3 intrări

29 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CONCURÉNT, -Ă, concurenți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care face concurență alteia, care urmărește același rezultat, același scop. ◊ Drepte concurente = drepte care se întâlnesc în același punct. 2. (Persoană) care participă la un concurs sportiv. – Din fr. concurrent.

CONCURÉNȚĂ, concurențe, s. f. 1. Trăsătură esențială a economiei de piață, care reflectă rivalitatea, disputa dintre agenții economici de a produce și vinde bunuri și servicii similare sau substituibile în condițiile cele mai avantajoase pentru ei. 2. Întrecere, rivalitate într-un domeniu de activitate. ◊ Expr. A face concurență cuiva = a căuta să întreacă pe cineva, țintind spre același scop. 3. (Geom.) Proprietate a dreptelor concurente. ◊ Punct de concurență = punct de intersecție a dreptelor concurente. – Din fr. concurence.

concurént, ~ă [At: NEGRUZZI, S. 1,40 / Pl: ~nți, ~e / E: fr concurrent] 1 a Care face concurență (2) altuia. 2 a (Cmr) Care luptă pentru acapararea pieței, pentru înlăturarea rivalilor. 3 a Care tinde spre același rezultat. 4 a (Mat; îs) Drepte ~e Drepte care se întâlnesc în același punct. 5-9 smf, a (Persoană) care participă la un concurs (1-4). 10-11 smf Producător (sau comerciant) care luptă să depășească în câștig pe rivali.

concurență sf [At: HASDEU, I. C. 52 / V: (îvr) ~rin~ / Pl: ~țe / E: fr concurrence] 1 Rivalitate între industriași, comercianți, țări, monopoluri etc. pentru acapararea pieței, desfacerea produselor și clientelei în vederea obținerii unor câștiguri cât mai mari. 2 (Pex) Rivalitate într-un domeniu de activitate. 3-4 (Îe) A(-și) face ~ (cuiva) A căuta să întreacă pe cineva, urmărind același scop. 5 (Mat) Proprietate a mai multor drepte de a avea un punct comun. 6 (Îs) Punct de ~ Punct de intersecție a dreptelor concurente (4).

concurință sf vz concurență

CONCURÉNT, -Ă, concurenți, -te, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care face concurență altuia, care luptă pentru acapararea pieței, pentru înlăturarea rivalilor. 2. Care tinde spre același rezultat. Cauze concurente.Drepte concurente = drepte care se întâlnesc în același punct. II. S. m. și f. 1. Participant la un concurs sportiv. 2. (În orânduirea capitalistă) Negustor sau producător care luptă să depășească în câștig pe rivali. – Din fr. concurrent.

CONCURÉNȚĂ, concurențe, s. f. 1. Rivalitate comercială, luptă dusă cu mijloace economice între industriași, comercianți, monopoluri, țări etc. pentru acapararea pieței, desfacerea unor produse, pentru clientelă și pentru obținerea unor câștiguri cât mai mari. 2. Întrecere, rivalitate într-un domeniu de activitate. ◊ Expr. A face concurență cuiva = a căuta să întreacă pe cineva, țintind spre același scop. 3. (Geom.) Proprietate a dreptelor concurente. ◊ Punct de concurență = punct de intersecție a dreptelor concurente. – Din fr. concurence.

CONCURÉNT2, -Ă, concurenți, -te, s. m. și f. 1. (În orînduirea capitalistă) Negustor sau producător care luptă să depășească în cîștig pe rivali. 2. Participant la concursurile sportive.

CONCURÉNT1, -Ă, concurenți, -te, adj. 1. (În orînduirea capitalistă) Care concurează, care face concurență altuia (mai ales în comerț). Firmă concurentă. 2. Care tinde spre același rezultat, care duce la același scop. ◊ Cauze concurente = cauze care contribuie Ja producerea aceluiași efect.

CONCURÉNȚĂ, concurențe, s. f. 1. (În orînduirea capitalistă) Rivalitate comercială, luptă între industriași sau comercianți pentru acapararea pieței, a clientelei, pentru obținerea celor mai mari profituri. Legea concurenței și a anarhiei producției și-a încetat acțiunea, pentru prima oară, în economia Uniunii Sovietice. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2538. Nu e o întîmplare că teoria lui Darwin a apărut în țara cea mai individualistă și în societatea cea mai industrială, unde deci concurența era mai pronunțată. IBRĂILEANU, S. 235. 2. Întrecere, rivalitate într-un cîmp de activitate; luptă pentru întîietate. ◊ Expr. A face concurență cuiva = a căuta să întreacă pe cineva țintind spre același scop, rivalizînd cu el, luîndu-se cu el Ia întrecere. ◊ Loc. adv. Pînă la concurența sumei de... = pînă la suma de... Directorul adjunct are dreptul să semneze pînă la concurența sumei de 30000 lei.

