3 intrări

34 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

cópcă1 sf [At: BIBLIA (1688), 572 / V: ~pce, ~pcie / Pl: ~pce și ~pci / E: rs кoбкa] 1 Sistem format din două piese metalice (un cârlig și un inel), folosit pentru prinderea a două părți ale unei confecții. 2 Nasturi de metal peste care se trece șiretul ghetelor. 3 (Îs) ~pcie de fier Scoabă de fier. 4 Agrafa pentru învelitori în construcții. 5 Proemineță în formă de limbă a unei piese metalice plate, care se introduce în orificiul altei piese metalice. 6 Prăjină folosită de ciobani pentru prins oile. 7 (Reg) Oaie cu coarnele încovoiate. 8 (Lpl; îcs) De-a ~pcile Joc de cărți nedefinit mai îndeaproape.

cópcă2 sf [At: COSTINESCU / Pl: ~pce și ~pci / E: bg кoпкa] 1 Spărtură făcută în gheața unui râu, a unei bălți pentru a pescui sau a scoate apă. 2 Adâncitură în albia unei ape curgătoare. 3 (Îe) A se duce sau a merge pe ~ sau pe ~pce A se duce unde este apa mai adâncă. 4 (Fig; d. bunuri; îae) A se pierde. 5 (Fig; d. oameni; îae) A intra într-o mare încurcătură. 6 (Fig; d. oameni; îae) A muri. 7 (Nob; îe) A pune pe cineva pe ~ A da gata pe cineva. 8 Scobitură făcută în pământ pentm însămânțare. 9 Gaură făcută într-un stog de paie, unde se ține pleava. 10 Groapă îngustă și adâncă, făcută în pământ sau în piatră. 11 Canal pe care se abate apa de la moară. 12 (Reg) Săritură pe care o fac animalele când fug repede.

CÓPCĂ2, copci, (4) copce, s. f. 1. Gaură, spărtură făcută în gheața unui râu, a unei bălți etc. pentru pescuit, sau pentru scos apă. ◊ Expr. (Fam.) A se duce pe copcă = (despre bunuri) a se pierde, a se irosi, a se distruge; (despre oameni) a intra într-o mare încurcătură, a o păți. 2. Gaură făcută într-o șiră de paie, în care se ține uneori pleava. 3. Scobitură, groapă făcută în pământ, în piatră etc. 4. (Reg.) Săritură pe care o fac animalele când fug repede. – Din bg. kopka.

CÓPCĂ1, copci, s. f. 1. Sistem format din două piese metalice (un cârlig și un inel), folosit pentru prinderea a două părți ale unei confecții. 2. Agrafă pentru învelitori în construcții. 3. Proeminență în formă de limbă a unei piese plate, care intră în orificiul altei piese plate, realizând îmbinarea prin încopciere. [Var.: (reg.) cópcie s. f.] – Din bg. kopce.

COPCĂ2, copci, s. f. 1. Gaură, spărtură făcută în gheața unui râu, a unei bălți etc. pentru pescuit sau pentru scos apă. ◊ Expr. (Fam.) A se duce pe copcă = (despre bunuri) a se pierde, a se irosi, a se distruge; (despre oameni) a intra într-o mare încurcătură, a o păți. 2. Gaură făcută într-o șiră de paie, în care se ține uneori pleava. 3. Scobitură, groapă făcută în pământ, în piatră etc. 4. (Reg.) Săritură pe care o fac animalele când fug repede. – Din bg. kopka.

CÓPCĂ1, copci, (4) copce, s. f. 1. Sistem format din două piese metalice (un cârlig și un inel), folosit pentru prinderea a două părți ale unei confecții. 2. Agrafă pentru învelitori în construcție. 3. Proeminență în formă de limbă a unei piese plate, care intră în orificiul unei alte piese plate, realizând îmbinarea prin încopciere. [Var.: (reg.) cópcie s. f.] – Din bg. kopce.

Din greșeală, forma de plural (4) copce a fost adăugată aici în loc să fie adăugată la intrarea CÓPCĂ2. - cata

CÓPCĂ1, copci, s. f. Cheotoare făcută de obicei dintr-un cîrlig metalic prins de o parte și dintr-un inel metalic prins de cealaltă parte a hainei. V. agrafă, cataramă. Ea se făcea că se joacă cu copca de la umăr ce-i ținea rochia închisă. ISPIRESCU, U. 9. Mihai purta pe cap un calpac unguresc împodobit cu o egretă neagră.,... legată cu o copcă de aur. BĂLCESCU, O. II 250. – Variantă: cópcie (COȘBUC, P. I 64) s. f.

CÓPCĂ3, copce, s. f. (Regional) Săritură de animal care fuge. O căprioară răsări la marginea poienii, făcu cîteva copce și trecu apoi ca fulgerul peste pîrău, de marginea cealaltă a pădurii. SADOVEANU, O. I 64. [Vulpea] a fulgerat din locul ei, a făcut cîteva copce și s-a dus pe poarta cetății, la lărgime. SADOVEANU, D. P. 168. Aruncîndu-se în zece copce, [armăsarul] ajunse ținta. NEGRUZZI, S. I 42. – Pl. și: copci (GALAN, Z. R. 233).

CÓPCĂ2, copci, s. f. 1. Gaură, spărtură făcută în gheața unui rîu, a unei bălți etc. pentru pescuit sau pentru scos apă. În nopțile cu lună plină ieșea cu unul sau doi camarazi ca să vadă la produfurile lacului vidre strecurîndu-se șerpuitor de la o copcă la alta. SADOVEANU, M. C. 114. ◊ Expr. A se duce pe copcă (sau, rar, copce) = a o păți, a fi pierdut, a da de dracu. Cum făcuși, soro? Ne-am dus pe copcă. BASSARABESCU, V. 46. V-ați dus pe copce, cu toată șmichiria voastră. CREANGĂ, P. 266. 2. Groapă (îngustă și adîncă) făcută în pămînt, în piatră etc. Pinul cu care astupase Agripina copca scobită sub căpiță era răvășit. GALACTION, O. I 167. O pînză lată de apă, albă ca laptele, desfâșurîndu-se ca de pe un sul, s-aruncă de la o înălțime amețitoare într-o copcă de piatră. VLAHUȚĂ, O. A. II 159. ♦ Scobitură mică făcută în pămînt cu scopul de a introduce sămînța unei plante. N-avea omul un grăunte, Dar sudori purta pe frunte, Semăna și el în gînd Copci de copci și rînd de rînd. CONTEMPORANUL S. II, 1949, nr. 161, 5/2. – Pl. și: copce.

cópcă1 (agrafă, gaură) s. f., g.-d. art. cópcii; pl. copci

cópcă2 (săritură) (reg.) s. f., g.-d. art. cópcei; pl. cópce

cópcă (săritură) s. f., g.-d. art. cópcei; pl. cópce

cópcă (agrafă, gaură) s. f., g.-d. art. cópcii; pl. copci

CÓPCĂ s. 1. (reg.) sponcă. (~ la o haină.) 2. (MED.) agrafă. (Buzele unei plăgi strânse cu ~i.)

CÓPCĂ s. ochi, (reg.) beucă, burduf, produf, toană, vad, (Mold.) produșcă, (prin Munt.) scorbură, (prin Mold.) știoalnă. (~ făcută în gheață.)

cópcă (-ci), s. f.1. Agrafă, clemă, capsă. – 2. Cataramă, obiect care prinde. – 3. Clemă la cărțile legate odinioară. – 4. Traversă, bară. – Megl. copce. Tc. kopça (Șeineanu, II, 145; Meyer 198; Berneker 564; Ronzevalle 136; DAR); cf. bg. kopče (Cihac, II, 72), sb. kopča, alb. kopsë, mag. kapocs. Fonetismul rom. se explică printr-un sing. analogic, plecîndu-se de la pl. copci; sing. normal ar fi copce (DAR afirmă contrariul). – Der. copcier, s. m. (fabricant de nasturi și copci); încopcia, vb. (a prinde în copci, a prinde, a fixa); copci, vb. (a altoi, a introduce un altoi sub coaja unui copac); copcit, s. n. (altoire).

cópcă (-ci), s. f.1. Gaură, spărtură; în special gaura făcută natural sau artificial în stratul de gheață care acoperă apele iarna. – 2. Salt, săritură. – Var. coftă, s. f. (gaură, scobitură). Bg. kopka (Cihac, II, 72; Conev 85; DAR), din sl. kopati „a goli,” cf. copaie. Al doilea sens este mai puțin clar, totuși cf. rut. kopnuty „a da cu copita”, poate trebuie plecat de la imaginea armăsarului care pare să sape cu copita pămîntul. – De la var. provine fără îndoială coptori (var. coftori, coptora, coptoroși), vb. (a săpa, a excava, a adînci), care pare a se fi încrucișat cu copt, coptură (DAR; după Scriban, ar fi un der. de la cuptor, ipoteză neverosimilă).

CÓPCĂ2 ~ci f. 1) Gaură pe suprafața înghețată a unei ape, făcută pentru a prinde pește sau pentru a lua apă. ◊ A se duce pe ~ a) a dispărea fără urmă; a se duce fără întoarcere; b) a o păți. 2) Scobitură mică făcută într-un mal, servind drept treaptă pentru urcuș. [G.-D. copcii] /<bulg. kopka

CÓPCĂ3 ~ci f. rar Salt făcut de un animal în timpul fugii. /<bulg. kopka

Intrare: copcă (săritură)
copcă (pl. -i) substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular copcă copca
plural copci copcile
genitiv-dativ singular copci copcii
plural copci copcilor
vocativ singular
plural
copcă (pl. -e) substantiv feminin
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular copcă copca
plural copce copcele
genitiv-dativ singular copce copcei
plural copce copcelor
vocativ singular
plural
Intrare: copcă (gaură)
copcă (pl. -i) substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular copcă copca
plural copci copcile
genitiv-dativ singular copci copcii
plural copci copcilor
vocativ singular
plural
Intrare: copcă (agrafă)
copcă (pl. -i) substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular copcă copca
plural copci copcile
genitiv-dativ singular copci copcii
plural copci copcilor
vocativ singular
plural
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular copcie copcia
plural copcii copciile
genitiv-dativ singular copcii copciei
plural copcii copciilor
vocativ singular
plural

copcă (agrafă) copcie

  • 1. Sistem format din două piese metalice (un cârlig și un inel), folosit pentru prinderea a două părți ale unei confecții.
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX sinonime: agrafă sponcă 2 exemple
    exemple
    • Ea se făcea că se joacă cu copca de la umăr ce-i ținea rochia închisă. ISPIRESCU, U. 9.
      surse: DLRLC
    • Mihai purta pe cap un calpac unguresc împodobit cu o egretă neagră.,... legată cu o copcă de aur. BĂLCESCU, O. II 250.
      surse: DLRLC
  • 2. Agrafă pentru învelitori în construcții.
    surse: DEX '09
  • 3. Proeminență în formă de limbă a unei piese plate, care intră în orificiul altei piese plate, realizând îmbinarea prin încopciere.
    surse: DEX '09

etimologie:

copcă (gaură)

  • 1. Gaură, spărtură făcută în gheața unui râu, a unei bălți etc. pentru pescuit, sau pentru scos apă.
    exemple
    • În nopțile cu lună plină ieșea cu unul sau doi camarazi ca să vadă la produfurile lacului vidre strecurîndu-se șerpuitor de la o copcă la alta. SADOVEANU, M. C. 114.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie familiar A se duce pe copcă (sau, rar, copce) = (despre bunuri) a se pierde, a se irosi, a se distruge; (despre oameni) a intra într-o mare încurcătură, a o păți.
      surse: DEX '09 DLRLC NODEX 2 exemple
      exemple
      • Cum făcuși, soro? Ne-am dus pe copcă. BASSARABESCU, V. 46.
        surse: DLRLC
      • V-ați dus pe copce, cu toată șmichiria voastră. CREANGĂ, P. 266.
        surse: DLRLC
  • 2. Gaură făcută într-o șiră de paie, în care se ține uneori pleava.
    surse: DEX '09
  • 3. Scobitură, groapă făcută în pământ, în piatră etc.
    surse: DEX '09 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Pinul cu care astupase Agripina copca scobită sub căpiță era răvășit. GALACTION, O. I 167.
      surse: DLRLC
    • O pînză lată de apă, albă ca laptele, desfâșurîndu-se ca de pe un sul, s-aruncă de la o înălțime amețitoare într-o copcă de piatră. VLAHUȚĂ, O. A. II 159.
      surse: DLRLC
    • 3.1. Scobitură mică făcută în pământ cu scopul de a introduce sămânța unei plante.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • N-avea omul un grăunte, Dar sudori purta pe frunte, Semăna și el în gînd Copci de copci și rînd de rînd. CONTEMPORANUL S. II, 1949, nr. 161, 5/2.
        surse: DLRLC
    • 3.2. Scobitură mică făcută într-un mal, servind drept treaptă pentru urcuș.
      surse: NODEX

etimologie:

copcă (săritură)

  • 1. regional Săritură pe care o fac animalele când fug repede.
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX 3 exemple
    exemple
    • O căprioară răsări la marginea poienii, făcu cîteva copce și trecu apoi ca fulgerul peste pîrău, de marginea cealaltă a pădurii. SADOVEANU, O. I 64.
      surse: DLRLC
    • [Vulpea] a fulgerat din locul ei, a făcut cîteva copce și s-a dus pe poarta cetății, la lărgime. SADOVEANU, D. P. 168.
      surse: DLRLC
    • Aruncîndu-se în zece copce, [armăsarul] ajunse ținta. NEGRUZZI, S. I 42.
      surse: DLRLC

etimologie: