11 definiții pentru confidentă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CONFIDÉNT, -Ă, confidenți, -te, s. m. și f. Persoană căreia i se fac confidențe; p. ext. prieten intim. – Din fr. confident, lat. confidens, -ntis.

CONFIDÉNT, -Ă, confidenți, -te, s. m. și f. Persoană căreia i se fac confidențe; p. ext. prieten. – Din fr. confident, lat. confidens, -ntis.

CONFIDÉNT, -Ă, confidenți, -te, s. m. și f. Persoană căreia cineva îi încredințează gîndurile intime, tainele. Eram prieteni nedespărțiți, și mai eram și confidentul lui. C. PETRESCU, S. 109. Roșu numai rămase singur pînă la amiazi, deși grozav ar fi dorit să spuie lui Titu, confidentul său de toate zilele, cîteva amănunte extraordinare pe care numai el le cunoștea. REBREANU, R. II 26. ♦ (În teatru) Personaj secundar căruia eroul principal îi face confidențe, îi destăinuiește gîndurile și planurile sale.

CONFIDÉNT, -Ă s.m. și f. Cel căruia i se fac confidențe; prieten. ♦ Personaj secundar într-o piesă de teatru, căruia un erou îi face confidențe menite să informeze astfel pe spectator asupra celor gândite de el sau asupra faptelor pe care are de gând să le săvârșească. [Cf. fr. confident, it. confidente, lat. confidens].

CONFIDÉNT, -Ă s. m. f. 1. cel căruia i se fac confidențe. 2. personaj convențional în teatru, căruia un erou îi face confidențe, permițând autorului să informeze pe spectator fără a recurge la monolog. (< fr. confident, lat. confidens)

CONFIDÉNT ~tă (~ți, ~te) m. și f. Persoană aflată în relații confidențiale; persoană care deține o confidență. /<fr. confident, lat. confidens, ~ntis

*confidént, -ă s. (fr. confident, d. it. confidente, acela căruĭa îĭ încredințezĭ un secret, d. lat. confidens, -éntis, încrezător, temerar. V. fidel). Persoană căreĭa îĭ încredințezĭ secretele. Personagiŭ teatral căruĭa i se fac confidențe ca să le audă publicu. V. credincer, secretar.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

confidéntă s. f., g.-d. art. confidéntei; pl. confidénte

confidéntă s. f., pl. confidénte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CONFIDÉNT s. 1. intim, (înv.) tainic. (~ al domnitorului.) 2. părtaș. (Îl face ~ al gândurilor ei.)

CONFIDENT s. 1. intim, (înv.) tainic. (~ al domnitorului.) 2. părtaș. (Îl face ~ al gîndurilor ei.)

Intrare: confidentă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • confidentă
  • confidenta
plural
  • confidente
  • confidentele
genitiv-dativ singular
  • confidente
  • confidentei
plural
  • confidente
  • confidentelor
vocativ singular
  • confidentă
  • confidento
plural
  • confidentelor

confident, -ă confident confidentă

  • 1. Persoană căreia i se fac confidențe.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 2 exemple
    exemple
    • Eram prieteni nedespărțiți, și mai eram și confidentul lui. C. PETRESCU, S. 109.
      surse: DLRLC
    • Roșu nu mai rămase singur pînă la amiazi, deși grozav ar fi dorit să spuie lui Titu, confidentul său de toate zilele, cîteva amănunte extraordinare pe care numai el le cunoștea. REBREANU, R. II 26.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin extensiune Prieten intim.
      surse: DEX '09 DN sinonime: prieten
    • 1.2. teatru Personaj secundar căruia eroul principal îi face confidențe, îi destăinuiește gândurile și planurile sale.
      surse: DLRLC DN

etimologie: