Definiția cu ID-ul 913629:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

COVILTIR, coviltire, s. n. Acoperiș la căruță, făcut dintr-un schelet de nuiele curbate (mai rar din vergele de metal) peste care se întinde o pătură, o rogojină etc. pentru a apăra interiorul de ploaie, de vînt sau de soare; covergă. În fundul pieții, cu spatele la rîu, stăteau rînduite căruțele cu coviltir ale moților. DUMITRIU, V. L. 60. Prin văl de praf subțire începură să se înșire Care mici cu coviltire Scîrțîind încet pe drum. TOPÎRCEANU, P.O. 35. Un chervan mare mocănesc, plin pînă în coviltir de sipeturi. ODOBESCU, S. I 95. ◊ (Poetic) Mă visam cu fața în sus, în mijlocul cîmpiilor, sub coviltirul adînc al cerului. DELAVRANCEA, H. T. 172.