2 intrări

5 definiții

COSORÎ́, cosorăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A tăia vița de vie cu cosorul (1). 2. Fig. A ironiza pe cineva, a spune cuiva vorbe supărătoare, a jigni. – Din cosor.

COSORÎ́, cosorăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A tăia vița de vie cu cosorul (1). 2. Fig. A ironiza pe cineva, a spune cuiva vorbe supărătoare, a jigni. – Din cosor.

cosorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosorắsc, imperf. 3 sg. cosorá, perf. s. 3 sg. cosorî́, 3 pl. cosorấră; conj. prez. 3 să cosoráscă; ger. cosorấnd; part. cosorất

cosorî́ vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosorăsc, imperf. 3 sg. cosorá; conj. prez. 3 sg. și pl. cosoráscă

A COSORÎ́ ~ăsc tranz. (viță de vie) A curăța cu cosorul. /Din cosor

Intrare: cosorî
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cosorî cosorâre cosorât cosorând singular plural
cosorăște, cosoraște* cosorâți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cosorăsc (să) cosorăsc cosoram cosorâi cosorâsem
a II-a (tu) cosorăști (să) cosorăști cosorai cosorâși cosorâseși
a III-a (el, ea) cosorăște, cosoraște* (să) cosorască cosora cosorî cosorâse
plural I (noi) cosorâm (să) cosorâm cosoram cosorârăm cosorâserăm, cosorâsem*
a II-a (voi) cosorâți (să) cosorâți cosorați cosorârăți cosorâserăți, cosorâseți*
a III-a (ei, ele) cosorăsc (să) cosorască cosorau cosorâ cosorâseră
Intrare: cosorât
cosorât participiu
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cosorât cosorâtul cosorâ cosorâta
plural cosorâți cosorâții cosorâte cosorâtele
genitiv-dativ singular cosorât cosorâtului cosorâte cosorâtei
plural cosorâți cosorâților cosorâte cosorâtelor
vocativ singular
plural
cosorâre infinitiv lung
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cosorâre cosorârea
plural cosorâri cosorârile
genitiv-dativ singular cosorâri cosorârii
plural cosorâri cosorârilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)