19 definiții pentru cotigă cotiugă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cotígă sf [At: PSALT. 310/31 / V: căt~, ~tiúgă / Pl: ~igi, (înv) ~íge / E: ucr котига] 1 Căruță scurtă pentru transporturi ușoare. 2 Cantitate care se poate transporta cu cotiga (1, 3, 6). 3 Car mic. 4 Car sărăcăcios, cu coșul stricat. 5 Căruță cu două roți Si: teleagă. 6 Car mai lung cu care se aduc lemne de la pădure. 7 (Înv) Car mare, cu pereții metalici, întregi, folosit la transportul gunoaielor. 8 (Prc) Fiecare dintre cele două roți, de mărime inegală, legate printr-o osie, pe care se reazemă grindeiul plugului Si: (reg) căroaie, rotilă, teleagă, teleguță. 9 (Reg; fig) Preot bătrân și bărbos.

COTÍGĂ, cotigi, s. f. 1. (Pop.) Căruță mică folosită la transportarea încărcăturilor ușoare. ♦ Car mare cu pereții metalici, întregi, folosit la transportul gunoaielor. 2. Fiecare dintre cele două roți, de mărime inegală, legate între ele printr-o osie, pe care se reazemă grindeiul plugului; teleagă, rotilă. [Var.: cotiúgă s. f.] – Din ucr. kotyha.

COTÍGĂ, cotigi, s. f. 1. Căruță mică folosită la transportarea încărcăturilor ușoare. ♦ Car mare cu pereții metalici, întregi, folosit la transportul gunoaielor. 2. Fiecare dintre cele două roți, de mărime inegală, legate între ele printr-o osie, pe care se reazemă grindeiul plugului; teleagă, rotilă, [Var.: cotiúgă s. f.] – Din ucr. kotyha.

COTÍGĂ, cotigi, s. f. 1. Căruță scurtă folosită la transportarea unor poveri ușoare. A adunat cît i-a trebuit să cumpere un cal și patru roate de cotigă. GALAN, Z. R. 62. Opintea boii mereu Opintea și sufla greu, Și cotiga scîrțîia Și calea se-ngreuia. ALECSANDRI, P. P. 98. ♦ Car mare de fier cu pereții întregi folosit la transportul gunoaielor. Cotigele primăriei, cu caii lor schilozi și nemîncați, împrăștiau tot soiul de mirosuri. ANGHEL, PR. 118. 2. Cele două roți, de mărime inegală, legate între ele printr-o osie pe care se reazimă grindeiul plugului; teleagă, teleguță, roate, rotile. Pl. și: cotige (D. ZAMFIRESCU, R. 241). – Variantă: cotiugă (CAMILAR, N. I 209, ALECSANDRI, T. 1137) s. f.

COTÍGĂ ~gi f. 1) Cărucior (cu două roți) folosit pentru transportul unor încărcături ușoare; teleagă. 2) Ansamblu tehnic constând din două roți inegale pe care se sprijină grindeiul plugului. 3) înv. Car de război. [G.-D. cotigii] /<ucr. kotyha

cotigă (cotiugă) f. 1. cărucior pe doua roate; 2. roțile pe cari s’așează grindeiul plugului. [Rut. KOTIHA, cotigă; probabil identic cu cotiuhă, câine, imagine analogă cu fr. chien (cu sensul de «tărăboanță»), rezultând dintr’o asemănare grosolană a vehiculului cu figura unui câine].

cotígă (sud) și cotĭúgă (nord) f., pl. ĭ (rut. kotĭúga, cîne, ca fr. chien, „cîne” și „roabă”). Căruță pe doŭă roate (de dus gunoĭ ș. a.). Partea din ainte a pluguluĭ (în nord teleagă și teleguță), compusă din cele doŭă roate. Căruță de dus cîniĭ prinșĭ pe strade (numită și ladă și droagă). Un fel de camion maĭ grosolan (caracterizat pin doŭă grinzĭ lungĭ și groase), foarte obișnuit în Moldova, în al căreĭ nord se numește cotĭugar.

cotiugár sm vz cotigar

COTIÚGĂ s. f. v. cotigă.

cotĭugár m. Cel ce conduce cotĭuga. S. n., pl. e. Mold. nord. Cotĭugă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cotígă (pop.) s. f., g.-d. art. cotígii; pl. cotígi

cotígă s. f., g.-d. art. cotígii; pl. cotígi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

COTÍGĂ s. 1. teleagă, (reg.) tărăbuță, toligă. (~ pentru poveri ușoare.) 2. (TEHN.) teleagă, (reg.) dric, roate (pl.), rotile (pl.), (Transilv.) căroaie. (Pe ~ se reazemă grindeiul plugului.)

COTI s. 1. teleagă, (reg.) tărăbuță, toligă. (~ pentru poveri ușoare.) 2. teleagă, (reg.) dric, roate (pl.), rotile (pl.), (Transilv.) căroaie. (Pe ~ se reazemă grindeiul plugului.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cotígă (cotígi), s. f.1. Căruță, car cu două roți. – 2. La plug, teleagă. – Var. cotiugă. Sl. kotyga (Miklosich, Lexicon, 306; Cihac, II, 76; Conev 72). Întrucit sensul din sl. este cel de „manta”, trebuie să se fi spus despre căruțele acoperite, ca trăsurile; cf. rut. kotiga „căruță” (după Candrea, Elemente, 404, provine din rom.). Se folosește mai ales în Mold.Der. coti(u)geală, s. f. (car lung, pentru transportul buștenilor); coti(u)gar, s. m. (căruțaș). Cf. cotigi < cot.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

cotiúgă s.f. (reg.) câine, cotarlă, cotei.

Intrare: cotigă
substantiv feminin (F47)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • coti
  • cotiga
plural
  • cotigi
  • cotigile
genitiv-dativ singular
  • cotigi
  • cotigii
plural
  • cotigi
  • cotigilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F47)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cotiu
  • cotiuga
plural
  • cotiugi
  • cotiugile
genitiv-dativ singular
  • cotiugi
  • cotiugii
plural
  • cotiugi
  • cotiugilor
vocativ singular
plural