16 definiții pentru context


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

context sn [At: ȘINCAI, HR. II, 255/26 / V: (înv) ~est / Pl: ~e / E: fr contexte] 1 Fragment dintr-o scriere în cadrul căreia se găsește un cuvânt, o expresie, un pasaj etc. 2 (Pex) Text. 3 Cuprins. 4 (Fig) Conjunctură.

CONTÉXT, contexte, s. n. 1. Fragment dintr-o scriere în cadrul căruia se găsește un cuvânt, o expresie, un pasaj etc. interesant. ♦ Text, cuprins. 2. Fig. Conjunctură, circumstanță. – Din fr. contexte.

CONTÉXT, contexte, s. n. 1. Fragment dintr-o scriere în cadrul căruia se găsește un cuvânt, o expresie, un pasaj etc. interesant. ♦ Text, cuprins. 2. Fig. Conjunctură, situație specifică, circumstanță, stare de lucruri într-un anumit moment. – Din fr. contexte.

CONTÉXT, contexte, s. n. Text mai larg în care se găsește un cuvînt sau un pasaj dintr-o scriere. Ruptă din context, fraza își poate schimba înțelesul. Text, cuprins. Pînă acum contextul și forma titlului acestei cărți ne sînt cu totul necunoscute. ODOBESCU, S. I 355.

CONTÉXT s.n. 1. Text mai mare dintr-o scriere în care se încadrează un cuvânt, o expresie, interesante dintr-un anumit punct de vedere. ♦ Text, cuprins. 2. Ansamblu de împrejurări care însoțesc un eveniment. [< fr. contexte, cf. lat. contextus].

CONTÉXT s. n. 1. text mai cuprinzător dintr-o scriere în care se încadrează un cuvânt, o expresie etc., interesante dintr-un anumit punct de vedere. ♦ ~ minimal = cea mai mică îmbinare de cuvinte prin care se poate ilustra un raport sintactic, o valoare a unei forme. ◊ cuprins. 2. (fig.) ansamblu de circumstanțe care însoțesc un eveniment; conjunctură, situație specifică. (< fr. contexte, lat. contextus)

CONTÉXT ~e n. 1) Parte a unui text în care se găsește un cuvânt sau o frază, care determină semnificația sau valorile acestora. 2) Concurs de împrejurări în care se produce un fenomen; condiție; conjunctură; circumstanță. /<fr. contexte, lat. contextus

context n. 1. textul unui act, totalitatea clauzelor sale; 2. textul, considerat în raport cu legătura ideilor sale.

*contéxt n., pl. e și urĭ (lat. con-textus. V. text). Text considerat în totalu luĭ, în legătura părților luĭ. Țesătura uneĭ cărțĭ: din contextu acesteĭ cărțĭ nu rezultă ceĭa ce spuĭ tu.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

contéxt s. n., pl. contéxte

contéxt s. n., pl. contéxte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CONTÉXT s. v. caz, circumstanță, condiție, conjunctură, ipostază, împrejurare, postură, poziție, situație, stare.

CONTÉXT s. text. (S-a extras un ~ semnificativ din lucrare.)

CONTEXT s. text. (S-a extras un ~ semnificativ din lucrare.)

context s. v. CAZ. CIRCUMSTANȚĂ. CONDIȚIE. CONJUNCTURĂ. IPOSTAZĂ. ÎMPREJURARE. POSTURĂ. POZIȚIE. SITUAȚIE. STARE.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

CONTEXT s. n. (< fr. contexte, cf. lat. contextus): 1. situație, ansamblu de împrejurări sau de condiții în care se produce actul de comunicare. 2. text mai cuprinzător dintr-o scriere, în care se încadrează fie un cuvânt, o propoziție sau o frază, fie un pasaj (fragment) întreg, alcătuit din mai multe fraze – interesante dintr-unul sau din mai multe puncte de vedere (fonetic, lexical, semantic, gramatical, ortografic, istoric, stilistic etc). ◊ ~ verbál: totalitatea elementelor care precedă sau urmează o unitate lingvistică în lanțul vorbit sau scris (în planul sintagmatic). ◊ ~ sociál al actului de comunicare (sociolingvistic): ansamblul condițiilor sociale care influențează comportamentul social și lingvistic al vorbitorilor. ◊ ~ situaționál al actului de comunicare: totalitatea datelor psihologice, culturale și fizice comune emițătorului și receptorului. ◊ ~ explicít: ansamblul secvențial (sintagmatic) în care e integrată fiecare componentă a unui enunț verbal împreună cu toate corelatele non-verbale. ◊ ~ implicít: sistemul lingvistic individual al emițătorului. ◊ ~ diagnóstic: c. care face dovada existenței unei distribuții specifice. Astfel, „Cristinel învață să patineze” este un c. diagnostic pentru verbul învață, luat în raport cu verbul studiază, care nu poate avea un asemenea context. C. diagnostic precizează, evidențiază sau subliniază mai bine o anumită clasă lexico-gramaticală; pe baza lui se determină precis prezența clasei lexico-gramaticale cu funcție de regent. Se spune astfel despre adjectiv și despre numeral că reprezintă c. diagnostice ale substantivului, deoarece prezența lor ca elemente dependente implică neapărat prezența substantivelor ca elemente regente.

Intrare: context
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • context
  • contextul
  • contextu‑
plural
  • contexte
  • contextele
genitiv-dativ singular
  • context
  • contextului
plural
  • contexte
  • contextelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)