15 definiții pentru corelativ


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

corelativ, ~ă [At: MAIORESCU, L. 35 / Pl: ~i, ~e / E: fr corrélatif] 1 a Care este în corelație (1) cu ceva. 2 a Care indică o corelație (1). 3 a (Îs) Noțiuni ~e Noțiuni care conțin note arătând existența unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gândirii. 4 a (Imp) Corespunzător. 5-6 sf, a (Șîs conjuncții ~e) (Conjuncții) care introduc două propoziții coordonate sau o propoziție regentă și una subordonată, în raport de corelație una față de cealaltă. 7 sn Cuvânt sau termen corelativ (1).

CORELATÍV, -Ă, corelativi, -e, adj. (Despre idei, factori etc.) Care este în relație reciprocă cu ceva, care indică un raport reciproc. ◊ Noțiuni corelative = noțiuni care conțin note arătând existența unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gândirii. Conjuncții corelative (și substantivat, f.) = conjuncții care apar la ambele membre ale unei fraze, fiind coordonatoare sau, mai rar, subordonatoare. (Gram.) Element corelativ (și substantivat, n.) = (cuvânt) care intră în corelație cu un alt cuvânt, care indică un raport de reciprocitate. – Din fr. corrélatif.

CORELATÍV, -Ă, corelativi, -e, adj. Care este în relație reciprocă cu ceva, care indică un raport reciproc. ◊ Noțiuni corelative = noțiuni care conțin note arătând existența unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gândirii. Conjuncții corelative (și substantivat, f.) = conjuncții care apar la ambele membre ale unei fraze, fiind coordonatoare sau, mai rar, subordonatoare. – Din fr. corrélatif.

CORELATÍV, -Ă, corelativi, -e, adj. Care este în relație reciprocă (cu ceva), indicînd un raport reciproc. Factori corelativi.Noțiuni corelative = noțiuni care conțin note arătînd existența unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gîndirii. «Profesor» și «elev» sînt noțiuni corelative.Conjuncții corelative (și substantivat, f.) = conjuncții care introduc două propoziții coordonate sau o propoziție regentă și una subordonată, între care există un raport de corelație. Corelativele folosite în limba contemporană pentru propozițiile concesive sînt «totuși», «tot» și «cu» toate a(ce)stea». Gram. ROM. II 209.

CORELATÍV, -Ă adj. Care arată o corelație, un raport reciproc. ◊ Noțiuni corelative = noțiuni care conțin note arătând existența unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gândirii; conjuncții corelative (și s.f.) = conjuncții care introduc două propoziții coordonate sau o propoziție regentă și una subordonată, în raport de corelație una față de cealaltă. [< fr. corrélatif].

CORELATÍV, -Ă adj. care se află în corelație. ♦ element ~ (și s. n.) = cuvânt (adverb, conjuncție etc.) care intră în corelație cu un alt cuvânt, care indică un raport de reciprocitate; corelator; noțiuni ~e = noțiuni care conțin note arătând existența unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gândirii. (< fr. corrélatif, lat. correlativus)

CORELATÍV ~ă (~i, ~e) Care corelează; în corelație. /<fr. corrélatif

corelativ a. care arată o relațiune între două lucruri, așa că unul presupune necesar pe celălalt: idei corelative.

*corelatív, -ă adj. (mlat. correlativus). Care arată relațiunea reciprocă: tată și fiŭ îs terminĭ corelativĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

corelatív2 s. n., pl. corelatíve

corelatív1 adj. m., pl. corelatívi; f. corelatívă, pl. corelatíve

corelatív s. n., pl. corelatíve

corelatív adj. → relativ


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

CORELATÍV s. n. (< adj. corelatív, -ă < fr. corrélatif): termen din propoziția regentă care exprimă reciprocitatea față de alt termen, introductiv al unei subordonate, ca în exemplul „Acolo s-a dus, 1 /unde l-am trimis.2 /”

CORELATÍV, -Ă adj. (< fr. corrélatif): în sintagmele adverb corelativ, cuvânt corelativ și element corelativ (v.).

Intrare: corelativ
corelativ adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • corelativ
  • corelativul
  • corelativu‑
  • corelati
  • corelativa
plural
  • corelativi
  • corelativii
  • corelative
  • corelativele
genitiv-dativ singular
  • corelativ
  • corelativului
  • corelative
  • corelativei
plural
  • corelativi
  • corelativilor
  • corelative
  • corelativelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

corelativ

  • 1. (Despre idei, factori etc.) Care este în relație reciprocă cu ceva, care indică un raport reciproc.
    surse: DEX '09 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Factori corelativi.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Noțiuni corelative = noțiuni care conțin note arătând existența unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gândirii.
      surse: DEX '09 DLRLC DN un exemplu
      exemple
      • «Profesor» și «elev» sunt noțiuni corelative.
        surse: DLRLC
    • 1.2. (și) substantivat feminin Conjuncții corelative = conjuncții care apar la ambele membre ale unei fraze, fiind coordonatoare sau, mai rar, subordonatoare.
      surse: DEX '09 DLRLC DN un exemplu
      exemple
      • Corelativele folosite în limba contemporană pentru propozițiile concesive sînt «totuși», «tot» și «cu» toate a(ce)stea». GRAM. ROM. II 209.
        surse: DLRLC
    • 1.3. gramatică (și) substantivat neutru Element corelativ = (cuvânt) care intră în corelație cu un alt cuvânt, care indică un raport de reciprocitate.
      surse: DEX '09 MDN '00 sinonime: corelator

etimologie: