Definiția cu ID-ul 914173:


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

CONTEXT s. n. (< fr. contexte, cf. lat. contextus): 1. situație, ansamblu de împrejurări sau de condiții în care se produce actul de comunicare. 2. text mai cuprinzător dintr-o scriere, în care se încadrează fie un cuvânt, o propoziție sau o frază, fie un pasaj (fragment) întreg, alcătuit din mai multe fraze – interesante dintr-unul sau din mai multe puncte de vedere (fonetic, lexical, semantic, gramatical, ortografic, istoric, stilistic etc). ◊ ~ verbál: totalitatea elementelor care precedă sau urmează o unitate lingvistică în lanțul vorbit sau scris (în planul sintagmatic). ◊ ~ sociál al actului de comunicare (sociolingvistic): ansamblul condițiilor sociale care influențează comportamentul social și lingvistic al vorbitorilor. ◊ ~ situaționál al actului de comunicare: totalitatea datelor psihologice, culturale și fizice comune emițătorului și receptorului. ◊ ~ explicít: ansamblul secvențial (sintagmatic) în care e integrată fiecare componentă a unui enunț verbal împreună cu toate corelatele non-verbale. ◊ ~ implicít: sistemul lingvistic individual al emițătorului. ◊ ~ diagnóstic: c. care face dovada existenței unei distribuții specifice. Astfel, „Cristinel învață să patineze” este un c. diagnostic pentru verbul învață, luat în raport cu verbul studiază, care nu poate avea un asemenea context. C. diagnostic precizează, evidențiază sau subliniază mai bine o anumită clasă lexico-gramaticală; pe baza lui se determină precis prezența clasei lexico-gramaticale cu funcție de regent. Se spune astfel despre adjectiv și despre numeral că reprezintă c. diagnostice ale substantivului, deoarece prezența lor ca elemente dependente implică neapărat prezența substantivelor ca elemente regente.