13 definiții pentru coriandru

CORIÁNDRU s. m. Plantă erbacee anuală din familia umbeliferelor, cu flori albe sau roz, cu miros pătrunzător și fructe în formă de globulețe, bogate în uleiuri eterice, fapt pentru care semințele uscate se folosesc în industria farmaceutică, a parfumurilor sau drept condiment (Coriandrum sativum). [Pr.: -ri-an-] – Din ngr. koríandron.

CORIÁNDRU, coriandri, s. m. Plantă erbacee anuală din familia umbeliferelor, cu flori albe sau roz, cu miros pătrunzator și fructe în formă de globulețe, bogate în uleiuri eterice, fapt pentru care semințele uscate se întrebuințează în industria farmaceutică, a parfumurilor sau drept condiment (Coriandrum sativum). [Pr.: -ri-an-] – Din ngr. koríandron.

CORIÁNDRU s. m. Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori albe și miros pătrunzător ale cărei semințe uscate se întrebuințează în bucătărie pentru calitățile lor aromatice (Coriandrum sativum). – Pronunțat: -ri-an-.

coriándru (-ri-an-) s. m., art. coriándrul

coriándru s. m. (sil. -ri-an-), art. coriándrul; pl. coriándri

CORIÁNDRU s. (BOT.; Coriandrum sativum) (reg.) chimen, puciognă, buruiană-pucioasă, piper-alb.

CORIÁNDRU s.m. (Bot.) Plantă din regiunea mediteraneană, cu flori mici, de culoare albă sau roz, grupate în umbele compuse. [Pron. -ri-an-. / < fr. coriandre, cf. gr. koriandron].

CORIÁNDRU s. m. plantă erbacee anuală din familia umbeliferelor, cu flori mici, albe sau roz, și fructe globuloase, bogate în uleiuri eterice. (< fr. coriandre, gr. koriandron)

coriándru (coriándri), s. m. – Plantă (Coriandrum sativum). – Var. (înv.) coliandru, coriand. Lat. coliandrus (sec. XVI), gr. ϰορίανδρος. Împrumut literar.

CORIÁNDRU ~i m. Plantă erbacee anuală ale cărei semințe se întrebuințează drept condiment în industria alimentară și în farmaceutică. [Sil. -ri-an-] /<ngr. koriandron

coriandru m. plantă din familia umbeliterelor, ale cării semințe proaspete miros a păduche de lemn, iar uscate devin aromatice și se fac dintr’însele și cofeturi, vulgar: buruiana pucioasei.

coriándru m. (ngr. și vgr. koriandron, de unde și vsl. koriandrŭ). O plantă umbeliferă aromatică (coriandrum sativum) ale căreĭ semințe, cînd îs proaspete, put a ploșniță, ĭar cînd îs uscate devin aromatice și se întrebuințează ca condiment. (E rudă cu picĭoacna). – Și coli- (ngr. koli-). Vechĭ și coriand și coliandreș.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CORIÁNDRU s. (BOT.; Coriandrum sativum) (reg.) chímen, puciógnă, buruiană-pucióasă, piper-álb.

Intrare: coriandru
substantiv masculin (M62)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular coriandru coriandrul
plural coriandri coriandrii
genitiv-dativ singular coriandru coriandrului
plural coriandri coriandrilor
vocativ singular
plural