2 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

constrấns2, ~ă a [At: (a. 1865) URICARIUL X, 368 / Pl: ~nși, ~e / E: constrânge] 1 Care este obligat să facă un lucru pe care nu l-ar face de bunăvoie Si: forțat. 2 (Înv) Asuprit.

constrấns1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: constrânge] 1 Silire. 2 Asuprire.

CONSTRẤNS, -Ă, constrânși, -se, adj. Care este obligat, forțat, silit să facă un lucru. – V. constrânge.

CONSTRẤNS, -Ă, constrânși, -se, adj. Care este obligat, forțat, silit să facă un lucru pe care nu l-ar face de bunăvoie. – V. constrânge.

constrấnge vt [At: C. PETRESCU, C. V. 339 / Pzi: constrấng / E: con1- -F strânge (după fr contraindre)] 1 A sili pe cineva să facă un lucru pe care nu l-ar face de bunăvoie Si: a forța, a obliga. 2 (Jur) A obliga prin lege.

CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere.

CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru pe care nu l-ar face de bunăvoie; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere.

CONSTRÎ́NGE, constrîng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru pe care nu l-ar face de bunăvoie; a forța. Nu vrei să scrii articolul? Haide, admit! Nu te constrîng. C. PETRESCU, C. V. 339. – Forme gramaticale: perf. s. constrînsei, part. constrîns.

CONSTRÂNGE vb. III. tr. A sili, a obliga (pe cineva) să facă ceva; a forța. [P.i. constrâng, perf.s. -strânsei, part. -strâns. / < con- + strânge, după lat. constringere, fr. contraindre].

CONSTRẤNGE vb. tr. a sili, a obliga (pe cineva) să facă ceva; a forța. (< lat. constringere, după fr. contraindre)

A CONSTRÂNGE constrâng tranz. (persoane) A pune cu forța să facă ceva; a sili; a obliga; a forța; a impune. /con- + a strânge

constrânge v. 1. a sili pe cineva a face ceva; 2. a îndatora pe cale juridică.

*constrî́ng, -strî́ns, a -strî́nge v. tr. (lat. constringere, fr. contraindre). Silesc, forțez, fac să facă ce vreaŭ eŭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns

constrânge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrâng


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CONSTRÂNGE vb. 1. a face, a forța, a obliga, a sili, (livr.) a soma, a violenta, (pop.) silnici, (înv. și reg.) a strânge, (prin Ban.) a tipi, (înv.) a asupri, a îndemna, a necesita, a pripi, a silui, a strâmtora, (fig.) a presa. (L-a ~ să vorbească.) 2. v. nevoi. 3. v. supune. 4. a condamna, a forța, a obliga, a sili, (pop.) a osândi. (M-a ~ la inactivitate.) 5. v. reduce.

CONSTRÎNGE vb. 1. a face, a forța, a obliga, a sili, (livr.) a soma, a violenta, (pop.) silnici, (înv. și reg.) a strînge, (prin Ban.) a țipi, (înv.) a asupri, a îndemna, a necesita, a pripi, a silui, a strîmtora, (fig.) a presa. (L-a ~ să vorbească.) 2. a forța, a nevoi, a obliga, a sili. (Este ~ să...) 3. a forța, a obliga, a sili, a supune. (A fost ~ ani întregi la un regim alimentar sever.) 4. a condamna, a forța, a obliga, a sili, (pop.) a osîndi. (M-a ~ la inactivitate.) 5. a obliga, a reduce, a sili. (L-a ~ la tăcere.)

Intrare: constrâns
constrâns adjectiv
adjectiv (A4)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • constrâns
  • constrânsul
  • constrânsu‑
  • constrânsă
  • constrânsa
plural
  • constrânși
  • constrânșii
  • constrânse
  • constrânsele
genitiv-dativ singular
  • constrâns
  • constrânsului
  • constrânse
  • constrânsei
plural
  • constrânși
  • constrânșilor
  • constrânse
  • constrânselor
vocativ singular
plural
Intrare: constrânge
verb (VT622)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • constrânge
  • constrângere
  • constrâns
  • constrânsu‑
  • constrângând
  • constrângându‑
singular plural
  • constrânge
  • constrângeți
  • constrângeți-
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • constrâng
(să)
  • constrâng
  • constrângeam
  • constrânsei
  • constrânsesem
a II-a (tu)
  • constrângi
(să)
  • constrângi
  • constrângeai
  • constrânseși
  • constrânseseși
a III-a (el, ea)
  • constrânge
(să)
  • constrângă
  • constrângea
  • constrânse
  • constrânsese
plural I (noi)
  • constrângem
(să)
  • constrângem
  • constrângeam
  • constrânserăm
  • constrânseserăm
  • constrânsesem
a II-a (voi)
  • constrângeți
(să)
  • constrângeți
  • constrângeați
  • constrânserăți
  • constrânseserăți
  • constrânseseți
a III-a (ei, ele)
  • constrâng
(să)
  • constrângă
  • constrângeau
  • constrânseră
  • constrânseseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

constrâns

  • 1. Care este obligat, forțat, silit să facă un lucru.
    surse: DEX '09

etimologie:

  • vezi constrânge
    surse: DEX '98 DEX '09

constrânge

etimologie: