14 definiții pentru corectitudine


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

corectitúdine sf [At: CARAGIALE, ap. CADE / Pl: (nob) ~ni / E: corect + -itudine] 1 Lipsă de greșeli Si: corectitate (1), corecție (1). 2 Ținută sau purtare corectă Si: (nob) corectitate (2). 3 Cinste. 4 (Log) Însușire a gândirii care respectă legile logice Si: (nob) corectitate (4).

CORECTITÚDINE s. f. 1. Calitatea de a fi corect; lipsă de greșeli. 2. Ținută sau purtare corectă; cinste. 3. (Log.) Însușire a gândirii care respectă legile logice. – Corect + suf. -itudine (după promptitudine etc.).

CORECTITÚDINE s. f. 1. Calitatea de a fi corect; lipsă de greșeli. 2. Ținută sau purtare corectă; cinste. 3. (Log.) Însușire a gândirii care respectă legile logice. – Corect + suf. -itudine (după promptitudine etc.).

CORECTITÚDINE s. f. 1. Calitatea de a fi corect; lipsă de greșeli. Corectitudinea în ritm, în versuri [la Vlahuță], e tot așa de desăvîrșită ca în cele mai bune poezii ale lui Eminescu. GHEREA, ST. CR. I 246. 2. Ținută sau purtare corectă; cinste. Este un om de o corectitudine exemplară.

CORECTITÚDINE s.f. 1. Calitatea de a fi corect; lipsă de greșeli. 2. Ținută sau purtare corectă; cinste. [Cf. lat. correctitudo].

CORECTITÚDINE s. f. 1. însușirea de a fi corect. ◊ calitate generală a stilului constând în respectarea regulilor gramaticale, ortografice și de punctuație. 2. ținută, purtare corectă; cinste. 3. (log.) însușire a gândirii care respectă legile logice. (< lat. correctitudo)

CORECTITÚDINE f. 1) Caracter corect; conștiinciozitate; scrupulozitate. 2) Ținută corectă. 3) Comportament corect. /corect + suf. -itudine

*corectitúdine f. (d. corect, după rectitudine. Fr. correction). Calitatea de a fi corect (onest).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

corectitúdine s. f., g.-d. art. corectitúdinii

corectitúdine s. f., g.-d. art. corectitúdinii


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CORECTITÚDINE s. 1. (înv.) corecție. (~ exprimării.) 2. v. cinste.

CORECTITUDINE s. 1. (înv.) corecție. (~ exprimării.) 2. cinste, incoruptibilitate, integritate, lealitate, onestitate, (livr.) probitate, (rar) onorabilitate, (înv.) onestate, onestie, (înv. și reg. fig.) curățenie, curăție. (Om de o ~ ireproșabilă.)

Corectitudine ≠ greșeală, incorectitudine


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

CORECTITÚDINE s. f. (cf. lat. correctitudo): 1. calitate a vorbirii de a fi corectă, fără greșeli (abateri) fonetice, lexicale și gramaticale. 2. calitate generală a stilului individual care constă în respectarea regulilor gramaticale, ortografice și de punctuație în redactarea oricărei compoziții literare.

Intrare: corectitudine
corectitudine substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • corectitudine
  • corectitudinea
plural
genitiv-dativ singular
  • corectitudini
  • corectitudinii
plural
vocativ singular
plural