2 intrări

16 definiții

corigént, ~ă smf, a [At: TEODOREANU, M. II, 24 / V: ~ije~ / Pl: ~nți, ~e / E: lat corrigens, -tis] 1-2 (Elev) care la sfârșitul semestrului sau al anului școlar nu a obținut nota de trecere la una sau mai multe materii.

CORIGÉNT, -Ă, adj., s. m. și f. v. corijent.

CORIGÉNT, -Ă, corigenți, -te, adj., s. m. și f. (Elev sau student) care, la încheierea anului școlar, nu a obținut notă de trecere la una sau două materii și care urmează să dea toamna, din nou, examen la materia sau materiile respective. [Var.: corijent, -ă adj., s. m. și f.] – Din lat. corrigens, -ntis.

CORIGÉNT, -Ă, corigenți, -te, s. m. și f. Elev care n-a obținut notă de trecere la una sau mai multe materii și este chemat să dea un nou examen asupra acestor materii. Corigent la matematică.Mare leneș băiatul ăsta. Nu-i de mirare că a rămas corigent. SEBASTIAN, T. 20.

corigént adj. m., s. m., pl. corigénți; f. sg. corigéntă, pl. corigénte

CORIGÉNT, -Ă adj., s.m. și f. (Elev) care nu a obținut notă de trecere la unele materii, la care urmează să dea un nou examen pentru a putea promova. [Var. corijent, -ă adj., s.m.f. / < lat. corrigens].

CORIGÉNT, -Ă adj., s. m. f. (elev) care nu a obținut notă de trecere la unele materii. (< lat. corrigens)

CORIGÉNT ~tă (~ți, ~te) m. și f. Elev care, la încheierea anului școlar, nu a obținut nota de trecere la una sau mai multe discipline, urmând să fie reexaminat toamna. /<lat. corrigens, ~ntis

corigent a. și m. școlar care trebue să dea un nou examen la unele materii la cari a căzut.

*corigént, -ă adj. și s. (lat. córrigens, -éntis). Elev saŭ elevă care trebuĭe să maĭ dea un examin [!] la obĭectele la care a răspuns slab. V. repetent.

corijént, ~ă smf, a vz corigent

CORIJÉNT, -Ă, corijenți, -te, adj., s. m. și f. (Elev sau student) care, la încheierea anului școlar, nu a obținut notă de trecere la una sau la două materii și care urmează să susțină toamna un nou examen la materia sau la materiile respective. [Var.: corigént, -ă adj., s. m. și f.] – Din lat. corrigens, -ntis.

CORIJÉNT, -Ă adj., s. m. și f. v. corigent.

!corijént/corigént adj. m., s. m., pl. corijénți/corigénți; adj. f., s. f. corijéntă/corigéntă, pl. corijénte/corigénte

CORIJÉNT, -Ă adj., s.m. și f. v. corigent.

Intrare: corigent (adj.)
corigent adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular corigent corigentul corigentă corigenta
plural corigenți corigenții corigente corigentele
genitiv-dativ singular corigent corigentului corigente corigentei
plural corigenți corigenților corigente corigentelor
vocativ singular
plural
corijent adjectiv
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular corijent corijentul corijentă corijenta
plural corijenți corijenții corijente corijentele
genitiv-dativ singular corijent corijentului corijente corijentei
plural corijenți corijenților corijente corijentelor
vocativ singular
plural
Intrare: corigent (s.m.)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular corigent corigentul
plural corigenți corigenții
genitiv-dativ singular corigent corigentului
plural corigenți corigenților
vocativ singular
plural
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular corijent corijentul
plural corijenți corijenții
genitiv-dativ singular corijent corijentului
plural corijenți corijenților
vocativ singular
plural