CONCURÉNT, -Ă adj. 1. Care face concurență altuia. 2. Care tinde către același rezultat, către același scop. ♦ (Mat.; despre linii, planuri) Care au un punct sau o dreaptă comună. // s.m. și f. 1. Participant la un concurs sportiv. 2. Negustor sau producător care face concurență altora. [Cf. lat. concurrens, fr. concurrent].

CONCURÉNȚĂ s.f. 1. Rivalitate, luptă între industriași sau între comercianți pentru acapararea pieței, pentru obținerea unor profituri cât mai mari etc. 2. Întrecere, luptă pentru întâietate. ◊ A face concurență cuiva = a căuta să întreacă pe cineva, urmărind același scop ca și el. 3. (Mat.) Proprietate a trei sau mai multor curbe sau suprafețe de a avea un punct comun. [Cf. fr. concurrence, it. concorenza].

CONCURÉNT, -Ă I. adj. 1. care face concurență altuia. 2. (mat.; despre linii, planuri) care au un punct, o dreaptă comună, care se intersectează. 3. care tinde către același rezultat. II. s. m. f. 1. participant la o competiție sportivă. 2. negustor, producător care face concurență altora. (< fr. concurrent, lat. concurrens)

CONCURÉNȚĂ s. f. 1. rivalitate între industriași sau comercianți pentru acapararea pieței, pentru obținerea unor profituri cât mai mari etc. 2. întrecere, luptă pentru întâietate. 3. (biol.) relație interspecifică antagonistă în care două specii animale sau vegetale „luptă” pentru aceleași resurse de mediu. 4. (mat.) proprietate a două ori mai multe drepte sau curbe de a avea un punct comun. ♦ punct de ~ = punct de intersecție a dreptelor concurente. (< fr. concurrence)

CONCURÉNT2 ~tă (~ți, ~te) m. și f. 1) Persoană care concurează cu alta în vederea atingerii aceluiași scop; rival; adversar. 2) Negustor sau comerciant aflat în concurență. /<fr. concurrent, lat. concurrens, ~ntis

CONCURÉNT1 ~tă (~ți, ~te) 1) Care concurează; aflat în concurență. Monopoluri ~te. 2) Care tinde spre același rezultat; orientat spre același scop. Forțe ~te. /<fr. concurrent, lat. concurrens, ~ntis

CONCURÉNȚĂ ~e f. 1) Luptă între două sau mai multe persoane (state, organizații) care urmăresc același avantaj sau același rezultat; concurs; întrecere; competiție. 2) Raport între doi sau mai mulți producători, comercianți etc. care luptă pentru acapararea pieței, a clientelei în vederea obținerii unui profit maxim. [G.-D. concurenței] /<fr. concurrence

concurență f. 1. pretențiunea mai multor persoane pentru acelaș lucru; 2. rivalitate între negustori sau fabricanți cu privire la calitatea ori prețul mărfurilor: până la concurență, până la atingerea unei sume oarecare.

*concurént, -ă s. (fr. concurrent, d. lat. concúrrens, -éntis). Care concură, competitor, rival.

*concurénță f., pl. e (fr. concurrence, d. concurrent, concurent). Pretențiunea maĭ multora asupra aceluĭașĭ lucru, competițiune. Com. Întrecere pentru a vinde maĭ mult: a face concurență cuĭva. Pînă la concurența de, pînă la suma de. V. record și vira.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

concurent adj. m., s. m., pl. concurenți; adj. f., s. f. concurentă, pl. concurente

concurență s. f., g.-d. art. concurenței; pl. concurențe

concurént adj. m., s. m., pl. concurénți; f. sg. concuréntă, pl. concurénte

concurénță s. f., g.-d. art. concurénței; pl. concurénțe

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CONCURÉNT s. 1. v. candidat. 2. v. adversar. 3. emul, rival. (~ul cuiva în câmpul literaturii.)

CONCURÉNȚĂ s. 1. întrecere, luptă, rivalitate. (~ între mai multe concerne.) 2. emulație, întrecere. (Există în școală o adevărată ~?)

CONCURENT s. 1. candidat, competitor. (~ la titlul de profesor.) 2. adversar, rival, (înv.) împotrivitor, rîvnaci. (Și-a întrecut toți ~ la sprint.) 3. emul, rival. (~ cuiva în cîmpul literaturii.)

