conturare sf [At: MDA ms / Pl: ~rări / E: contura] 1 Schițare. 2 Reliefare a unor norme, calități Si: conturat¹ (2).

CONTURÁRE, conturări, s. f. Acțiunea de a contura un lucru. ♦ Fig. Precizare; scoatere în evidență. O piesă care oglindește un aspect esențial din perioada de transformare a structurii noastre sociale, de conturare a tipologiei morale a individului... în noile relații de clasă. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 159, 8/2.

CONTURÁRE s.f. Acțiunea de a (se) contura și rezultatul ei. [< contura].

contura vt [At: SADOVEANU, P. S. 197 / Pzi: ~réz / E: contur] 1 vt A trasa conturul unui obiect. 2-3 vtr (Fig) A (se) închega în forme concrete.

contura v vz cornora

CONTURÁ, conturez, vb. I. Tranz. A da unui obiect contururile pe care trebuie să le aibă, a preciza conturul unui lucru. Cînd vorbea, cu patos, își umfla nările și cu mîinile făcea gesturi rotunde, elegante, ca și cum ar fi voit să contureze ceea ce spunea. SADOVEANU, P. S. 197. ◊ Fig. A preciza, a închega în forme precise. Situațiile conturează cu torță personagiile și le transformă în individualități tipice. V. ROM. noiembrie 1953, 285. Grigore o privea stăruitor, ca și cînd gluma i-ar fi răscolit în suflet crîmpeie de visuri ce s-au înăbușit înainte de a se contura în forme. REBREANU, R. I 60.

CONTURÁ vb. I. tr. A da, a preciza conturul unui corp, al unui obiect. ♦ tr., refl. (Fig.) A (se) închega în forme precise; a (se) preciza. [< contur, cf. fr. contourner].

CONTURÁ vb. I. tr. 1. a conturna. II. tr., refl. (fig.) a (se) închega în forme precise; a (se) preciza. (< contur)

A CONTURÁ ~éz tranz. 1) (obiecte, lucruri) A prezenta în contur. 2) (planuri, proiecte etc.) A elabora (din timp) în linii mari; a schița. 3) fig. A face să se contureze; a profila; a desena; a zugrăvi. /Din contur

A SE CONTURÁ se ~eáză intranz. A se închega în contururi precise; a căpăta forme distinctive; a se profila; a se desena; a se zugrăvi. Imaginea satului se ~ează. /Din contur

*conturéz v. tr. (fr. contourer, d. it. contornare. V. deturnez). Fac conturu: a contura un tabloŭ. V. refl. Apar în contururĭ: munțiĭ se conturaŭ la orizont. V. profilez.

conturare s. f., g.-d. art. conturării; pl. conturări

conturare s. f., g.-d. art. conturării; pl. conturări

conturáre s. f., g.-d. art. conturării; pl. conturări

contura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. conturez, 3 conturează; conj. prez. 1 sg. să conturez, 3 să contureze

contura (a ~) vb., ind. prez. 3 conturează

conturá vb., ind. prez. 1 sg. conturéz, 3 sg. și pl. contureáză

CONTURÁRE s. 1. delimitare, evidențiere, precizare, profilare, proiectare, reliefare. (~ imaginii ei în lumina asfințitului.) 2. creionare, schițare. (~ unui profil.)

CONTURARE s. 1. delimitare, evidențiere, precizare, profilare, proiectare, reliefare. (~ imaginii ei în lumina asfințitului.) 2. creionare, schițare. (~ unui profil.)

CONTURÁ vb. 1. v. profila. 2. a evidenția, a mula, a reliefa. (Rochia îi ~ corpul.) 3. v. schița. 4. v. zugrăvi. 5. v. configura. 6. a descrie, a trasa, (fig.) a scrie. (Apa ~ numeroase cotituri.)

CONTURA vb. 1. a se delimita, a se desena, a se desluși, a se distinge, a se evidenția, a se preciza, a se profila, a se proiecta, a se reliefa. (Acum imaginea ei se ~ în lumina asfințitului.) 2. a evidenția, a mula, a reliefa (Rochia îi ~ corpul.) 3. a (se) creiona, a (se) schița. (A ~ din cîteva trăsături situația.) 4. a înfățișa, a prezenta, a zugrăvi. (~ sugestiv în tablou bucuria muncii.) 5. a se configura, a se profila, a se structura. (Se ~ într-un anumit fel.) 6. a descrie, a trasa, (fig.) a scrie. (Apa ~ numeroase cotituri.)