2 intrări

15 definiții

cornărít sn [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 87/22 / Pl: ~uri / E: corn1 + -ărit] (Înv) 1 Impozit pe vitele comute. 2 Arat cu plugul.

CORNĂRÍT s. n. (Înv.) Dare pe vitele cornute. – Corn1 + suf. -ărit.

CORNĂRÍT s. n. Dare pe vitele cornute. – Corn1 + suf. -ărit sau cornar + suf. -it.

cornărit n. od. dare pe vitele cornute.

cornărít n., pl. urĭ. Sec. 18. Un bir pe vitele cornute introdus de Antioh Cantemir, domnu Moldoveĭ (1705-1708).

cornărí [At: CONACHI, P. 79 / Pzi: ~resc / E: corn1] 1 vt A împunge pe cineva cu coarnele1 (1). 2 vrr (D. vite) A se bate cu coarnele. 3 vt (D. femei) A-și înșela bărbatul. 4 vt (Înv) A încasa impozitul pe vitele cornute. 5 vi (Reg) A ara cu plugul. 6 vr (Reg; d. vite) A-și rupe un corn sau pe amândouă. 7 vt (Reg) A încheia căpriorii. 8 vt (Reg; pex) A face ceva care are colțuri.

CORNĂRÍ1, cornăresc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A conduce plugul ținându-l de coarne. – Corn1 + suf. -ări.

CORNĂRÍ2, cornăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A strânge cornăritul; a impune cornăritul. – Din cornărit (derivat regresiv).

CORNĂRÍ2, cornăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A strânge cornăritul; a impune cornăritul. – Din cornărit (derivat regresiv).

CORNĂRÍ1, cornăresc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A conduce plugul ținându-l de coarne. – Corn1 + suf. -ări.

cornărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cornărésc, imperf. 3 sg. cornăreá; conj. prez. 3 să cornăreáscă

cornărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cornărésc, imperf. 3 sg. cornăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. cornăreáscă

cornărésc v. tr. Supun cornărituluĭ. V. intr. Țin plugu de coarne.

Intrare: cornări
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cornări cornărire cornărit cornărind singular plural
cornărește cornăriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cornăresc (să) cornăresc cornăream cornării cornărisem
a II-a (tu) cornărești (să) cornărești cornăreai cornăriși cornăriseși
a III-a (el, ea) cornărește (să) cornărească cornărea cornări cornărise
plural I (noi) cornărim (să) cornărim cornăream cornărirăm cornăriserăm, cornărisem*
a II-a (voi) cornăriți (să) cornăriți cornăreați cornărirăți cornăriserăți, cornăriseți*
a III-a (ei, ele) cornăresc (să) cornărească cornăreau cornări cornăriseră
Intrare: cornărit
cornărit substantiv neutru
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cornărit cornăritul
plural
genitiv-dativ singular cornărit cornăritului
plural
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)