25 de definiții pentru consimțământ consimțimânt (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

consimțămấnt sn [At: GHICA, S. 423/ V: ~țim~, (înv) ~țem~ / Pl: ~mínte / E: consimți + -mânt] 1 Aprobare. 2 Adeziune nesilită la ceva.

CONSIMȚĂMẤNT, consimțăminte, s. n. Încuviințare, aprobare, asentiment. ♦ Acord de voință a persoanelor care încheie un contract. [Var.: (rar) consimțimấnt s. n.] – Consimți + suf. -ământ (după fr. consentement).

CONSIMȚĂMẤNT, consimțăminte, s. n. Încuviințare, aprobare, asentiment. ♦ Adeziune nesilită, aderare de bunăvoie la ceva. [Var.: (rar) consimțimấnt s. n.] – Consimți + suf. -ământ (după fr. consentement).

consimțămấnt s.n. 1 Aprobare, încuviințare, asentiment. Consimțământul părinților... fiind ca și căpătat, nu mai era primejdie (M. I. CAR.). ◊ Expr. A(-și) da consimțământul v. da. ♦ Aderare de bunăvoie la ceva. ◊ Liber consimțământ v. liber. 2 (jur.) Acord de voință a persoanelor care încheie un contract. ◊ Viciu de consimțământ v. viciu. ◊ Expr. A-și da consimțământul = a fi de acord cu termenii unui contract. 3 (med.) Acord al pacientului, sub semnătură, sau când este cazul, al tutorelui, al familiei pacientului, necesar în toate cazurile când o intervenție chirurgicală, o investigație sau un act terapeutic expun pacientul la un risc, indiferent de anvergura acestuia. • pl. -inte. și (înv.) consimțimấnt s.n. / consimți + -ământ, după fr. consentement.

consimțămấnt s. n., pl. consimțămínte

consimțământ s. n., pl. consimțămínte

CONSIMȚĂMÂNT s. 1. v. încuviințare. 2. adeziune. (Și-a dat ~ul.) 3. v. agrement.

CONSIMȚĂMÂNT s.n. Încuviințare, aprobare. [Var. consimțimânt s.n. / < consimți, după fr. consentement].

CONSIMȚĂMẤNT s. n. încuviințare, aprobare; asentiment. (după fr. consentement)

CONSIMȚĂMÂNT ~ínte n. 1) Act prin care se consimte o propunere; acord între persoane; asentiment. 2) Aprobare benevolă; adeziune. /a consimți + suf. ~ământ

consentimént sn [At: DA / Pl: ~e / E: fr consentement] (Frî) 1-2 Consimțământ (1-2).

consimțimấnt sn vz consimțământ

CONSIMȚIMẤNT s. n. v. consimțământ.

CONSIMȚIMẤNT s. n. v. consimțământ.

CONSIMȚĂMÎ́NT, consimțAminte, s. n. Încuviințare, aprobare. (În forma consimțimint) Irena se simți îndatorată să intervină, ca să arate că... tot ce se întîmplă este cu consimțimîntul ei. CAMIL PETRESCU, N. 120. ♦ (Adesea întărit prin «liber») Adeziune nesilită, aderare de bunăvoie la ceva. Partidul nostru duce o luptă hotărîtă împotriva oricărei încălcări a principiului liberului consimțământ în crearea de gospodării colective. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 35. – Variantă: (rar) consimțimînt s. n.

CONSIMȚIMÎ́NT s. n. v. consimțămînt.

líber consimțămấnt adj. + s. n.

líber consimțământ adj. + s. n.

CONSIMȚIMÂNT s.n. v. consimțământ.

consimțimânt n. uniformitate de păreri.

Intrare: consimțământ
consimțământ substantiv neutru
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular consimțământ consimțământul
plural consimțăminte consimțămintele
genitiv-dativ singular consimțământ consimțământului
plural consimțăminte consimțămintelor
vocativ singular
plural
consimțimânt
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular consimțimânt consimțimântul
plural consimțiminte consimțimintele
genitiv-dativ singular consimțimânt consimțimântului
plural consimțiminte consimțimintelor
vocativ singular
plural