CONCURENȚĂ s. întrecere, luptă, rivalitate. (~ între mai multe concerne.)

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CONCURÉNȚĂ (< fr.) s. f. 1. Rivalitate, luptă dusă cu mijloace economice (reducerea prețului de cost, lansarea de produse noi, cumpărări de acțiuni etc.) și extraeconomice (spionaj industrial, acțiuni de sabotaj etc.) între producători sau comercianți, monopoluri, țări etc. pentru producerea și desfacerea unor mărfuri, acapararea unor piețe și obținerea de profituri mari. ◊ C. neloială = infracțiune care constă în fabricarea și punerea în circulație a unor produse care poartă denumiri de origine ori indicații de proveniență false, precum și aplicarea pe produsele puse în circulație a unor mențiuni false privind brevetele de invenție sau în folosirea unor nume comerciale ori a denumirilor organizațiilor de comerț sau industrie în scopul de a induce în eroare pe beneficiari. ◊ Liberă c. = c. între întreprinzătorii privați, neîngrădită de organizații monopoliste, de stat etc. 2. Întrecere, rivalitate într-un domeniu de activitate; competiție.

Intrare: concurent (adj.)
concurent1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • concurent
  • concurentul
  • concurentu‑
  • concurentă
  • concurenta
plural
  • concurenți
  • concurenții
  • concurente
  • concurentele
genitiv-dativ singular
  • concurent
  • concurentului
  • concurente
  • concurentei
plural
  • concurenți
  • concurenților
  • concurente
  • concurentelor
vocativ singular
plural
Intrare: concurentă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • concurentă
  • concurenta
plural
  • concurente
  • concurentele
genitiv-dativ singular
  • concurente
  • concurentei
plural
  • concurente
  • concurentelor
vocativ singular
  • concurentă
  • concurento
plural
  • concurentelor
Intrare: concurență
concurență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • concurență
  • concurența
plural
  • concurențe
  • concurențele
genitiv-dativ singular
  • concurențe
  • concurenței
plural
  • concurențe
  • concurențelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • concurință
  • concurința
plural
  • concurințe
  • concurințele
genitiv-dativ singular
  • concurințe
  • concurinței
plural
  • concurințe
  • concurințelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

concurent, concurențisubstantiv masculin
concurentă, concurentesubstantiv feminin
concurent, concurentăadjectiv

  • 1. (Persoană) care face concurență alteia, care urmărește același rezultat, același scop. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Firmă concurentă. DLRLC
    • 1.1. matematică (Despre linii, planuri) Care au un punct sau o dreaptă comună. DN
      • 1.1.1. Drepte concurente = drepte care se întâlnesc în același punct. DEX '09 DEX '98
    • 1.2. Care tinde spre același rezultat. DEX '98 DLRLC DN
      • format_quote Cauze concurente. DEX '98 DLRLC
    • 1.3. (În orânduirea capitalistă) Negustor sau producător care luptă să depășească în câștig pe rivali. DEX '98 DLRLC DN
  • 2. (Persoană) care participă la un concurs sportiv. DEX '09 DLRLC DN
etimologie:

concurență, concurențesubstantiv feminin

  • 1. Trăsătură esențială a economiei de piață, care reflectă rivalitatea, disputa dintre agenții economici de a produce și vinde bunuri și servicii similare sau substituibile în condițiile cele mai avantajoase pentru ei. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Legea concurenței și a anarhiei producției și-a încetat acțiunea, pentru prima oară, în economia Uniunii Sovietice. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2538. DLRLC
    • format_quote Nu e o întîmplare că teoria lui Darwin a apărut în țara cea mai individualistă și în societatea cea mai industrială, unde deci concurența era mai pronunțată. IBRĂILEANU, S. 235. DLRLC
  • 2. Întrecere, rivalitate într-un domeniu de activitate. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • chat_bubble A face concurență cuiva = a căuta să întreacă pe cineva, țintind spre același scop. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • chat_bubble locuțiune adverbială Până la concurența sumei de... = până la suma de... DLRLC
      • format_quote Directorul adjunct are dreptul să semneze până la concurența sumei de 30000 lei. DLRLC
  • 3. matematică Proprietate a trei sau mai multor curbe sau suprafețe de a avea un punct comun. DN
    • 3.1. geometrie Proprietate a dreptelor concurente. DEX '09 DEX '98
      • 3.1.1. Punct de concurență = punct de intersecție a dreptelor concurente. DEX '09 DEX '98 DN
  • 4. biologie Relație interspecifică antagonistă în care două specii animale sau vegetale „luptă” pentru aceleași resurse de mediu. MDN '00
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.