COTEIU¹ sm., COTEICĂ (pl. -ci) sf. 🐒 Cățel (cățea) care nu crește mare; cîine (cățea) de vînat cu picioarele scurte (🖼 1531): se aținea cu un băț împotriva a doi cotei ce dau tîrcoale mesei (D.-ZAMF.); au aruncat oscioarele unei coteici ca să le mănînce (SB.) [comp. rus. kotejko „cotoiu”].