15 definiții pentru corelativ
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
CORELATÍV, -Ă, corelativi, -e, adj. (Despre idei, factori etc.) Care este în relație reciprocă cu ceva, care indică un raport reciproc. ◊ Noțiuni corelative = noțiuni care conțin note arătând existența unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gândirii. Conjuncții corelative (și substantivat, f.) = conjuncții care apar la ambele membre ale unei fraze, fiind coordonatoare sau, mai rar, subordonatoare. (Gram.) Element corelativ (și substantivat, n.) = (cuvânt) care intră în corelație cu un alt cuvânt, care indică un raport de reciprocitate. – Din fr. corrélatif.
corelativ, ~ă [At: MAIORESCU, L. 35 / Pl: ~i, ~e / E: fr corrélatif] 1 a Care este în corelație (1) cu ceva. 2 a Care indică o corelație (1). 3 a (Îs) Noțiuni ~e Noțiuni care conțin note arătând existența unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gândirii. 4 a (Imp) Corespunzător. 5-6 sf, a (Șîs conjuncții ~e) (Conjuncții) care introduc două propoziții coordonate sau o propoziție regentă și una subordonată, în raport de corelație una față de cealaltă. 7 sn Cuvânt sau termen corelativ (1).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CORELATÍV, -Ă, corelativi, -e, adj. Care este în relație reciprocă cu ceva, care indică un raport reciproc. ◊ Noțiuni corelative = noțiuni care conțin note arătând existența unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gândirii. Conjuncții corelative (și substantivat, f.) = conjuncții care apar la ambele membre ale unei fraze, fiind coordonatoare sau, mai rar, subordonatoare. – Din fr. corrélatif.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de IoanSoleriu
- acțiuni
CORELATÍV, -Ă, corelativi, -e, adj. Care este în relație reciprocă (cu ceva), indicînd un raport reciproc. Factori corelativi. ◊ Noțiuni corelative = noțiuni care conțin note arătînd existența unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gîndirii. «Profesor» și «elev» sînt noțiuni corelative. ▭ Conjuncții corelative (și substantivat, f.) = conjuncții care introduc două propoziții coordonate sau o propoziție regentă și una subordonată, între care există un raport de corelație. Corelativele folosite în limba contemporană pentru propozițiile concesive sînt «totuși», «tot» și «cu» toate a(ce)stea». Gram. ROM. II 209.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CORELATÍV, -Ă adj. Care arată o corelație, un raport reciproc. ◊ Noțiuni corelative = noțiuni care conțin note arătând existența unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gândirii; conjuncții corelative (și s.f.) = conjuncții care introduc două propoziții coordonate sau o propoziție regentă și una subordonată, în raport de corelație una față de cealaltă. [< fr. corrélatif].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
CORELATÍV, -Ă adj. care se află în corelație. ♦ element ~ (și s. n.) = cuvânt (adverb, conjuncție etc.) care intră în corelație cu un alt cuvânt, care indică un raport de reciprocitate; corelator; noțiuni ~e = noțiuni care conțin note arătând existența unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gândirii. (< fr. corrélatif, lat. correlativus)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
CORELATÍV ~ă (~i, ~e) Care corelează; în corelație. /<fr. corrélatif
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
corelativ a. care arată o relațiune între două lucruri, așa că unul presupune necesar pe celălalt: idei corelative.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
*corelatív, -ă adj. (mlat. correlativus). Care arată relațiunea reciprocă: tată și fiŭ îs terminĭ corelativĭ.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.
corelatív1 adj. m., pl. corelatívi; f. corelatívă, pl. corelatíve
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
corelatív2 s. n., pl. corelatíve
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
corelatív adj. → relativ
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
corelatív s. n., pl. corelatíve
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare specializate
Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.
CORELATÍV s. n. (< adj. corelatív, -ă < fr. corrélatif): termen din propoziția regentă care exprimă reciprocitatea față de alt termen, introductiv al unei subordonate, ca în exemplul „Acolo s-a dus, 1 /unde l-am trimis.2 /”
- sursa: DTL (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
CORELATÍV, -Ă adj. (< fr. corrélatif): în sintagmele adverb corelativ, cuvânt corelativ și element corelativ (v.).
- sursa: DTL (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
adjectiv (A1) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
corelativ
- 1. (Despre idei, factori etc.) Care este în relație reciprocă cu ceva, care indică un raport reciproc.surse: DEX '09 DLRLC DN un exempluexemple
- Factori corelativi.surse: DLRLC
- 1.1. Noțiuni corelative = noțiuni care conțin note arătând existența unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gândirii.surse: DEX '09 DLRLC DN un exempluexemple
- «Profesor» și «elev» sunt noțiuni corelative.surse: DLRLC
-
- 1.2. (și) substantivat feminin Conjuncții corelative = conjuncții care apar la ambele membre ale unei fraze, fiind coordonatoare sau, mai rar, subordonatoare.surse: DEX '09 DLRLC DN un exempluexemple
- Corelativele folosite în limba contemporană pentru propozițiile concesive sînt «totuși», «tot» și «cu» toate a(ce)stea». GRAM. ROM. II 209.surse: DLRLC
-
- 1.3. gramatică (și) substantivat neutru Element corelativ = (cuvânt) care intră în corelație cu un alt cuvânt, care indică un raport de reciprocitate.surse: DEX '09 MDN '00 sinonime: corelator
-
etimologie:
- limba franceză corrélatifsurse: DEX '09 DEX '98 DN