3 intrări

36 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cópcă2 sf [At: COSTINESCU / Pl: ~pce și ~pci / E: bg копка] 1 Spărtură făcută în gheața unui râu, a unei bălți pentru a pescui sau a scoate apă. 2 Adâncitură în albia unei ape curgătoare. 3 (Îe) A se duce sau a merge pe ~ sau pe ~pce A se duce unde este apa mai adâncă. 4 (Fig; d. bunuri; îae) A se pierde. 5 (Fig; d. oameni; îae) A intra într-o mare încurcătură. 6 (Fig; d. oameni; îae) A muri. 7 (Nob; îe) A pune pe cineva pe ~ A da gata pe cineva. 8 Scobitură făcută în pământ pentru însămânțare. 9 Gaură făcută într-un stog de paie, unde se ține pleava. 10 Groapă îngustă și adâncă, făcută în pământ sau în piatră. 11 Canal pe care se abate apa de la moară. 12 (Reg) Săritură pe care o fac animalele când fug repede.

cópcă1 sf [At: BIBLIA (1688), 572 / V: ~pce, ~pcie / Pl: ~pce și ~pci / E: rs кобка] 1 Sistem format din două piese metalice (un cârlig și un inel), folosit pentru prinderea a două părți ale unei confecții. 2 Nasturi de metal peste care se trece șiretul ghetelor. 3 (Îs) ~pcie de fier Scoabă de fier. 4 Agrafa pentru învelitori în construcții. 5 Proemineță în formă de limbă a unei piese metalice plate, care se introduce în orificiul altei piese metalice. 6 Prăjină folosită de ciobani pentru prins oile. 7 (Reg) Oaie cu coarnele încovoiate. 8 (Lpl; îcs) De-a ~pcile Joc de cărți nedefinit mai îndeaproape.

CÓPCĂ1, copci, s. f. 1. Sistem format din două piese metalice (un cârlig și un inel), folosit pentru prinderea a două părți ale unei confecții. 2. Agrafă pentru învelitori în construcții. 3. Proeminență în formă de limbă a unei piese plate, care intră în orificiul altei piese plate, realizând îmbinarea prin încopciere. [Var.: (reg.) cópcie s. f.] – Din bg. kopce.

CÓPCĂ2, copci, (4) copce, s. f. 1. Gaură, spărtură făcută în gheața unui râu, a unei bălți etc. pentru pescuit, sau pentru scos apă. ◊ Expr. (Fam.) A se duce pe copcă = (despre bunuri) a se pierde, a se irosi, a se distruge; (despre oameni) a intra într-o mare încurcătură, a o păți. 2. Gaură făcută într-o șiră de paie, în care se ține uneori pleava. 3. Scobitură, groapă făcută în pământ, în piatră etc. 4. (Reg.) Săritură pe care o fac animalele când fug repede. – Din bg. kopka.

CÓPCĂ1, copci, (4) copce, s. f. 1. Sistem format din două piese metalice (un cârlig și un inel), folosit pentru prinderea a două părți ale unei confecții. 2. Agrafă pentru învelitori în construcție. 3. Proeminență în formă de limbă a unei piese plate, care intră în orificiul unei alte piese plate, realizând îmbinarea prin încopciere. [Var.: (reg.) cópcie s. f.] – Din bg. kopce.[1]

  1. Din greșeală, forma de plural (4) copce a fost adăugată aici în loc să fie adăugată la intrarea CÓPCĂ2. cata

COPCĂ2, copci, s. f. 1. Gaură, spărtură făcută în gheața unui râu, a unei bălți etc. pentru pescuit sau pentru scos apă. ◊ Expr. (Fam.) A se duce pe copcă = (despre bunuri) a se pierde, a se irosi, a se distruge; (despre oameni) a intra într-o mare încurcătură, a o păți. 2. Gaură făcută într-o șiră de paie, în care se ține uneori pleava. 3. Scobitură, groapă făcută în pământ, în piatră etc. 4. (Reg.) Săritură pe care o fac animalele când fug repede. – Din bg. kopka.

CÓPCĂ3, copce, s. f. (Regional) Săritură de animal care fuge. O căprioară răsări la marginea poienii, făcu cîteva copce și trecu apoi ca fulgerul peste pîrău, de marginea cealaltă a pădurii. SADOVEANU, O. I 64. [Vulpea] a fulgerat din locul ei, a făcut cîteva copce și s-a dus pe poarta cetății, la lărgime. SADOVEANU, D. P. 168. Aruncîndu-se în zece copce, [armăsarul] ajunse ținta. NEGRUZZI, S. I 42. – Pl. și: copci (GALAN, Z. R. 233).

CÓPCĂ2, copci, s. f. 1. Gaură, spărtură făcută în gheața unui rîu, a unei bălți etc. pentru pescuit sau pentru scos apă. În nopțile cu lună plină ieșea cu unul sau doi camarazi ca să vadă la produfurile lacului vidre strecurîndu-se șerpuitor de la o copcă la alta. SADOVEANU, M. C. 114. ◊ Expr. A se duce pe copcă (sau, rar, copce) = a o păți, a fi pierdut, a da de dracu. Cum făcuși, soro? Ne-am dus pe copcă. BASSARABESCU, V. 46. V-ați dus pe copce, cu toată șmichiria voastră. CREANGĂ, P. 266. 2. Groapă (îngustă și adîncă) făcută în pămînt, în piatră etc. Pinul cu care astupase Agripina copca scobită sub căpiță era răvășit. GALACTION, O. I 167. O pînză lată de apă, albă ca laptele, desfășurîndu-se ca de pe un sul, s-aruncă de la o înălțime amețitoare într-o copcă de piatră. VLAHUȚĂ, O. A. II 159. ♦ Scobitură mică făcută în pămînt cu scopul de a introduce sămînța unei plante. N-avea omul un grăunte, Dar sudori purta pe frunte, Semăna și el în gînd Copci de copci și rînd de rînd. CONTEMPORANUL S. II, 1949, nr. 161, 5/2. – Pl. și: copce.

CÓPCĂ1, copci, s. f. Cheotoare făcută de obicei dintr-un cîrlig metalic prins de o parte și dintr-un inel metalic prins de cealaltă parte a hainei. V. agrafă, cataramă. Ea se făcea că se joacă cu copca de la umăr ce-i ținea rochia închisă. ISPIRESCU, U. 9. Mihai purta pe cap un calpac unguresc împodobit cu o egretă neagră.,... legată cu o copcă de aur. BĂLCESCU, O. II 250. – Variantă: cópcie (COȘBUC, P. I 64) s. f.

CÓPCĂ1 ~ci f. Piesă de metal constând din două elemente (un cârlig și un inel) care servește pentru a încheia o haină. [G.-D. copcii] /<bulg. kopța

CÓPCĂ3 ~ci f. rar Salt făcut de un animal în timpul fugii. /<bulg. kopka

CÓPCĂ2 ~ci f. 1) Gaură pe suprafața înghețată a unei ape, făcută pentru a prinde pește sau pentru a lua apă. ◊ A se duce pe ~ a) a dispărea fără urmă; a se duce fără întoarcere; b) a o păți. 2) Scobitură mică făcută într-un mal, servind drept treaptă pentru urcuș. [G.-D. copcii] /<bulg. kopka

copcă f. 1. cârlig de încheiat, cataramă; 2. plasă de pescuit, fixă, suspendată. [Turc. KOPČÁ: forma copcă a fost abstrasă din plural].

copcă f. 1. gaură mare făcută de pescari în ghiață ca să pescuiască; a se duce pe copcă, fam. a se înneca, a se prăpădi: v’ați dus pe copcă cu toată șmecheria voastră CR.; 2. Mold. săritura calului în galop: escadroanele se mișcă, săltă ’n copce AL. [Bulg. KOPKŬ, gaură în ghiață; sensul 2 e obscur].

2) cópcă f., pl. ĭ și (est) e (rus. kópka, săpătură, d. kopátĭ, a săpa. V. copaĭe, căpălesc, ocop). Gaură făcută în gheața rîuluĭ saŭ a laculuĭ. Fig. A te duce pe copcă, a te perde fără speranță. Adîncătură, bulboană într’un rîŭ (Rar). Săpătură făcută ca o treaptă într’un mal ca să te poțĭ urca. Nord. (din aceĭașĭ răd., adică „a săpa, a izbi”, ca calu’n galop, rudă cu vsl. kopyto, copită). Săritură de galop: ĭa-o la copce (Săgh. 50), lupu sărind în copce marĭ (VR. 1925, 7, 34), lupanu o luă la deal în copce (Sadov. VR. 1930, 9-10, 196).

1) cópcă f., pl. ĭ (turc. kopčá, de unde și sîrb. kopča, bg. kopče, alb. kopšă, ngr. kóptsa, ung. kapocs, kapcs. Sing. rom. e tras din pl. copcĭ după șapcă, șăpcĭ). Vest. Sponcă. Încuĭetoare de carte groasă, de cingătoare ș. a.

CÓPCIE s. f. v. copcă1.

arată toate definițiile

Intrare: copcă (agrafă)
copcă1 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • copcă
  • copca
plural
  • copci
  • copcile
genitiv-dativ singular
  • copci
  • copcii
plural
  • copci
  • copcilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F135)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • copcie
  • copcia
plural
  • copcii
  • copciile
genitiv-dativ singular
  • copcii
  • copciei
plural
  • copcii
  • copciilor
vocativ singular
plural
Intrare: copcă (gaură)
copcă1 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • copcă
  • copca
plural
  • copci
  • copcile
genitiv-dativ singular
  • copci
  • copcii
plural
  • copci
  • copcilor
vocativ singular
plural
Intrare: copcă (săritură)
copcă2 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F4)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • copcă
  • copca
plural
  • copce
  • copcele
genitiv-dativ singular
  • copce
  • copcei
plural
  • copce
  • copcelor
vocativ singular
plural
copcă1 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • copcă
  • copca
plural
  • copci
  • copcile
genitiv-dativ singular
  • copci
  • copcii
plural
  • copci
  • copcilor
vocativ singular
plural

copcă (agrafă) copcie

  • 1. Sistem format din două piese metalice (un cârlig și un inel), folosit pentru prinderea a două părți ale unei confecții.
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX sinonime: agrafă sponcă 2 exemple
    exemple
    • Ea se făcea că se joacă cu copca de la umăr ce-i ținea rochia închisă. ISPIRESCU, U. 9.
      surse: DLRLC
    • Mihai purta pe cap un calpac unguresc împodobit cu o egretă neagră.,... legată cu o copcă de aur. BĂLCESCU, O. II 250.
      surse: DLRLC
  • 2. Agrafă pentru învelitori în construcții.
    surse: DEX '09
  • 3. Proeminență în formă de limbă a unei piese plate, care intră în orificiul altei piese plate, realizând îmbinarea prin încopciere.
    surse: DEX '09

etimologie:

copcă (gaură)

  • 1. Gaură, spărtură făcută în gheața unui râu, a unei bălți etc. pentru pescuit, sau pentru scos apă.
    exemple
    • În nopțile cu lună plină ieșea cu unul sau doi camarazi ca să vadă la produfurile lacului vidre strecurîndu-se șerpuitor de la o copcă la alta. SADOVEANU, M. C. 114.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie familiar A se duce pe copcă (sau, rar, copce) = (despre bunuri) a se pierde, a se irosi, a se distruge; (despre oameni) a intra într-o mare încurcătură, a o păți.
      surse: DEX '09 DLRLC NODEX 2 exemple
      exemple
      • Cum făcuși, soro? Ne-am dus pe copcă. BASSARABESCU, V. 46.
        surse: DLRLC
      • V-ați dus pe copce, cu toată șmichiria voastră. CREANGĂ, P. 266.
        surse: DLRLC
  • 2. Gaură făcută într-o șiră de paie, în care se ține uneori pleava.
    surse: DEX '09
  • 3. Scobitură, groapă făcută în pământ, în piatră etc.
    surse: DEX '09 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Pinul cu care astupase Agripina copca scobită sub căpiță era răvășit. GALACTION, O. I 167.
      surse: DLRLC
    • O pînză lată de apă, albă ca laptele, desfășurîndu-se ca de pe un sul, s-aruncă de la o înălțime amețitoare într-o copcă de piatră. VLAHUȚĂ, O. A. II 159.
      surse: DLRLC
    • 3.1. Scobitură mică făcută în pământ cu scopul de a introduce sămânța unei plante.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • N-avea omul un grăunte, Dar sudori purta pe frunte, Semăna și el în gînd Copci de copci și rînd de rînd. CONTEMPORANUL S. II, 1949, nr. 161, 5/2.
        surse: DLRLC
    • 3.2. Scobitură mică făcută într-un mal, servind drept treaptă pentru urcuș.
      surse: NODEX

etimologie:

copcă (săritură)

  • 1. regional Săritură pe care o fac animalele când fug repede.
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX 3 exemple
    exemple
    • O căprioară răsări la marginea poienii, făcu cîteva copce și trecu apoi ca fulgerul peste pîrău, de marginea cealaltă a pădurii. SADOVEANU, O. I 64.
      surse: DLRLC
    • [Vulpea] a fulgerat din locul ei, a făcut cîteva copce și s-a dus pe poarta cetății, la lărgime. SADOVEANU, D. P. 168.
      surse: DLRLC
    • Aruncîndu-se în zece copce, [armăsarul] ajunse ținta. NEGRUZZI, S. I 42.
      surse: DLRLC

etimologie: