consemn sn [At: C. PETRESCU, C. V. 143 / V: (înv) ~sign, ~signiu, ~signă / Pl: ~e / E: con¹- + semn (după fr consigne)] 1 Totalitatea îndatoririlor pe care le are un militar în serviciul de pază sau de securitate. 2 Ordin. 3 Măsură (disciplinară) prin care se interzice militarilor ieșirea din cazarmă.

CONSEMN, consemne, s. n. 1. Îndatorire sau totalitatea îndatoririlor pe care le are un militar în serviciul de pază sau de siguranță. Noi, cînd eram în post, tăceam ore, ce ore? zile întregi. Așa era consemnul. SAHIA, N. 56. ♦ Ordin, dispoziție. Are să mă trimită în linia întîia, cu consemn să fiu ucis pe la spate. CAMILAR, N. I 85. Puținii prieteni care izbuteau să calce consemnul și să pătrundă în biroul de lucru erau uimiți de goliciunea pereților. C. PETRESCU, C. V. 143. 2. Măsură (avînd uneori caracter de pedeapsă) prin care se interzicea militarilor ieșirea din cazarmă pentru un timp anumit.

CONSEMN s.n. 1. Totalitatea instrucțiunilor date unei santinele, unui șef de post etc. asupra celor ce trebuie să facă, să păzească sau asupra obiectivului pazei ori gărzii sale; (p. ext.) ordin, dispoziție. 2. Interzicere (disciplinară) a ieșirii militarilor din cazarmă pentru un anumit timp. [< con- + semn, după fr. consigne, it. consegna].

CONSEMN s. n. 1. totalitatea îndatoririlor specifice personalului unei gărzi militare; (p. ext.) ordin, dispoziție. 2. interzicere temporară a ieșirii militarilor din cazarmă (navă, domiciliu). (după fr. consigne)

CONSEMN ~e n. 1) Ansamblu de obligații stricte, date unui militar în timpul executării serviciului de pază. 2) Sarcină imperativă, scrisă sau orală, emisă de o autoritate. 3) Sancțiune disciplinară constând în interzicerea ieșirii militarilor pentru un anumit timp din cazarmă sau din navă. /con- + semn

*1) consémn n., pl. e (con- și semn, după fr. consigne). Instrucțiune dată uneĭ santinele, unuĭ păzitor. Oprirea soldaților în cazarmă orĭ a elevilor internĭ în școală, maĭ ales ca pedeapsă.

consign sn vz consemn

consignă sf vz consemn

consigniu sn vz consemn

consigniu n. 1. instrucțiune dată unui șef de post, unei sentinele și oricui însărcinat a păzi intrarea unui loc public: soldatul nu cunoaște consigniul; 2. pedeapsă militară: oprire de a ieși din cazarmă; 3. locul gărei unde se depun bagajele nereclamate la sosire.

consemn s. n., pl. consemne

consemn s. n., pl. consemne

consemn s. n., pl. consemne

consemn, -ne.

CONSEMN s. (MIL.) dispoziție, ordin. (~ de rămânere în cazarmă.)

CONSEMN s. (MIL.) dispoziție, ordin. (~ de rămînere în cazarmă.)

consemn (consemne), s. n. – 1. Ordin, dispoziție. – 2. Cuvînt de ordine, lozincă. De la semn pe baza modelului fr. consigne. – Der. consemna, vb. din fr. consigner; consemnați(un)e, s. f.