3 intrări

30 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

concurént, ~ă [At: NEGRUZZI, S. 1,40 / Pl: ~nți, ~e / E: fr concurrent] 1 a Care face concurență (2) altuia. 2 a (Cmr) Care luptă pentru acapararea pieței, pentru înlăturarea rivalilor. 3 a Care tinde spre același rezultat. 4 a (Mat; îs) Drepte ~e Drepte care se întâlnesc în același punct. 5-9 smf, a (Persoană) care participă la un concurs (1-4). 10-11 smf Producător (sau comerciant) care luptă să depășească în câștig pe rivali.

concurență sf [At: HASDEU, I. C. 52 / V: (îvr) ~rin~ / Pl: ~țe / E: fr concurrence] 1 Rivalitate între industriași, comercianți, țări, monopoluri etc. pentru acapararea pieței, desfacerea produselor și clientelei în vederea obținerii unor câștiguri cât mai mari. 2 (Pex) Rivalitate într-un domeniu de activitate. 3-4 (Îe) A(-și) face ~ (cuiva) A căuta să întreacă pe cineva, urmărind același scop. 5 (Mat) Proprietate a mai multor drepte de a avea un punct comun. 6 (Îs) Punct de ~ Punct de intersecție a dreptelor concurente (4).

concurință sf vz concurență

CONCURÉNT, -Ă, concurenți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care face concurență alteia, care urmărește același rezultat, același scop. ◊ Drepte concurente = drepte care se întâlnesc în același punct. 2. (Persoană) care participă la un concurs sportiv. – Din fr. concurrent.

CONCURÉNȚĂ, concurențe, s. f. 1. Trăsătură esențială a economiei de piață, care reflectă rivalitatea, disputa dintre agenții economici de a produce și vinde bunuri și servicii similare sau substituibile în condițiile cele mai avantajoase pentru ei. 2. Întrecere, rivalitate într-un domeniu de activitate. ◊ Expr. A face concurență cuiva = a căuta să întreacă pe cineva, țintind spre același scop. 3. (Geom.) Proprietate a dreptelor concurente. ◊ Punct de concurență = punct de intersecție a dreptelor concurente. – Din fr. concurence.

CONCURÉNT, -Ă, concurenți, -te, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care face concurență altuia, care luptă pentru acapararea pieței, pentru înlăturarea rivalilor. 2. Care tinde spre același rezultat. Cauze concurente.Drepte concurente = drepte care se întâlnesc în același punct. II. S. m. și f. 1. Participant la un concurs sportiv. 2. (În orânduirea capitalistă) Negustor sau producător care luptă să depășească în câștig pe rivali. – Din fr. concurrent.

CONCURÉNȚĂ, concurențe, s. f. 1. Rivalitate comercială, luptă dusă cu mijloace economice între industriași, comercianți, monopoluri, țări etc. pentru acapararea pieței, desfacerea unor produse, pentru clientelă și pentru obținerea unor câștiguri cât mai mari. 2. Întrecere, rivalitate într-un domeniu de activitate. ◊ Expr. A face concurență cuiva = a căuta să întreacă pe cineva, țintind spre același scop. 3. (Geom.) Proprietate a dreptelor concurente. ◊ Punct de concurență = punct de intersecție a dreptelor concurente. – Din fr. concurence.

CONCURÉNT2, -Ă, concurenți, -te, s. m. și f. 1. (În orînduirea capitalistă) Negustor sau producător care luptă să depășească în cîștig pe rivali. 2. Participant la concursurile sportive.

CONCURÉNT1, -Ă, concurenți, -te, adj. 1. (În orînduirea capitalistă) Care concurează, care face concurență altuia (mai ales în comerț). Firmă concurentă. 2. Care tinde spre același rezultat, care duce la același scop. ◊ Cauze concurente = cauze care contribuie Ja producerea aceluiași efect.

CONCURÉNȚĂ, concurențe, s. f. 1. (În orînduirea capitalistă) Rivalitate comercială, luptă între industriași sau comercianți pentru acapararea pieței, a clientelei, pentru obținerea celor mai mari profituri. Legea concurenței și a anarhiei producției și-a încetat acțiunea, pentru prima oară, în economia Uniunii Sovietice. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2538. Nu e o întîmplare că teoria lui Darwin a apărut în țara cea mai individualistă și în societatea cea mai industrială, unde deci concurența era mai pronunțată. IBRĂILEANU, S. 235. 2. Întrecere, rivalitate într-un cîmp de activitate; luptă pentru întîietate. ◊ Expr. A face concurență cuiva = a căuta să întreacă pe cineva țintind spre același scop, rivalizînd cu el, luîndu-se cu el Ia întrecere. ◊ Loc. adv. Pînă la concurența sumei de... = pînă la suma de... Directorul adjunct are dreptul să semneze pînă la concurența sumei de 30000 lei.

