consignație sf [At: I. IONESCU, M. 215 / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr consignation] 1 Depunere spre păstrare, garanție sau vânzare a unor lucruri la un magazin specializat. 2 Magazin în care se depun spre vânzare diferite obiecte aparținând unor persoane particulare.

CONSIGNAȚIE, consignații, s. f. Depunere spre păstrare, garanție sau vînzare. – Pronunțat: -ți-e.

CONSIGNAȚIE s.f. Depunere pentru păstrare, garanție sau vînzare; consemnare, consemnațiune. ♦ (Concr.) Magazin de stat unde se depun spre vînzare diferite obiecte de către particulari. [Gen. -iei. / cf. fr. consignation].

CONSIGNAȚIE s. f. depunerea spre vânzare, pe baza unui contract, a anumitor obiecte la o unitate comercială specializată în asemenea vânzări. ◊ magazin unde se fac asemenea depuneri și vânzări. (< fr. consignation)

CONSIGNAȚIE ~i f. 1) Depunere a unui obiect spre păstrare sau vânzare la un magazin specializat. 2) Magazin specializat în care se vând sau se păstrează obiecte depuse de persoane particulare. [Art. consignația; G.-D. consignației; Sil. -ți-e] /<fr. consignation

consignațiune sf vz consignație

*consemnațiúne f. (fr. consignation, lat. consignatio, după rom. a consemna). Acțiunea de a consemna. Lucru consemnat. Casă de depunerĭ și consemnațiunĭ, casă care primește valorĭ în depozit. – Și -áție. Rar și consign-.

*consignațiúne, V. consemnațiune.

consignație (desp. -ți-e) s. f., art. consignația (desp. -ți-a), g.-d. art. consignației; pl. consignații, art. consignațiile (desp. -ți-i-)

consignație (-ți-e) s. f., art. consignația (-ți-a), g.-d. art. consignației; pl. consignații, art. consignațiile (-ți-i-)

consignație s. f. (sil. -ți-e), art. consignația (sil. -ți-a), g.-d. art. consignației; pl. consignații, art. consignațiile (sil. -ți-i-)

consignație