CORTEGIU, cortegii, s. n. Șir de persoane care însoțesc o ceremonie, o personalitate etc.; convoi. ♦ Fig. Șir, înșirare. – Din it. corteggio, fr. cortège.

cortegiu sn [At: ARISTIA, PLUT. / V: (înv) ~ej / Pl: ~ii / E: fr cortège, it corteggio] 1 Șir de persoane care însoțesc o personalitate Si: alai, suită. 2 Șir de participanți la o ceremonie Si: convoi. 3 (Fig) Ceea ce însoțește un fenomen. 4 (Fig) Șir.

CORTEGIU, cortegii, s. n. Șir de persoane care însoțesc o ceremonie; convoi. ♦ Fig. Șir, înșirare. – Din it. corteggio, fr. cortège.

CORTEGIU, cortegii, s. n. Șir de persoane care însoțesc în chip solemn o ceremonie. V. alai, suită, convoi. Merge-ncet cortegiul funerar prin ploaie, Nimenea nu-l roagă să mai stea un pic. TOPÎRCEANU, P. O. 140. ◊ Fig. Șir, înșirare. Plăcută este tinerețea, cu cortegiul ei luminos și înflorit de cugetări înalte și iluziuni plăcute. GHICA, S. A. 43. Vulturii carpatici cu zborul îndrăzneț Făceau un cortegiu falnic eroului drumeț. ALECSANDRI, O. 208.

CORTEGIU s.n. Șir de oameni care însoțesc o ceremonie. ♦ (Fig.) Șir, înșirare. [Pron. -giu. / cf. fr. cortège, it. corteggio].

CORTEGIU s. n. 1. șir de oameni care însoțesc o ceremonie, o personalitate marcantă; convoi, alai. 2. (fig.) șir, înșirare. (< it. corteggio, fr. cortège)

CORTEGIU ~i n. Grup de persoane care însoțește o ceremonie sau o personalitate; alai; suită; convoi; escortă. ◊ ~ funebru grup de oameni care conduc un mort spre cimitir. [Sil. -te-giu] /<it. corteggio, fr. cortege

*cortégiŭ n. și (rar) -ej n., pl. urĭ (fr. cortège, d. it. corteggio, d. corte, curte). Convoĭ, suită, șir de persoane care întovărășesc pe cineva în semn de onoare: cortegiŭ funebru. Serie de lucrurĭ rele: cortegiŭ de nenorocirĭ. V. convoĭ, alaĭ.

cortej sn vz cortegiu

cortej n. 1. șir de persoane cari însoțesc pe alta spre a-i face onoare; 2. fig. însoțire: boalele sunt cortejul necumpătării.

cortegiu s. n., art. cortegiul; pl. cortegii, art. cortegiile (desp. -gi-i-)

cortegiu [giu pron. gĭu] s. n., art. cortegiul; pl. cortegii, art. cortegiile (-gi-i-)

cortegiu s. n. [-giu pron. -gĭu], art. cortegiul; pl. cortegii, art. cortegiile (sil. -gi-i-)

cortegiu

cortegiu, -gii.

cortegiu (cortegii), s. n. – Alai, convoi. – Var. cortej. It. corteggio (sec. XIX). – Var., din fr. cortège.

cortegiu sedimentar ( engl.= systems tract), în → stratigrafia secvențială, unitate care include asociații de sedimente cu trăsături faciale diferite, care s-au depus simultan și care prezintă variații laterale semnificative; C.s. sunt delimitate de suprafețe (linii) de timp, iar intervalul în care s-au format își găsește un corespondent pe → curba eustatică. (Ex. c.s. de mare joasă, c.s. de mare înaltă).

CORTEGIU s. 1. v. alai. 2. v. procesiune.

CORTEGIU s. 1. alai, suită, (înv.) ecpaia, paradă, saltanat, tacîm. (~ domnesc.) 2. alai, convoi, procesiune. (~ mortuar.)