CONTĂȘ, contășe, s. n. 1. Haină lungă și îmblănită, purtată în trecut de boieri. 2. (Reg.) Scurteică îmblănită pe care o poartă țăranii, prin Bucovina și prin Moldova. [Var.; contoș, contuș s. n.] – Din pol. kontusz, bg. kontoș.

chentuș sn vz contăș

cinceșel sn vz contășel

contăș sn [At: NECULCE, ap. LET. II, 203/32 / V: ~teș, ~toș, ~tuș / Pl: ~e / E: pn kontusz] 1 Haină bărbătească, lungă și îmblănită, purtată pe deasupra de domni și de boieri. 2 (Îc) ~-bos Haină luxoasă purtată de domni la ceremonii. 3 (Mol; Buc) Haină bărbătească, de obicei îmblănită, scurtă până la brâu, purtată de țărani. 4 Broboadă purtată de femei pe spate.

contășel sn [At: RUSSO, S. 6 / Pl: ~ei / E: contaș + -el] 1-2 (Șhp) Contăș (3) (mic).

conteș sn vz contăș corectat(ă)

contoș sn vz contăș

contuș sn vz contăș

* CONTĂȘ, CONTEȘ, CONTOȘ (pl. -șe) sn. 👕 1 Manta poloneză, lungă și îmblănită, purtată odinioară de Domn și de boieri: contoșul Domnului, sur și lung, cu ceaprazuri de fir (ODOB.) ¶ 2 Mold. Bucov. Un fel de scurteică purtată de oamenii de la țară, lungă și largă, îmblănită cu piei de vulpe: șezi mătăluță locului... și te învălește cu contășu băbacăi (ALECS.) [pol. kontusz].

* CONTĂȘEL (pl. -ele) sn. 👕 dim. CONTĂȘ: păcat că... nu avea și un ~ mai gros pe umere (GN.).

† CONTEȘ 👉 CONTĂȘ.

CONTOȘ 👉 CONTĂȘ.

DULAMĂ (pl. -ămi) sf. 👕 1 ‡ Veche haină boierească de origine poloneză: peste dulama poloneză de catifea stacojie, avea cabanița turcească (NEGR.); feciorii de boierinași purtau... dulămi de catifea, cu nasturi de argint (ISP.) ¶ 2 ‡ Haină lungă pe care o purtau în vechime neguțătorii, preoții și lăutarii: intră în casă și Kir Costea cu cîte o ~ veche de postav putred (FIL.) ¶ 3 Olten. Suman de dimie albă, lung pînă la călcâie, purtat de țărani ¶ 4 = CONTĂȘ 2: Chira, într’o ~ cu hîrșii de vulpe, se repede înspre Cornul Caprei (DLVR.) [tc. srb. dolamá].

CONTĂȘ, contășe, s. n. 1. Haină luxoasă, lungă, purtată în trecut de boieri. 2. (Reg.) Haină bărbătească, de obicei îmblănită (scurtă până la brâu), pe care o poartă țăranii, prin Bucovina și prin Moldova. [Var.: contoș, contuș s. n.] – Din pol. kontusz, bg. kontoș.

CONTĂȘ, contășe, s. n. (Mold.) Haină bărbătească, de obicei îmblănită, mai adesea scurtă pînă la brîu, pe care o poartă în unele regiuni țăranii; (în trecut) haină luxoasă, lungă, purtată de boieri. După șoaptele acestea pripite, oșteanul se înveli bine în contăș și puse mîna pe ușă. SADOVEANU, O. I 143. Ion însă, împiedicat cu picioarele în mînicile contășului, căzuse alivanta la pămînt. CREANGĂ, A. 111. Moș Neculcea... cu straie de șiac călugăresc și cu un contăș blănii. CONTEMPORANUL, V_I 98. Vulpea a ieșit de contăș foarte bună. DONICI, F. 39. – Variante: contoș (ODOBESCU, S. A. 113, GHICA, S. A. 37), contuș (NEGRUZZI, S. I 133) s. n.

CONTĂȘEL, contășele, s. n. (Mold.) Diminutiv al lui contăș. 1 contășel blănit. SEVASTOS, N. 47. Fiecare fecior de bacal vrea să-și schimbe... contășelul pe un surtuc. RUSSO, O. 91.

CONTĂȘ, contășe, s. n. (Reg.) Haină bărbătească, de obicei îmblănită (scurtă pînă la brîu), pe care o poartă în unele regiuni țăranii; (în trecut) haină luxoasă, lungă, purtată de boieri. [Var. : contoș, contuș s. n.] – Pol. kontusz (bg. kontoš).

CONTĂȘEL, contășele, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui contăș.

CONTOȘ s. n. v. contăș.

CONTĂȘ ~e n. înv. 1) Haină lungă de iarnă, îmblănită cu piei scumpe, purtată în trecut de boieri. 2) Haină bărbătească scurtă, de obicei îmblănită, purtată în trecut de țărani. /<bulg. kontos, pol. kontusz

conteș (contoș) n. 1. odinioară, manta lungă și îmblănită: conteșul cel de postav alb, blănit cu samur, al beizadelii FIL.; 2. azi, haină țărănească lungă și largă, brodată și îmblănită cu piei de vulpe, purtată la zile mari. [Pol. KONTUSZ].

contoș n. V. conteș.

cóntăș, V. contuș.

cóntoș, V. contuș.

*cóntuș n., pl. e (pol. kontusz, kuntusz, rut. kóntuš, kúntuš, ung. köntös, kantus, turc. bg. kontóš, poate d. vgr. [d. pers.] kándys, un fel de manta persică. V. cotoșman). Vechĭ. Un fel de manta boĭerească blănită. Azĭ. Mold. Un fel de manta pe care o poartă țăraniĭ bogațĭ. – În Mold. sud și cónteș (pînă pin sec. 19), un fel de malotea femeĭască purtată pe umerĭ și care avea niște mînicĭ lungĭ neîntrebuințate. – Și cóntoș, cóntăș (ca ratuș, -eș, -oș și ĭuruș, -eș). V. contoman, dulamă și cortel).

contăș (înv.; reg.) s. n., pl. contășe

contășel (reg.) s. n., pl. contășele

contăș (înv., reg.) s. n., pl. contășe

contășel (reg.) s. n., pl. contășele

contăș s. n., pl. contășe

contășel s. n., pl. contășele

CONTĂȘ s. v. dulamă, suman.

contăș s. v. DULAMĂ. SUMAN.