2 intrări

15 definiții

COVÍȚ interj. (Reg.) Guiț. – Onomatopee.

COVÍȚ interj. (Reg.) Guiț. – Onomatopee.

COVÍȚ interj. v. groh, guiț.

covíț interj. – Imită strigătul porcului, guiț. Creație expresivă. – Der. covița (var. coviți, covițăi, covițăli), vb. (a guița), cf. rut. kovicaty, bg. kvică. Cf. și guiț.

covíț (est), interj. care arată strigătu porculuĭ saŭ purceluluĭ nemulțămit [!] (legat, lovit ș. a.). – În nord cuvíț, în vest guíț.

COVIȚÁ, pers. 3 covíță, vb. I. Intranz. (Reg.) A guița. – Din coviț.

COVIȚÁ, pers. 3 covíță, vb. I. Intranz. (Reg.) A guița. – Din coviț.

COVIȚÁ, covíț, vb. I. Intranz. (Regional) A guița. O mulțime de glasuri... unele miorlăiau ca mîța, altele covițau ca porcul. CREANGĂ, P. 302. [Scroafa] fuge covițînd. ȘEZ. IV 121. – Variantă: covițăí (HOGAȘ, DR. II 46, VLAHUȚĂ, CL. 113) vb. IV.

covițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 covíță

covițá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. covíță

COVIȚÁ vb. v. grohăi, guița.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

covíț interj. v. GROH. GUIȚ.

covițá vb. v. GROHĂI. GUIȚA.

Intrare: coviț
coviț interjecție
Surse flexiune: DOR
Intrare: covița
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) covița covițare covițat covițând singular plural
coviță covițați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) coviț (să) coviț covițam covițai covițasem
a II-a (tu) coviți (să) coviți covițai covițași covițaseși
a III-a (el, ea) coviță (să) covițe covița coviță covițase
plural I (noi) covițăm (să) covițăm covițam covițarăm covițaserăm, covițasem*
a II-a (voi) covițați (să) covițați covițați covițarăți covițaserăți, covițaseți*
a III-a (ei, ele) coviță (să) covițe covițau covița covițaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)