12 definiții pentru cordar

cordár [At: LM / Pl: ~i, ~e / E: coardă + -ar] 1 sm (Rar) Fabricant de coarde1. 2 sn Plăcuță din lemn de abanos, de care sunt legate coardele la instrumentele cu arcuș. 3 sn Pană de lemn cu care se răsucește coarda ferăstrăului cu ramă pentru a întinde pânza de tăiat Și: încordător, sucitor, (reg) codârlău. 4 sn (Reg) Ferăstrău mic cu coardă, mânuit de un singur om, întrebuințat de dulgheri sau de butnari. 5 sn Parte a morii nedefinită mai îndeaproape Cf coardă.

CORDÁR, cordare, s. n. 1. Plăcuță de lemn (de abanos) de care sunt legate coardele la instrumentele cu arcuș. 2. Pană de lemn cu care se răsucește coarda fierăstrăului cu ramă pentru a întinde pânza de tăiat; încordător, sucitor. – Coardă + suf. -ar.

În DEX'98...ferăstrăului... (formă acceptată ca variantă pentru cuv. fierăstrău) - LauraGellner

CORDÁR, cordare, s. n. 1. Plăcuță de lemn (de abanos) de care sunt legate coardele la instrumentele cu arcuș. 2. Pană de lemn cu care se răsucește coarda ferăstrăului cu ramă pentru a întinde pânza de tăiat; încordător, sucitor. – Coardă + suf. -ar.

CORDÁR, cordare, s. n. 1. Placă de lemn sau de abanos, aplicată la vioară sau la cobză, de care sînt legate coardele. 2. Pană de lemn cu care se răsucește coarda ferăstrău- Iui pentru a se întinde pînza; încordător, sucitor.

cordár s. n., pl. cordáre

cordár s. n., pl. cordáre

CORDÁR s. 1. (MUZ.) (rar) punte. (~ la un instrument cu arcuș.) 2. (TEHN.) întinzător, strună, (reg.) aripă, cheie, încordător, lemnuș, limbă, lopățică, pană, răsucitoare, săgeată, struneală, sucitor. (~ la ferăstrău.)

CORDÁR ~e n. 1) (la unele instrumente muzicale) Piesă neagră de lemn de care sunt prinse coardele. 2) (la ferăstrăul cu ramă) Pană de lemn care, prin învârtire, slăbește sau întinde pânza de tăiat. /coardă + suf. ~ar

cordar n. Mold. ferestrăul dogarilor. [V. coardă].

cordár n., pl. e (d. coardă). Mold. La vioară, bucata de lemn de care-s legate coardele jos. Firiz, feresteu [!] mic și lat compus numaĭ din lamă (pînză) și un mănunchĭ de lemn.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CORDÁR s. 1. (MUZ.) (rar) púnte. (~ la un instrument cu arcuș.) 2. (TEHN.) întinzător, strună, (reg.) áripă, chéie, încordătór, lemnúș, límbă, lopățícă, pánă, răsucitoáre, săgeátă, struneálă, sucitór. (~ la ferăstrău.)

cordar, accesoriu al instrumentelor cu coarde. Așezat la baza instr., deasupra cutiei de rezonanță*, c. fixează capetele coardelor*. La capătul opus, cuiele prind celelalte capete, având rolul mobil al variației de tensiune, de acordaj (2). V. violină.

Intrare: cordar
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cordar cordarul
plural cordare cordarele
genitiv-dativ singular cordar cordarului
plural cordare cordarelor
vocativ singular
plural

cordar

  • 1. Plăcuță de lemn (de abanos) de care sunt legate coardele la instrumentele cu arcuș.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
  • 2. Pană de lemn cu care se răsucește coarda fierăstrăului cu ramă pentru a întinde pânza de tăiat.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: încordător sucitor

etimologie:

  • Coardă + sufix -ar.
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX