3 intrări

Articole pe această temă:

30 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

CORNÚT, -Ă, cornuți, -te, adj. 1. (Și substantivat, f.) (Animal) care are coarne. 2. Cu coarne mari, bine dezvoltate. 3. Compus: (Bot.) secară-cornută = cornul-secarei, v. corn1 (I 9). – Lat. cornutus.

CORNÚT, -Ă, cornuți, -te, adj. 1. (Și substantivat, f.) (Animal) care are coarne. 2. Cu coarne mari, bine dezvoltate. 3. Compus: (Bot.) secară-cornută = cornul-secarei, v. corn1 (I 9). – Lat. cornutus.

CORNÚT, -Ă, cornuți, -te, adj. (Despre unele animale sau despre capul lor) 1. Care are coarne. Că e laie, Că-i bălaie; Că e ciută Că-i cornută. CREANGĂ, P. 247. [Brațul Diariei] se reazimă pe creștetul cornut al ciutei. ODOBESCU, S. III 55. (Substantivat) Cere-i mii de ntiorele Ș-alte sute De cornute. TEODORESCU, P. P. 87. ♦ (În credințele mistice, despre diavol) Cu coarne. Scărpinîndu-se în capul lățos cornut, [satana] începu a rîde. EMINESCU, N. 56. 2. Cu coarne mari, bine dezvoltate. Săracii boii cornuți, Cum însoară niște muți! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 454. Iar cel ungurean Și cu cel vrîncean, Mări, se vorbiră... Ca să mi-l omoare Pe cel moldovan, Că-i mai ortoman Ș-are oi mai multe, Mîndre și cornute. ALECSANDRI, P. P. 1. 3. (În expr.) Secară cornută = cornul-secarei, v. corn2 (I 8).

cornút adj. m., pl. cornúți; f. cornútă, pl. cornúte

cornút adj. m., pl. cornúți; f. sg. cornútă, pl. cornúte

CORNÚT, -Ă adj., s.f. (Animal, vită) cu coarne. [< lat. cornutus, cf. fr. cornu].

CORNÚT, -Ă adj., s. f. (animal, vită) cu coarne. (< lat. cornutus)

CORNÚT ~tă (~ți, ~te) și substantival Care are coarne. /<lat. cornutus

cornut a. cu coarne: vite cornute, boi, vaci și capre, în opozițiune cu oi și berbeci. [Lat. CORNUTUS].

cornút, -ă adj. (lat. cornutus, it. cornuto, fr. cornu, sp. cornudo. D. rom. vine rut. hornuta, pol. kurnuty, ceh. kurnota). Care are coarne: vite cornute (Și curnut: oaĭe curnută. R. S. Gr. S. 6, 63). Secară cornută, V. secară. Ban. S. f., pl. e. Datură. Neol. (fr. cornue). Retortă.

CORNÚȚ, cornuți, s. m. 1. Plantă erbacee cu tulpina târâtoare și cu fructele în formă de capsule mari, cilindrice (Cerastium alpinum). 2. Plantă erbacee cu flori albe (Cerastium arvense).Corn1 + suf. -uț.

CORNÚȚ, cornuți, s. m. 1. Plantă erbacee cu tulpina târâtoare și cu fructele în formă de capsule mari, cilindrice (Cerastium alpinum). 2. Plantă erbacee cu flori albe (Cerastium arvense).Corn1 + suf. -uț.

cornútă s. f., g.-d. art. cornútei; pl. cornúte

cornúț s. m., pl. cornúți

mac-cornút (plantă) s. m.

secáră-cornútă (ciupercă) s. f., g.-d. art. secárei-cornúte

cornúț s. m., pl. cornúți

secáră-cornútă s. f., art. secára-cornútă

CLOPOȚEI-CORNÚȚI s. pl. v. căldărușă.

Intrare: cornuț
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cornuț cornuțul
plural cornuți cornuții
genitiv-dativ singular cornuț cornuțului
plural cornuți cornuților
vocativ singular
plural
Intrare: cornut
cornut adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cornut cornutul cornu cornuta
plural cornuți cornuții cornute cornutele
genitiv-dativ singular cornut cornutului cornute cornutei
plural cornuți cornuților cornute cornutelor
vocativ singular
plural
Intrare: mac-cornut
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular mac-cornut macul-cornut
plural
genitiv-dativ singular mac-cornut macului-cornut
plural
vocativ singular
plural