14 definiții pentru corectiv

corectív, ~ă a [At: COSTINESCU / Pl: ~i, ~e / E: fr correctif] 1 a Care poate corecta (1) ceva sau pe cineva. 2 sn Mijloc sau expresie care îndreaptă o stare de lucruri, ceva spus anterior etc. Și: îndreptare, rectificare.

CORECTÍV, corective, s. n. Ceea ce îndreaptă ceva; îndreptare, rectificare. – Din fr. correctif.

CORECTÍV, corective, s. n. Ceea ce îndreaptă ceva; îndreptare, rectificare. – Din fr. correctif.

CORECTÍV, corective, s. n. Ceea ce îndreaptă ceva; îndreptare, rectificare. Trebuie să se aducă un corectiv acestei declarații.

corectív s. n., pl. corectíve

corectív s. n., pl. corectíve

corectív adj. m., pl. corectívi; f. sg. corectívă, pl. corectíve

CORECTÍV s. v. rectificare.

CORECTÍV s.n. Ceea ce îndreaptă ceva; îndreptare, corectare. ♦ Substanță care se adaugă unui medicament pentru a-l îndulci, sau pentru a-i modifica acțiunea. [Cf. fr. correctif].

CORECTÍV, -Ă I. adj. care urmărește a corecta. II. s. n. 1. ceea ce îndreaptă ceva; corectare. 2. substanță care se adaugă unui medicament pentru a-l îndulci sau a-i modifica acțiunea. (< fr. correctif)

CORECTÍV ~e n. Vorbă sau faptă prin care se corectează ceva. /<fr. correctif

*corectív, -ă adj. (mlat. correctivus). Care servește să îndrepte: pedeapsă corectivă. S. n., pl. e. Lucru care îndreaptă: educațiunea e un corectiv al ferocitățiĭ oamenilor. Fig. Expresiune care îmblînzește ceĭa ce e cam violent orĭ vehement într'o scriere saŭ într'o cuvîntare.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CORECTÍV s. corectură, îndreptare, rectificare, (rar) rectificáție. (A adus unele ~e planului inițial.)

Intrare: corectiv
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular corectiv corectivul
plural corective corectivele
genitiv-dativ singular corectiv corectivului
plural corective corectivelor
vocativ singular
plural