contragere sf [At: DA ms / Pl: ~ri / E: contrage] (Grm) 1 Reducere a două silabe alăturate la o singura emisie vocalică Si: contracție (3).

CONTRAGERE, contrageri, s. f. Faptul de a se contrage; reducere sau reunire a două elemente vocalice vecine într-unul singur (vocală sau diftong); contracție.

CONTRAGERE s.f. Acțiunea de a se contrage și rezultatul ei; contracție. [< contrage].

CONTRAGE, contrag, vb. III. Refl. (Despre două vocale alăturate) A se reduce la o singură emisiune vocalică (vocală sau diftong). – Din lat. contrahere (după trage).

contrage vr [At: DA / Pzi: contrag / E: lat contrahere după trage] 1 (Grm; d. silabe alăturate) A se reduce la o singură emisie vocalică (vocală sau diftong). 2 (Rar) A se contracta (10).

CONTRAGE, contrag, vb. III. Refl. (Despre două silabe învecinate) A se reduce la o singură emisiune vocalică (vocală sau diftong). – Din lat. contrahere (dupa trage).

CONTRAGE, contrag, vb. III. Refl. (Despre două vocale vecine) A se reduce la o singură emisiune vocalică (vocală sau diftong).

CONTRAGE vb. III. refl. (Despre două vocale învecinate) A se reduce la o singură emisiune vocalică. ♦ (Med.; rar) A se contracta, a se strînge. [P.i. contrag. / < lat. contrahere, după trage].

CONTRAGE vb. I. refl. 1. (despre două vocale, silabe învecinate) a se reduce la o singură emisiune vocalică. 2. (med.) a se contracta. II. tr. a reduce o frază la o propoziție prin reducerea fiecărei propoziții la o parte din ea. (< lat. contrahere)

A SE CONTRAGE se contrag intranz. lingv. (despre vocale alăturate) A se uni, formând o singură emisiune vocalică. /<lat. contrahere

contragere s. f., g.-d. art. contragerii; pl. contrageri

contragere s. f., g.-d. art. contragerii; pl. contrageri

contragere s. f. → tragere

contrage (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrag, 3 sg. contrage, imperf. 1 contrăgeam; perf. s. 1 sg. contrăsei, 1 pl. contraserăm, m.m.c.p. 1 pl. contrăseserăm; conj. prez. 1 sg. să contrag, 3 să contragă; ger. contrăgând; part. contras

contrage (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrag, 1 pl. contragem, imperf. 3 sg. contrăgea; ger. contrăgând; part. contras

contrage vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrag, 1 pl. contragem; part. contras

CONTRAGERE s. v. contractare, contracție, stricțiune.

contragere s. v. CONTRACTARE. CONTRACȚIE. STRICȚIUNE.

CONTRAGE vb. v. contracta.

contrage vb. v. CONTRACTA.

A se contrage ≠ a se dilata

CONTRAGERE s. f. (< contrage < lat. contrahere, după trage): 1. reducere a două vocale învecinate, identice sau diferite, la una singură sau la un diftong. Astfel: lat. pre(h)endere > preendere > prendere > prende > rom. prinde; rom. căuta este pronunțat regional căta, prin reducerea celor două vocale ă și u mai întâi la diftongul ăŭ (căŭta) și apoi prin reducerea acestui diftong la ă (căta). 2. reducere a unei fraze la o propoziție prin reducerea unei propoziții la o parte de propoziție (fenomen opus dezvoltării – v.), ca în exemplul „Am ajuns când se lumina de ziuă” > „Am ajuns dimineața”. Termen corelativ cu dezvoltare și expansiune – v.