condíl sm [At: DEX² / Pl: ~i / E: fr condyle] (Atm) Proeminență rotundă la extremitatea unor oase.

CONDÍL s.m. Ieșitură, vârf, proeminență a unui os prin care se face articulația. [< fr. condyle, cf. gr. kondylos – articulație].

CONDÍL¹ s. m. proeminență osoasă articulată. (< fr. condyle)

CONDÍL ~i m. Proeminență osoasă. ~ femural. /<fr. condyle

*condíl n., pl. e (vgr. kóndylos. V. condeĭ). Anat. Unflătură la capătu oaselor, cum e la femur, la falcă ș. a.

CONDIL²(O)- elem. „vârf, proeminență, condil”. (< fr. condyl/o/-, cf. gr. kondylos)

condil s. m., pl. condili

!condil s. m., pl. condili

condíl s. m., pl. condíli

-CONDIL „vîrf, articulație, proeminență”. ◊ gr. kondylos „vîrf, articulație” > fr. -condyle > rom. -condil.

CONDIL-, v. CONDILO-. □ ~ectomie (v. -ectomie), s. f., extirpare chirurgicală a unui condil anatomic.

CONDILO- „vîrf, proeminență, condil”. ◊ gr. kondylos „vîrf, umflătură” > fr. condylo-, engl. id., it. condilo-, germ. kondylo- > rom. condilo-. □ ~carp (v. -carp), adj., cu fructe noduroase; ~clazie (v. -clazie), s. f., intervenție ortopedică de realizare a unui pinten osos care se introduce în cavitatea existentă; ~id (v. -id), adj., care are forma unui condil; ~pode (v. -pod), s. n. pl., animale nevertebrate chitinoase, prevăzute cu picioare articulate; ~tomie (v. -tomie), s. f., secționare chirurgicală a unui condil.