2 intrări

19 definiții

cópcă1 sf [At: BIBLIA (1688), 572 / V: ~pce, ~pcie / Pl: ~pce și ~pci / E: rs кoбкa] 1 Sistem format din două piese metalice (un cârlig și un inel), folosit pentru prinderea a două părți ale unei confecții. 2 Nasturi de metal peste care se trece șiretul ghetelor. 3 (Îs) ~pcie de fier Scoabă de fier. 4 Agrafa pentru învelitori în construcții. 5 Proemineță în formă de limbă a unei piese metalice plate, care se introduce în orificiul altei piese metalice. 6 Prăjină folosită de ciobani pentru prins oile. 7 (Reg) Oaie cu coarnele încovoiate. 8 (Lpl; îcs) De-a ~pcile Joc de cărți nedefinit mai îndeaproape.

cópcă2 sf [At: COSTINESCU / Pl: ~pce și ~pci / E: bg кoпкa] 1 Spărtură făcută în gheața unui râu, a unei bălți pentru a pescui sau a scoate apă. 2 Adâncitură în albia unei ape curgătoare. 3 (Îe) A se duce sau a merge pe ~ sau pe ~pce A se duce unde este apa mai adâncă. 4 (Fig; d. bunuri; îae) A se pierde. 5 (Fig; d. oameni; îae) A intra într-o mare încurcătură. 6 (Fig; d. oameni; îae) A muri. 7 (Nob; îe) A pune pe cineva pe ~ A da gata pe cineva. 8 Scobitură făcută în pământ pentm însămânțare. 9 Gaură făcută într-un stog de paie, unde se ține pleava. 10 Groapă îngustă și adâncă, făcută în pământ sau în piatră. 11 Canal pe care se abate apa de la moară. 12 (Reg) Săritură pe care o fac animalele când fug repede.

CÓPCĂ1, copci, s. f. 1. Sistem format din două piese metalice (un cârlig și un inel), folosit pentru prinderea a două părți ale unei confecții. 2. Agrafă pentru învelitori în construcții. 3. Proeminență în formă de limbă a unei piese plate, care intră în orificiul altei piese plate, realizând îmbinarea prin încopciere. [Var.: (reg.) cópcie s. f.] – Din bg. kopce.

CÓPCĂ1, copci, (4) copce, s. f. 1. Sistem format din două piese metalice (un cârlig și un inel), folosit pentru prinderea a două părți ale unei confecții. 2. Agrafă pentru învelitori în construcție. 3. Proeminență în formă de limbă a unei piese plate, care intră în orificiul unei alte piese plate, realizând îmbinarea prin încopciere. [Var.: (reg.) cópcie s. f.] – Din bg. kopce.

Din greșeală, forma de plural (4) copce a fost adăugată aici în loc să fie adăugată la intrarea CÓPCĂ2. - cata

CÓPCĂ1, copci, s. f. Cheotoare făcută de obicei dintr-un cîrlig metalic prins de o parte și dintr-un inel metalic prins de cealaltă parte a hainei. V. agrafă, cataramă. Ea se făcea că se joacă cu copca de la umăr ce-i ținea rochia închisă. ISPIRESCU, U. 9. Mihai purta pe cap un calpac unguresc împodobit cu o egretă neagră.,... legată cu o copcă de aur. BĂLCESCU, O. II 250. – Variantă: cópcie (COȘBUC, P. I 64) s. f.

cópcă1 (agrafă, gaură) s. f., g.-d. art. cópcii; pl. copci

cópcă (agrafă, gaură) s. f., g.-d. art. cópcii; pl. copci

CÓPCĂ s. 1. (reg.) sponcă. (~ la o haină.) 2. (MED.) agrafă. (Buzele unei plăgi strânse cu ~i.)

cópcă (-ci), s. f.1. Agrafă, clemă, capsă. – 2. Cataramă, obiect care prinde. – 3. Clemă la cărțile legate odinioară. – 4. Traversă, bară. – Megl. copce. Tc. kopça (Șeineanu, II, 145; Meyer 198; Berneker 564; Ronzevalle 136; DAR); cf. bg. kopče (Cihac, II, 72), sb. kopča, alb. kopsë, mag. kapocs. Fonetismul rom. se explică printr-un sing. analogic, plecîndu-se de la pl. copci; sing. normal ar fi copce (DAR afirmă contrariul). – Der. copcier, s. m. (fabricant de nasturi și copci); încopcia, vb. (a prinde în copci, a prinde, a fixa); copci, vb. (a altoi, a introduce un altoi sub coaja unui copac); copcit, s. n. (altoire).

CÓPCĂ1 ~ci f. Piesă de metal constând din două elemente (un cârlig și un inel) care servește pentru a încheia o haină. [G.-D. copcii] /<bulg. kopța

copcă f. 1. cârlig de încheiat, cataramă; 2. plasă de pescuit, fixă, suspendată. [Turc. KOPČÁ: forma copcă a fost abstrasă din plural].

1) cópcă f., pl. ĭ (turc. kopčá, de unde și sîrb. kopča, bg. kopče, alb. kopšă, ngr. kóptsa, ung. kapocs, kapcs. Sing. rom. e tras din pl. copcĭ după șapcă, șăpcĭ). Vest. Sponcă. Încuĭetoare de carte groasă, de cingătoare ș. a.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CÓPCĂ s. 1. (reg.) spóncă. (~ la o haină.) 2. (MED.) agrafă. (Buzele unei plăgi strînse cu ~i.)

cópcă1, copci, s.f. – Scoabă folosită pentru fixarea grinzilor la casele de lemn. – Din tc. kopca (Șăineanu, DA); din bg. kopce (Cihac, DEX); din rus. kopka „săpătură” < rus. kopatǐ „a săpa” (Scriban, MDA).

Intrare: copcă (agrafă)
copcă (pl. -i) substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular copcă copca
plural copci copcile
genitiv-dativ singular copci copcii
plural copci copcilor
vocativ singular
plural
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular copcie copcia
plural copcii copciile
genitiv-dativ singular copcii copciei
plural copcii copciilor
vocativ singular
plural
Intrare: copcie
copcie
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.

copcă (agrafă) copcie

  • 1. Sistem format din două piese metalice (un cârlig și un inel), folosit pentru prinderea a două părți ale unei confecții.
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX sinonime: agrafă sponcă 2 exemple
    exemple
    • Ea se făcea că se joacă cu copca de la umăr ce-i ținea rochia închisă. ISPIRESCU, U. 9.
      surse: DLRLC
    • Mihai purta pe cap un calpac unguresc împodobit cu o egretă neagră.,... legată cu o copcă de aur. BĂLCESCU, O. II 250.
      surse: DLRLC
  • 2. Agrafă pentru învelitori în construcții.
    surse: DEX '09
  • 3. Proeminență în formă de limbă a unei piese plate, care intră în orificiul altei piese plate, realizând îmbinarea prin încopciere.
    surse: DEX '09

etimologie: