8 definiții pentru contemperație


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CONTEMPERÁȚIE, contemperații, s. f. Impuls care provine din grația divină și care face să încline voința către un fapt, fără a-l determina însă. – Din fr. contempération, lat. contemperatio.

contemperație sf [At: DN3 / Pl: ~ii / E: fr contempération, lat contemperatio] Impuls presupus a-și avea originea în grația divină și care constă în înclinarea dorinței spre săvârșirea unui fapt, fără a-l determina însă.

CONTEMPERÁȚIE, contemperații, s. f. Impuls presupus a-și avea originea în grația divină și care constă în înclinarea voinței către săvârșirea unui fapt, fără a-l determina însă. – Din fr. contempération, lat. contemperatio.

CONTEMPERÁȚIE s.f. Impuls presupus a proveni de la grația divină și care ar face să încline voința către ceva, fără a o determina însă. [Cf. lat. contemperatio, fr. contempération].

CONTEMPERÁȚIE s. f. impuls presupus a proveni de la grația divină și care ar face să încline voința către ceva, fără a o determina însă. (< fr. contempération, lat. contemperatio)

CONTEMPERÁȚIE ~i f. Impuls către săvârșirea unui fapt considerat a fi generat de grația divină. /<fr. contempération, lat. contemperatio, ~onis


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

contemperáție (-ți-e) s. f., art. contemperáția (-ți-a), g.-d. art. contemperáției; pl. contemperáții, art. contemperáțiile (-ți-i-)

contemperáție s. f. (sil. -ți-e), art. contemperáția (sil. -ți-a), g.-d. art. contemperáției; pl. contemperáții, art. contemperáțiile (sil. -ți-i-)

Intrare: contemperație
contemperație substantiv feminin
  • silabație: -ți-e
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • contemperație
  • contemperația
plural
  • contemperații
  • contemperațiile
genitiv-dativ singular
  • contemperații
  • contemperației
plural
  • contemperații
  • contemperațiilor
vocativ singular
plural

contemperație

  • 1. Impuls care provine din grația divină și care face să încline voința către un fapt, fără a-l determina însă.
    surse: MDA2 DEX '09 DN

etimologie: