11 definiții pentru coviltir

COVILTÍR, coviltire, s. n. Acoperiș la căruță făcut dintr-un schelet de nuiele curbate peste care se întind rogojini sau pânză groasă. – Et. nec.

COVILTÍR, coviltire, s. n. Acoperiș la căruță făcut dintr-un schelet de nuiele curbate peste care se întind rogojini sau pânză groasă. – Et. nec.

COVILTÍR, coviltire, s. n. Acoperiș la căruță, făcut dintr-un schelet de nuiele curbate (mai rar din vergele de metal) peste care se întinde o pătură, o rogojină etc. pentru a apăra interiorul de ploaie, de vînt sau de soare; covergă. În fundul pieții, cu spatele la rîu, stăteau rînduite căruțele cu coviltir ale moților. DUMITRIU, V. L. 60. Prin văl de praf subțire începură să se înșire Care mici cu coviltire Scîrțîind încet pe drum. TOPÎRCEANU, P.O. 35. Un chervan mare mocănesc, plin pînă în coviltir de sipeturi. ODOBESCU, S. I 95. ◊ (Poetic) Mă visam cu fața în sus, în mijlocul cîmpiilor, sub coviltirul adînc al cerului. DELAVRANCEA, H. T. 172.

coviltír s. n., pl. coviltíre

coviltír s. n., pl. coviltíre

COVILTÍR s. 1. (reg.) ceapol, cobără, coș, (Ban. și Transilv.) arneu, (Olt. și Ban.) covergă, (prin Mold. și Bucov.) pocriș. (~ la car, căruță.) 2. v. burduf.

COVILTÍR ~e n. Acoperiș de căruță constând dintr-un schelet de nuiele peste care se întinde o rogojină sau o pânză groasă. /<fr. couverture

coviltir n. pătură de acoperit căruța: un chervan plin până în coviltir de sipeturi OD. [Fr. couverture, printr’un intermediar rusesc].

coviltír n., pl. e (printr'un intermediar rusesc, d. fr. couverture, cuvertură, ca mondir d. monture). Vest. Învălitoare [!] de pînză (țol, rogojină) contra ploiĭ și soareluĭ la un car saŭ la o căruță. – (Și la Sadov. VR. 1926, 1, 59 și 61). V. poclit, pocrov.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

COVILTÍR s. 1. (reg.) ceapól, cóbără, coș, (Ban. și Transilv.) arnéu, (Olt. și Ban.) covérgă, (prin Mold. și Bucov.) pocríș. (~ la car, căruță.) 2. burduf, coș, (reg.) ceahól, cutúbă, (reg., mai ales în Mold.) poclít. (~ la trăsură.)


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

mumie cu coviltir expr. (intl.) persoană care poartă pălărie.

Intrare: coviltir
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular coviltir coviltirul
plural coviltire coviltirele
genitiv-dativ singular coviltir coviltirului
plural coviltire coviltirelor
vocativ singular
plural

coviltir

  • 1. Acoperiș la căruță făcut dintr-un schelet de nuiele curbate peste care se întind rogojini sau pânză groasă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: covergă 4 exemple
    exemple
    • În fundul pieții, cu spatele la rîu, stăteau rînduite căruțele cu coviltir ale moților. DUMITRIU, V. L. 60.
      surse: DLRLC
    • Prin văl de praf subțire începură să se înșire Care mici cu coviltire Scîrțîind încet pe drum. TOPÎRCEANU, P.O. 35.
      surse: DLRLC
    • Un chervan mare mocănesc, plin pînă în coviltir de sipeturi. ODOBESCU, S. I 95.
      surse: DLRLC
    • poetic Mă visam cu fața în sus, în mijlocul cîmpiilor, sub coviltirul adînc al cerului. DELAVRANCEA, H. T. 172.
      surse: DLRLC

etimologie: