corectiv, ~ă a [At: COSTINESCU / Pl: ~i, ~e / E: fr correctif] 1 a Care poate corecta (1) ceva sau pe cineva. 2 sn Mijloc sau expresie care îndreaptă o stare de lucruri, ceva spus anterior etc. Si: îndreptare, rectificare.

CORECTIV, corective, s. n. Ceea ce îndreaptă ceva; îndreptare, rectificare. Trebuie să se aducă un corectiv acestei declarații.

CORECTIV s.n. Ceea ce îndreaptă ceva; îndreptare, corectare. ♦ Substanță care se adaugă unui medicament pentru a-l îndulci, sau pentru a-i modifica acțiunea. [Cf. fr. correctif].

CORECTIV, -Ă I. adj. care urmărește a corecta. II. s. n. 1. ceea ce îndreaptă ceva; corectare. 2. substanță care se adaugă unui medicament pentru a-l îndulci sau a-i modifica acțiunea. (< fr. correctif)

CORECTIV ~e n. Vorbă sau faptă prin care se corectează ceva. /<fr. correctif

corectiv n. ceea ce corijează.

*corectív, -ă adj. (mlat. correctivus). Care servește să îndrepte: pedeapsă corectivă. S. n., pl. e. Lucru care îndreaptă: educațiunea e un corectiv al ferocitățiĭ oamenilor. Fig. Expresiune care îmblînzește ceĭa ce e cam violent orĭ vehement într’o scriere saŭ într’o cuvîntare.

corectiv² s. n., pl. corective

corectiv s. n., pl. corective

corectiv s. n., pl. corective

CORECTIV s. v. rectificare.

CORECTIV s. corectură, îndreptare, rectificare, (rar) rectificație. (A adus unele ~e planului inițial.)