2 intrări

23 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

constituíre sf [At:: MAIORESCU, CR. I, 265 / Pl: ~ri / E: constitui] 1 Alcătuire. 2 Înființare. 3 Organizare. 4 (Rar) Constituție (3).

CONSTITUÍRE, constituiri, s. f. Acțiunea de a (se) constitui; alcătuire, formare; întemeiere, înființare, organizare. – V. constitui.

CONSTITUÍRE, constituiri, s. f. Acțiunea de a (se) constitui; alcătuire, formare; întemeiere, înființare, organizare. – V. constitui.

CONSTITUÍRE, constituiri, s. f. Acțiunea de a (s e) constitui; alcătuire, formare; întemeiere, organizare. Constituirea Republicii Democrate Germane iubitoare de pace înseamnă un punct de cotitură în istoria Europei. SCÎNTEIA, 1949, nr. 1556.

constituíre s. f., g.-d. art. constituírii; pl. constituíri

constituíre s. f., g.-d. art. constituírii; pl. constituíri

CONSTITUÍRE s. 1. alcătuire, creare, desemnare, formare, instituire, înființare, numire, organizare, stabilire. (~ unei comisii.) 2. v. înființare.

CONSTITUÍRE s.f. Acțiunea de a (se) constitui; formare, alcătuire. ♦ Întemeiere, înființare. [< constitui].

constituí [At: (a. 1817) URICARIUL / V: (înv) ~tuá / Pzi: constitui / E: fr constituer, lat constituere] 1-2 vtr A (se) alcătui. 3-4 vtr A (se) înființa. 5-6 vtr A (se) organiza. 7 vt A avea valoare de... 8 vt A reprezenta. 9 vr A se da drept... 10 vr (Jur; înv) A se pune în stare de... 11 vr (Jur; îe) A se ~ prizonier A se preda de bunăvoie autorităților. 12 vr (Jur; îe) A se ~ parte civilă A formula pretenții de despăgubire față de acuzat într-un proces penal. 13 vt (Jur) A stabili o dotă, o rentă, conform legii.

CONSTITUÍ, constítui, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) alcătui, a (se) forma; a (se) înființa, a (se) întemeia, a (se) organiza. 2. Tranz. A avea valoare de..., a fi considerat ca...; a reprezenta. 3. Refl. (Jur.; în expr.) A se constitui parte civilă = a formula pretenții de despăgubire față de acuzat într-un proces penal. – Din fr. constituer, lat. constituere.

CONSTITUÍ, constítui, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) alcătui, a (se) forma, a (se) înființa, a (se) organiza. 2. Tranz. A avea valoare de..., a fi considerat ca...; a reprezenta. 3. Refl. (Jur.; în expr.) A se constitui parte civilă = a formula pretenții de despăgubire față de acuzat într-un proces penal. – Din fr. constituer, lat. constituere.

CONSTITUÍ, constitui, vb. IV. 1. Tranz. A alcătui, a forma, a reprezenta. Lagărul unit și puternic al democrației și socialismului, în frunte cu U.R.S.S., constituie forța gigantică de care se izbesc și se sfarmă planurile criminale agresive. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2616. Au fost inaugurate la Blaj trei școli care vor constitui centre de învățătură. IST. R.P.R. 280. Urmează să se constituie o comisiune de medici care să-l examineze și să se pronunțe. BOGZA, A. Î. 357. ♦ A avea valoare de..., a fi considerat ca... Acest act de arestare nu constituie o flagrantă călcare a Convențiunii, un atac monstruos in contra libertății individuale? ALECSANDRI, T. 1653. 2. Refl. A se înființa, a se întemeia, a se organiza. Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste s-a constituit în anul 1922, la primul congres al Sovietelor din U.R.S.S.Orașele... constituindu-se pe principiul comunal, se ocîrmuiau de o magistratură. BĂLCESCU, O. II 14. ◊ Expr. (Jur.) A se constitui parte civilă = a formula (într-un proces penal) pretenții de despăgubiri față de acuzat. – Prez. ind. și: (învechit) constituiesc (BĂLCESCU, O. II 14).

constituí (a ~) vb., ind. prez. 3 constítuie, imperf. 3 sg. constituiá; conj. prez. 3 să constítuie

constituí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. constítuie, imperf. 3 sg. constituiá

CONSTITUÍ vb. 1. v. alcătui. 2. a alcătui, a crea, a desemna, a forma, a institui, a înființa, a numi, a organiza, a stabili, (înv.) a tocmi. (A ~ o comisie.) 3. v. înființa. 4. a fi, a forma, a însemna, a reprezenta, (rar) a prezenta. (Acest capitol ~ partea esențială a lucrării.)

CONSTITUÍ vb. IV. 1. tr. A forma, a alcătui, a reprezenta. ♦ A avea valoare de..., a fi considerat ca... 2. refl. A se înființa, a se întemeia. ◊ (Jur.) A se constitui parte civilă = a formula pretenții de despăgubire împotriva acuzatului. [P.i. constítui și constituiesc, 3,6 -ie. / < fr. constituer, cf. lat. constituere].

Varianta constituiesc nu este indicată de alte surse. - gall

CONSTITUÍ vb. I. tr., refl. a (se) forma, a (se) organiza, a (se) întemeia, a (se) înființa. II. a se ~ parte civilă = a formula pretenții de despăgubire împotriva acuzatului. (< fr. constituer, lat. constituere)

A SE CONSTITUÍ pers. 3 se constítuie intranz. A fi format; a consta; a consista; a se compune. [Sil. -ti-tu-i] /<fr. constituer, lat. constituere

A CONSTITUÍ constítui tranz. 1) A forma prin reunire; a compune; a alcătui. 2) A însemna prin sine; a reprezenta. [Sil. -ti-tu-i] /<fr. constituer, lat. constituere

constituì v. 1. a face un tot din diferite părți: sufletul și corpul conștitue omul; 2. a fi o parte esențială din: bogăția nu constitue fericirea omului; 3. a stabili, a organiza: a constitui o societate; 4. a se constitui prizonier, a se preda însuș justiției.

Intrare: constitui
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) constitui constituire constituit constituind singular plural
constituie constituiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) constitui (să) constitui constituiam constituii constituisem
a II-a (tu) constitui (să) constitui constituiai constituiși constituiseși
a III-a (el, ea) constituie (să) constituie constituia constitui constituise
plural I (noi) constituim (să) constituim constituiam constituirăm constituiserăm, constituisem*
a II-a (voi) constituiți (să) constituiți constituiați constituirăți constituiserăți, constituiseți*
a III-a (ei, ele) constituie (să) constituie constituiau constitui constituiseră
Intrare: constituire
constituire substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular constituire constituirea
plural constituiri constituirile
genitiv-dativ singular constituiri constituirii
plural constituiri constituirilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)