17 definiții pentru corupție corupțiune

corúpție sf [At: (1848) URICARIUL X, 4/21 / V: conr~, ~iúne / Pl: ~ii / E: fr corruption] 1 (Înv) Alterare. 2 Seducere. 3 Depravare. 4 Abatere de la cinste. 5 Abdicare de la o datorie.

CORÚPȚIE, corupții, s. f. 1. Abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie. 2. Desfrânare, depravare. [Var.: (înv.) corupțiúne s. f.] – Din fr. corruption, lat. corruptio, -onis.

CORÚPȚIE, corupții, s. f. 1. Stare de abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie. 2. Desfrânare, depravare. [Var.: (înv.) corupțiune s. f.] – Din fr. corruption, lat. coruptio, -onis.

CORÚPȚIE, corupții, s. f. 1. Stare de abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie. 2. Desfrînare, depravare. Am văzut fața ta pală de o bolnavă beție, Buza ta învinețită de-al corupției mușcat. EMINESCU, O. I 29. – Pronunțat: -ți-e. – Variantă: (învechit) corupțiúne (HOGAȘ, DR. II 167, CARAGIALE, O. VII 261) s. f.

corúpție (-ți-e) s. f., art. corúpția (-ți-a), g.-d. art. corúpției; pl. corúpții, art. corúpțiile (-ți-i-)

corúpție s. f. (sil. -ți-e), art. corúpția (sil. -ți-a), g.-d. art. corúpției; pl. corúpții, art. corúpțiile (sil. -ți-i-)

CORÚPȚIE s. 1. v. coruptibilitate. 2. decadență, decădere, depravare, desfrânare, desfrâu, destrăbălare, dezmăț, imoralitate, perdiție, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, stricăciune, viciu, (rar) deșănțare, (înv.) aselghiciune, aselghie, desfătare, preacurvie, preacurvire, preaiubire, (fig.) descompunere, putreziciune, (rar fig.) putrefacție, (înv. fig.) putrejune. (Starea de ~ a unei societăți.) 3. v. seducere.

CORÚPȚIE s.f. 1. Îndepărtare, abatere de la moralitate, de la datorie. 2. Depravare, pervertire; venalitate. [Gen. -iei, var. corupțiune s.f. / cf. lat. corruptio, fr. corruption].

CORÚPȚIE s. f. abatere de la moralitate, de la datorie; depravare, pervertire, venalitate. (< fr. corruption, lat. corruptio)

CORÚPȚIE ~i f. Abatere de la moralitate; decădere; declasare; degenerare. [Art. corupția; G.-D. corupției; Sil. -ți-e] /<fr. corruption, lat. corruptio, ~onis

CORUPȚIÚNE s. f. v. corupție.

CORUPȚIÚNE s. f. v. corupție.

CORUPȚIÚNE s. f. v. corupție.

CORUPȚIÚNE s.f. v. corupție.

corupți(un)e f. 1. fapta și efectul coruperii; 2. starea celui corupt.

*corupțiúne f. (lat. corrúptio, -ónis). Stricare, alterare: corupțiunea aeruluĭ. Fig. Mituire: corupțiunea marturilor. Depravare: corupțiunea obiceĭurilor. Evoluțiune: corupțiunea cuvintelor. – Și -úpție.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CORUPȚIE s. 1. coruptibilitate, (livr.) venalitate. (~ unui magistrat.) 2. decadență, decădere, depravare, desfrînare, desfrîu, destrăbălare, dezmăț, imoralitate, perdiție, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, stricăciune, viciu, (rar) deșănțare, (înv.) aselghiciune, aselghie, desfătare, preacurvie, preacurvire, preaiubire, (fig.) descompunere, putreziciune, (rar fig.) putrefacție, (înv. fig.) putrejune. (Starea de ~ din înalta societate.) 3. corupere, pervertire, seducere, seducție. (~ unei minore.)

Intrare: corupție
corupție substantiv feminin
  • silabație: -ți-e
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • corupție
  • corupția
plural
  • corupții
  • corupțiile
genitiv-dativ singular
  • corupții
  • corupției
plural
  • corupții
  • corupțiilor
vocativ singular
plural
corupțiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • corupțiune
  • corupțiunea
plural
  • corupțiuni
  • corupțiunile
genitiv-dativ singular
  • corupțiuni
  • corupțiunii
plural
  • corupțiuni
  • corupțiunilor
vocativ singular
plural