CONCURÉNT, -Ă adj. 1. Care face concurență altuia. 2. Care tinde către același rezultat, către același scop. ♦ (Mat.; despre linii, planuri) Care au un punct sau o dreaptă comună. // s.m. și f. 1. Participant la un concurs sportiv. 2. Negustor sau producător care face concurență altora. [Cf. lat. concurrens, fr. concurrent].

CONCURÉNȚĂ s.f. 1. Rivalitate, luptă între industriași sau între comercianți pentru acapararea pieței, pentru obținerea unor profituri cât mai mari etc. 2. Întrecere, luptă pentru întâietate. ◊ A face concurență cuiva = a căuta să întreacă pe cineva, urmărind același scop ca și el. 3. (Mat.) Proprietate a trei sau mai multor curbe sau suprafețe de a avea un punct comun. [Cf. fr. concurrence, it. concorenza].

CONCURÉNT, -Ă I. adj. 1. care face concurență altuia. 2. (mat.; despre linii, planuri) care au un punct, o dreaptă comună, care se intersectează. 3. care tinde către același rezultat. II. s. m. f. 1. participant la o competiție sportivă. 2. negustor, producător care face concurență altora. (< fr. concurrent, lat. concurrens)

CONCURÉNȚĂ s. f. 1. rivalitate între industriași sau comercianți pentru acapararea pieței, pentru obținerea unor profituri cât mai mari etc. 2. întrecere, luptă pentru întâietate. 3. (biol.) relație interspecifică antagonistă în care două specii animale sau vegetale „luptă” pentru aceleași resurse de mediu. 4. (mat.) proprietate a două ori mai multe drepte sau curbe de a avea un punct comun. ♦ punct de ~ = punct de intersecție a dreptelor concurente. (< fr. concurrence)

CONCURÉNT2 ~tă (~ți, ~te) m. și f. 1) Persoană care concurează cu alta în vederea atingerii aceluiași scop; rival; adversar. 2) Negustor sau comerciant aflat în concurență. /<fr. concurrent, lat. concurrens, ~ntis

CONCURÉNT1 ~tă (~ți, ~te) 1) Care concurează; aflat în concurență. Monopoluri ~te. 2) Care tinde spre același rezultat; orientat spre același scop. Forțe ~te. /<fr. concurrent, lat. concurrens, ~ntis

CONCURÉNȚĂ ~e f. 1) Luptă între două sau mai multe persoane (state, organizații) care urmăresc același avantaj sau același rezultat; concurs; întrecere; competiție. 2) Raport între doi sau mai mulți producători, comercianți etc. care luptă pentru acapararea pieței, a clientelei în vederea obținerii unui profit maxim. [G.-D. concurenței] /<fr. concurrence

concurent m. cel ce urmărește acelaș scop odată cu altul.

concurență f. 1. pretențiunea mai multor persoane pentru acelaș lucru; 2. rivalitate între negustori sau fabricanți cu privire la calitatea ori prețul mărfurilor: până la concurență, până la atingerea unei sume oarecare.

*concurént, -ă s. (fr. concurrent, d. lat. concúrrens, -éntis). Care concură, competitor, rival.

arată toate definițiile

Intrare: concurent (adj.)
concurent adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • concurent
  • concurentul
  • concurentu‑
  • concurentă
  • concurenta
plural
  • concurenți
  • concurenții
  • concurente
  • concurentele
genitiv-dativ singular
  • concurent
  • concurentului
  • concurente
  • concurentei
plural
  • concurenți
  • concurenților
  • concurente
  • concurentelor
vocativ singular
plural
Intrare: concurentă
concurentă substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • concurentă
  • concurenta
plural
  • concurente
  • concurentele
genitiv-dativ singular
  • concurente
  • concurentei
plural
  • concurente
  • concurentelor
vocativ singular
plural
Intrare: concurență
concurență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • concurență
  • concurența
plural
  • concurențe
  • concurențele
genitiv-dativ singular
  • concurențe
  • concurenței
plural
  • concurențe
  • concurențelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • concurință
  • concurința
plural
  • concurințe
  • concurințele
genitiv-dativ singular
  • concurințe
  • concurinței
plural
  • concurințe
  • concurințelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)