă, (prin Mold. și Bucov.) pocriș. (~ la car, căruță.) 2. burduf, coș, (reg.) ceahol, cutubă, (reg., mai ales în Mold.) poclit. (~ la trăsură.)


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

mumie cu coviltir expr. (intl.) persoană care poartă pălărie.

Intrare: coviltir
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • coviltir
  • coviltirul
  • coviltiru‑
plural
  • coviltire
  • coviltirele
genitiv-dativ singular
  • coviltir
  • coviltirului
plural
  • coviltire
  • coviltirelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

coviltir

  • 1. Acoperiș la căruță făcut dintr-un schelet de nuiele curbate peste care se întind rogojini sau pânză groasă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: covergă 4 exemple
    exemple
    • În fundul pieții, cu spatele la rîu, stăteau rînduite căruțele cu coviltir ale moților. DUMITRIU, V. L. 60.
      surse: DLRLC
    • Prin văl de praf subțire începură să se înșire Care mici cu coviltire Scîrțîind încet pe drum. TOPÎRCEANU, P.O. 35.
      surse: DLRLC
    • Un chervan mare mocănesc, plin pînă în coviltir de sipeturi. ODOBESCU, S. I 95.
      surse: DLRLC
    • poetic Mă visam cu fața în sus, în mijlocul cîmpiilor, sub coviltirul adînc al cerului. DELAVRANCEA, H. T. 172.
      surse: DLRLC

etimologie: