COTEICĂ, coteici, s. f. (Rar) Cățea mică. – Cotei + suf. -că.

coteică¹ sf [At: HII, 252 / Pl: ~ici / E: cotei² + -că] (Pop) 1-8 Femelă cotei² (1-8). 9 (Fig) Femeie cu o conduită incorectă, necinstită.

coteică² sf [At: COMAN, GL. / Pl: ~~ci / E: nct] (Reg) 1 Albie. 2 (Îe) A schimba ~ca A deveni, din prieteni, dușmani.

❍ COTEICĂ 👉 COTEIU.

COTEICĂ, coteici, s. f. Cățea mică. – Cotei + suf. -că.

COTEICĂ, coteici, s. f. Cățea mică. Au aruncat oscioarele unei coteici. SBIERA, P. 120.

cotéĭcă f., pl. ĭ (d. cotei). Cățea maĭ mică. Țipă coteĭca (saŭ cățeaŭa) de ger, e ger foarte aspru.

COTEICUȚĂ (pl. -țe) sf. dim. COTEICĂ: Am o ~ neagră, Tot cîmpul aleargă Și tot urdă face (GOR.), ghicitoare despre „coasă”.

COTEIU¹ sm., COTEICĂ (pl. -ci) sf. 🐒 Cățel (cățea) care nu crește mare; cîine (cățea) de vînat cu picioarele scurte (🖼 1531): se aținea cu un băț împotriva a doi cotei ce dau tîrcoale mesei (D.-ZAMF.); au aruncat oscioarele unei coteici ca să le mănînce (SB.) [comp. rus. kotejko „cotoiu”].

coteică (rar) s. f., g.-d. art. coteicii; pl. coteici

coteică (rar) s. f., g.-d. art. coteicii; pl. coteici

coteică s. f., g.-d. art. coteicii; pl. coteici

coteică s.f. (reg.) amvon (la biserică).