cosm³- vz cosmo

-cosm² [At: DN³ / E: fr -cosme] Element secund de compunere cu semnificația „(Referitor la) cosmos”.

cosm¹ sn vz cosmos

-COSM² Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) cosmos”. [< fr. -cosme].

COSM¹- v. cosmo-.

COSM s.n. v. cosmos.

COSMOS s. n. 1. Spațiu cosmic; Univers. 2. (La grecii antici) Universul, considerat ca un tot armonios organizat, infinit în timp și în spațiu, în opoziție cu haosul. – Din fr. cosmos.

cosmo- [At: DN³ / V: cosm~ (înv) cozm~ / E: fr cosmo-] Element prim de compunere cu semnificația: 1-2 Referitor la cosmos (1-2). 3-4 De cosmos (1-2).

cosmos sn [At: DA ms / V: (rar) ~sm / Pl: ~uri / E: fr cosmos] 1 (Ant; îoc haos) Universul, considerat ca un tot armonios organizat, infinit în timp și spațiu. 2 Spațiu cosmic.

cozm- vz cosm-

COSMOS s. n. 1. Spațiu cosmic; univers. 2. (La grecii antici) Universul, considerat ca un tot armonios organizat, infinit în timp și în spațiu, în opoziție cu haosul. – Din fr. cosmos.

COSMOS s. n. Universul considerat ca un sistem, ca un tot organizat. O prezentare exactă a cosmosului, a dezvoltării sale și a dezvoltării omenirii, precum și a imaginii acestei dezvoltări în mințile oamenilor, nu poate fi deci întocmită decît pe cale dialectică. ENGELS, A. 29.

COSMO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) cosmos, univers”. [Var. cosm-. / < fr. cosmo-, cf. gr. kosmos].

COSMOS s.n. (La vechii greci) Universul considerat ca un sistem, ca un tot unitar și armonios. ♦ Lumea care ne înconjură, nemărginită în spațiu și în timp; univers. [Var. (rar) cosm s.n. / cf. fr., it. cosmos, gr. kosmos – lume].

COSM(O)-, -COSM elem. „cosmos, univers”. (< fr. cosm/o/-, -cosme, cf. gr. kosmos)

COSMOS s. n. 1. univers. 2. spațiu infinit care înconjură atmosfera Pământului. (< fr. cosmos, gr. kosmos)

COSMOS n. 1) Lume considerată ca un tot organizat; întreaga existență; univers. 2) Spațiu extraterestru. /<gr. kósmos

cosmos s. n.

cosmos s. n.

cosmos s. n.

COSMOS s. v. univers.

COSMOS s. lume, macrocosm, univers.

COSM-, v. COSMO-. □ ~estezie (v. -estezie), s. f., sensibilitate a plantelor la excitațiile externe; ~iatrie (v. -iatrie), s. f., disciplină medicală care se ocupă cu menținerea și perfecționarea frumuseții fizice a corpului omenesc.

COSMOS. Subst. Cosmos, univers, cer, ceruri, lume; spațiu cosmic, spațiu extraterestru, spațiu interplanetar. Sistem cosmic. Sistem stelar, sistem sideral, galaxie, metagalaxie; roi de stele, constelație. Galaxia noastră; calea laptelui, calea lactee, calea robilor, drumul robilor. Materie interstelară; nebuloasă. Sferă cerească. Cer, boltă, boltă cerească, bolta cerului, tărie (fig.), firmament (livr.). Axa lumii; ecuator ceresc; emisferă; emisferă nordică (boreală), emisferă sudică (australă). Corp ceresc, astru. Stea, steluță (dim.), stelișoară (reg.), steloi (augm.), stea uriașă, stea pitică; stea luminoasă, luceafăr; luceafărul de (din) zori, luceafărul dimineții, zorilă, steaua Sirius; luceafărul cel mare de miezul nopții, luceafărul cel frumos, steaua Vega; luceafărul porcesc, luceafărul porcar, steaua Adelbaharan; luceafărul mare de noapte, steaua Hiperion; steaua polară, steaua-ciobanului. Sistemul solar. Planetă, planetoid, asteroid, satelit; planete terestre, planete gigante. Soare. Planetele sistemului solar: Mercur; Venus, luceafărul de dimineață, luceafărul de ziuă, zorel (pop.), luceafărul porcilor, luceafărul boului, luceafărul de seară, luceafărul, luceafărul de noapte, luceafărul ciobanilor, steaua ciobanilor; Pămînt, Terra; Marte; Jupiter; Saturn; Uranus; Neptun; Pluton. Luna, Selene (livr.); lună nouă, crai nou; lună plină; cornul lunii. Meteorit, stea căzătoare, meteor, bolid, aerolit, asteroid. Cometă, stea comată (rar), stea cu coadă. Astronomie; astrofizică; cosmologie, cosmografie; cosmogonie. Astronom; cosmolog; cosmograf. Observator astronomic. Adj. Cosmic; galactic. Astral, stelar, sideral; stelin (rar); stelos (înv.), înstelat, constelat. Ceresc, celest (poetic). Solar. Planetar. Terestru; Lunar (rar), selenar. Astronomic; cosmografic; cosmologic; cosmogonic.

COSMO- „lume, univers; cosmic, universal”. ◊ gr. kosmos „ordine, ornament, univers” > fr. cosmo-, engl. id., germ. kosmo- > rom. cosmo-. □ ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., 1. Disciplină care se ocupă cu studiul condițiilor de viață din spațiul cosmic. 2. Studiu al activității factorilor cosmici asupra organismelor vii; ~ceras (v. -ceras), s. m., tip de amonit jurasic, a cărui cochilie evolută era ornamentată cu numeroase coaste curbate și polifurcate; ~crație (v. -crație), s. f., monarhie universală, preconizată de filozofii antici; ~drom (v. -drom), s. n., teren special amenajat pentru lansarea sateliților artificiali și a navelor cosmice; sin. astrodrom; ~economie (v. eco-₁, v. -nomie), s. f., economie mondială; sin. mondoeconomie; ~fiziologie (v. fizio-, v. -logie₁), s. f., știință care studiază funcțiile organismului în condiții artificiale cosmice sau în timpul zborului cosmic; ~genie (v. -genie₁), s. f., teorie referitoare la formarea universului; ~gonie (v. -gonie), s. f., ramură a astronomiei care studiază forma și evoluția universului; ~graf (v. -graf), s. m. și f., specialist în cosmografie; ~grafie (v. -grafie), s. f., disciplină care se ocupă cu descrierea corpurilor și a fenomenelor cerești; ~latrie (v. -latrie), s. f., adorație a aștrilor; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în cosmologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază structura și evoluția universului și legile care îl guvernează; ~naut (v. -naut), s. m. și f., astronaut*; ~nomie (v. -nomie), s. f., totalitatea legilor care guvernează universul; ~patologie (v. pato-, v. -logie₁), s. f., studiul acțiunii nocive a factorilor cosmici asupra viețuitoarelor.