13 definiții pentru concomitent


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

concomitént, ~ă a [At: MAIORESCU, 152 / V: (înv) ~tánt / Pl: ~nți, ~e / E: fr concomitant] 1 Care însoțește un fenomen. 2 Care se produce în același timp cu altceva Si: simultan. 3 (Fiz; îs) Sunete ~e Sunete armonioase care însoțesc tonul fundamental. 4 (Med; îs) Simptome ~e Simptome care le însoțesc pe cele esențiale.

CONCOMITÉNT, -Ă, concomitenți, -te, adj. Care se petrece în același timp (cu altceva); simultan. – Din fr. concomitant.

CONCOMITÉNT, -Ă, concomitenți, -te, adj. Care se petrece în același timp (cu altceva); simultan. – Din fr. concomitant.

CONCOMITÉNT, -Ă, concomitenți, -te, adj. Care se petrece în același timp (cu altceva), care însoțește un fenomen. Două acțiuni concomitente. ♦ (Adverbial, adesea urmat de «cu») în același timp. Șablonarea urzelilor are ca urmare... reducerea numărului de ruperi de fire, deci o creștere a producției și productivității muncii concomitent cu îmbunătățirea simțitoare a calității țesăturilor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2744.

CONCOMITÉNT, -Ă adj. Care se produce în același timp (cu altceva); simultan. // adv. În același timp. [< fr. concomitant, cf. lat. concomitans].

CONCOMITÉNT, -Ă adj., adv. în același timp (cu altceva); simultan. (< fr. concomitant, lat. concomitans)

CONCOMITÉNT ~tă (~ți, ~te) și adverbial Care se produce în același timp; care coincide în timp; simultan. /<fr. concomitante

concomitant a. care se produce în acelaș timp: circumstanțe concomitante.

*concomitánt, -ă adj. (lat. concómitans, -ántis, part. prez. d. concomitari, a întovărăși). Care întovărășește, care se produce în acelașĭ timp: circumstanțe concomitante. – Fals -ent.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

concomitént adj. m., pl. concomiténți; f. concomiténtă, pl. concomiténte

concomitént adj. m., pl. concomiténți; f. sg. concomiténtă, pl. concomiténte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CONCOMITÉNT adj., adv. 1. adj. coexistent, paralel, simultan, sincron, sincronic. (Fenomene ~.) 2. adv. paralel, simultan, totdeodată, totodată, (înv.) împreună. (~ să începem și aprovizionarea.) 3. adv. v. odată. 4. adj. coexistent.

CONCOMITENT adj., adv. 1. adj. paralel, simultan, sincron, sincronic. (Fenomene ~.) 2. adv. paralel, simultan, totdeodată, totodată, (înv.) împreună. (~ să începem și aprovizionarea.) 3. adv. odată, simultan, (pop.) deodată. (Vorbesc ~.)

Intrare: concomitent
concomitent adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • concomitent
  • concomitentul
  • concomitentu‑
  • concomitentă
  • concomitenta
plural
  • concomitenți
  • concomitenții
  • concomitente
  • concomitentele
genitiv-dativ singular
  • concomitent
  • concomitentului
  • concomitente
  • concomitentei
plural
  • concomitenți
  • concomitenților
  • concomitente
  • concomitentelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

concomitent

  • 1. (și) adverbial Care se petrece în același timp (cu altceva).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: simultan 2 exemple
    exemple
    • Două acțiuni concomitente.
      surse: DLRLC
    • Șablonarea urzelilor are ca urmare... reducerea numărului de ruperi de fire, deci o creștere a producției și productivității muncii concomitent cu îmbunătățirea simțitoare a calității țesăturilor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2744.
      surse: DLRLC

etimologie: