conturare sf [At: MDA ms / Pl: ~rări / E: contura] 1 Schițare. 2 Reliefare a unor norme, calități Si: conturat¹ (2).

CONTURÁRE, conturări, s. f. Acțiunea de a contura un lucru. ♦ Fig. Precizare; scoatere în evidență. O piesă care oglindește un aspect esențial din perioada de transformare a structurii noastre sociale, de conturare a tipologiei morale a individului... în noile relații de clasă. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 159, 8/2.

CONTURÁRE s.f. Acțiunea de a (se) contura și rezultatul ei. [< contura].

contura v vz cornora

contura vt [At: SADOVEANU, P. S. 197 / Pzi: ~réz / E: contur] 1 vt A trasa conturul unui obiect. 2-3 vtr (Fig) A (se) închega în forme concrete.

CONTURÁ, conturez, vb. I. Tranz. A da unui obiect contururile pe care trebuie să le aibă, a preciza conturul unui lucru. Cînd vorbea, cu patos, își umfla nările și cu mîinile făcea gesturi rotunde, elegante, ca și cum ar fi voit să contureze ceea ce spunea. SADOVEANU, P. S. 197. ◊ Fig. A preciza, a închega în forme precise. Situațiile conturează cu torță personagiile și le transformă în individualități tipice. V. ROM. noiembrie 1953, 285. Grigore o privea stăruitor, ca și cînd gluma i-ar fi răscolit în suflet crîmpeie de visuri ce s-au înăbușit înainte de a se contura în forme. REBREANU, R. I 60.

CONTURÁ vb. I. tr. A da, a preciza conturul unui corp, al unui obiect. ♦ tr., refl. (Fig.) A (se) închega în forme precise; a (se) preciza. [< contur, cf. fr. contourner].

CONTURÁ vb. I. tr. 1. a conturna. II. tr., refl. (fig.) a (se) închega în forme precise; a (se) preciza. (< contur)

A SE CONTURÁ se ~eáză intranz. A se închega în contururi precise; a căpăta forme distinctive; a se profila; a se desena; a se zugrăvi. Imaginea satului se ~ează. /Din contur

A CONTURÁ ~éz tranz. 1) (obiecte, lucruri) A prezenta în contur. 2) (planuri, proiecte etc.) A elabora (din timp) în linii mari; a schița. 3) fig. A face să se contureze; a profila; a desena; a zugrăvi. /Din contur

*conturéz v. tr. (fr. contourer, d. it. contornare. V. deturnez). Fac conturu: a contura un tabloŭ. V. refl. Apar în contururĭ: munțiĭ se conturaŭ la orizont. V. profilez.

conturáre s. f., g.-d. art. conturắrii; pl. conturắri

conturáre s. f., g.-d. art. conturării; pl. conturări

conturá (a ~) vb., ind. prez. 3 contureáză

conturá vb., ind. prez. 1 sg. conturéz, 3 sg. și pl. contureáză

CONTURÁRE s. 1. delimitare, evidențiere, precizare, profilare, proiectare, reliefare. (~ imaginii ei în lumina asfințitului.) 2. creionare, schițare. (~ unui profil.)

CONTURARE s. 1. delimitare, evidențiere, precizare, profilare, proiectare, reliefare. (~ imaginii ei în lumina asfințitului.) 2. creionare, schițare. (~ unui profil.)

CONTURÁ vb. 1. v. profila. 2. a evidenția, a mula, a reliefa. (Rochia îi ~ corpul.) 3. v. schița. 4. v. zugrăvi. 5. v. configura. 6. a descrie, a trasa, (fig.) a scrie. (Apa ~ numeroase cotituri.)