14 definiții pentru condiment


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

condiment sn [At: V. A. URECHE, ap. TDRG / Pl: ~e / E: fr condiment, lat condimentum, -i] Substanțe (picante) de origine minerală, vegetală, animală sau de sinteză care, adăugate unor produse alimentare, le dau un gust sau o aromă specifică, plăcută Si: ingredient, mirodenie, (înv) lăcomie.

CONDIMÉNT, condimente, s. n. Nume dat unor substanțe (picante) de origine minerală, vegetală, animală sau de sinteză care, adăugate unor produse alimentare, le conferă un gust sau o aromă specifică, plăcută; ingredient, mirodenie, băcănie. – Din fr. condiment, lat. condimentum.

CONDIMÉNT, condimente, s. n. Nume dat unor substanțe (picante) de origine minerală, vegetală, animală sau de sinteză care, adăugate unor produse alimentare, le conferă un gust sau o aromă specifică, plăcută; ingredient, mirodenie, băcănie. – Din fr. condiment, lat. condimentum.

CONDIMÉNT, condimente, s. n. Substanță adăugată Ia o mîncare pentru a-i da gust. Am fost tăvălit ca o cheftea de carne de vită bătrînă prin sare, piper și alte condimente. CARAGIALE, O. VII 286.

CONDIMÉNT s.n. Substanță (picantă) care se adaugă la o mâncare pentru a o face mai gustoasă. [Pl. -te. / < lat. condimentum, cf. fr. condiment].

CONDIMÉNT s. n. ingredient care se adaugă la o mâncare pentru a o face mai gustoasă; mirodenie. (< fr. condiment, lat. condimentum)

CONDIMÉNT ~e n. Ingredient care se adaugă în cantități mici în alimente pentru a da gust plăcut și aromă; mirodenie. /<fr. condiment, lat. condimentum

condiment n. substanță ce dă gust bucatelor și deschide pofta de mâncare.

*condimént n., pl. e (lat. condimentum, d. condire, a drege bucatele. V. condit). Dres p. bucate (ca sarea, piperu, muștaru, vanilia ș. a.).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

condimént s. n., pl. condiménte

condimént s. n., pl. condiménte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CONDIMÉNT s. aromat, ingredient, mirodenie, (pop.) dres, (înv.) băcănii (pl.), miroase (pl.), mirodie, mirositură, spițerie. (Piperul este un ~.)

CONDIMENT s. aromat, ingredient, mirodenie, (pop.) dres, (înv.) băcănii (pl.), miroase (pl.), mirodie, mirositură, spițerie. (Piperul este un ~.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

CONDIMENT. Subst. Condiment, băcănie (înv.), aromat (rar), mirodenie, mirodie (înv.), ingredient, ingrediență. Boia, piper, ardei, paprică (reg.); caperă; chimen, chimion, chimion-de-cîmp, chimion-sălbatic, secărea, secărică; cimbru; cuișoare; foi de dafin; hrean; izmă; ghimber; lămîioară; leuștean; maghiran; mărar, mărăraș (dim.); muștar; nucșoară; piper; sare, sare de bucătărie, săricică (dim.); sare de lămîie, săricică; scorțișoară; șofran; tarhon, vișin-turcesc; usturoi; vanilie. Coloniale. Adj. Condimentar. Condimentat, mirodenit (rar), picant, iute, ardeiat, usturoiat, înțepător, pișcător, pișcăcios, piperat, șofrănit; sărat; aromat; vanilat. Vb. A condimenta; a da gust; a pipera; a ardeia, a iuți; a usturoia; a săra, a pune sare. A fi iute, a pișca, a ustura, a înțepa. V. acreală, alimentație, feluri de mîncare, legume și zarzavaturi, plante medicinale.

CONDIMENT, condimente, s.n. Substanță de natură minerală (sare) sau vegetală (frunze, semințe, rădăcini, fructe întregi sau măcinate) sau un preparat din acestea (oțet, ulei, esență, extract, pastă, sos etc.), sau obținută prin sinteză (aromă, esență), care, adăugată unor produse alimentare sau preparate culinare, le conferă un gust sau o aromă specifice, contribuie la conservarea acestora, precum și la stimularea apetitului și a digestiei.

Intrare: condiment
condiment substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • condiment
  • condimentul
  • condimentu‑
plural
  • condimente
  • condimentele
genitiv-dativ singular
  • condiment
  • condimentului
plural
  • condimente
  • condimentelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

condiment

  • 1. Nume dat unor substanțe (picante) de origine minerală, vegetală, animală sau de sinteză care, adăugate unor produse alimentare, le conferă un gust sau o aromă specifică, plăcută.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: băcănie ingredient mirodenie un exemplu
    exemple
    • Am fost tăvălit ca o cheftea de carne de vită bătrînă prin sare, piper și alte condimente. CARAGIALE, O. VII 286.
      surse: DLRLC

etimologie: