2 intrări

24 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

conci sn [At: LB / V: (reg) coan~, ~ură / Pl: ~uri / E: mg konty] (Reg) 1 Cerc de lemn, de fier etc. (prevăzut cu coarne sau, rar, cu un fes), care se pune pe cap. 2 Fier subțire, încovoiat, care se pune pe cap Vz coroniță. 3 (Pex) Coc. 4 Cosiță. 5 (Îe) A face ~ul unei fete A lua de soție. 6 (Îe) A pune ~ bărbatului A-și înșela soțul. 7 Broboadă. 8 (Psn) Femeie. 9 (La unele păsări, mls la găini) Moț. 10 (La plută) Chingă. 11 Întăritură de pământ în jurul vranei butoiului, care ușurează introducerea vinului. 12 (Nob; sst) Bucată.

CÓNCI, conciuri, s. n. Coc2. ♦ (Reg.) Cerc de lemn, de lână împletită etc., învelit în pânză sau într-o împletitură de păr, pe care, în unele regiuni de la țară, îl poartă femeile măritate pe creștetul capului, sub basma. – Din magh. konty.

CÓNCI, conciuri, s. n. Coc2. ♦ (Reg.) Cerc de lemn, de lână împletită etc., învelit în pânză sau într-o împletitură de păr, pe care, în unele regiuni de la țară, îl poartă femeile măritate pe creștetul capului, sub basma. – Din magh. konty.

CONCI, conciuri, s. n. Coc. Stăteau după rînduială, în stînga Catrinei... îmbrăcate în același chip... cu aceeași pieptănătură, cu același conci, cu spelci de aur. SADOVEANU, Z. C. 246. Cucoana Mărioara, cu pestelcă curată pe dinainte și cu păruI în conci, umbla împrejur și priveghea să nu lipsească nimănui nimic. HOGAȘ, DR. II 105. Nu-s femeie, Conci nu port. TEODORESCU, P. P. 603.

concĭ n., pl. urĭ (ung. konty, sîrb. konča, concĭ, d. it. cóncio, ornament al corpuluĭ). Vest. Coc (peptănătură).

cóncă sf [At: DA / Pl: (rar) ~nci, ~nce / E: lat concha, fr conque] 1 (Șnt) Gen de moluște marine fără corp. 2 (Șnt; pex) Scoică a acestor moluște. 3 (Atm) Cavitate a urechii.

CÓNCĂ s. f. (Arhit.) Acoperământ în forma unei jumătăți de cupolă deasupra absidei altarului. – Din fr. conque.

CÓNCĂ s. f. (Arhit.) Acoperământ în forma unei jumătăți de cupolă. – Din fr. conque.

CÓNCĂ s.f. 1. Mare cochilie concavă. ♦ (Anat.) Excavație profundă a pavilionului urechii. 2. (Arhit.) Acoperământ în forma unei jumătăți de cupolă. [< lat., it. conca].

CÓNCĂ s. f. 1. mare cochilie concavă. 2. (anat.) excavație profundă a pavilionului urechii sau nasului. 3. boltă în sfert de sferă pentru acoperirea absidelor. (<fr. conque)

concă f. 1. mare scoică concavă; 2. Anat. cavitatea urechii.

cònciu n. 1. cerc de fier (sau de lemn) cu diametrul atât de mare că în el intră creștetul capului; el se poartă de țărancele măritate în formă de cunună, peste care se pune barișul sau altă basma (în Oltenia și Tr.); 2. coafură: cu conciul semănat cu diamantari OD. [Serb. KONČA].

1) coc n., pl. urĭ (d. cocă 1, care e înrudit cu cocuță și lat. cucutium, scufie, și tútulus, coc, ca și cu rom. cocoloș și fr. coque, cocoloș de păr. D. rom. vine ung. kók, nod, și kóka, moț). Mold. Munt. est. Un fel de peptănătură femeĭască care consistă în îngrămădirea coadeĭ deasupra cefeĭ orĭ în creștet. Trans. Pînișoară rătundă. – În vest concĭ, pe care țărancele îl maĭ măresc făcîndu-l și din lemn orĭ carton, ĭar în Trans. și din sîrmă învîrtită ca niște coarne, peste care se pune ceapsa. V. moțoc.

*cóncă f., pl. e și ĭ (lat. concha, d. vgr. kónhe, scoĭcă). Anat. Cavitatea urechiĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

conci s. n., pl. cónciuri

cóncă s. f., g.-d. art. cóncii

cóncă s. f., g.-d. art. cóncii


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

arată toate definițiile

Intrare: conci
substantiv neutru (N60)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • conci
  • conciul
  • conciu‑
plural
  • conciuri
  • conciurile
genitiv-dativ singular
  • conci
  • conciului
plural
  • conciuri
  • conciurilor
vocativ singular
plural
Intrare: concă
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • concă
  • conca
plural
  • conci
  • concile
genitiv-dativ singular
  • conci
  • concii
plural
  • conci
  • concilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

conci

  • 1. Coc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: coc (păr) 3 exemple
    exemple
    • Stăteau după rînduială, în stînga Catrinei... îmbrăcate în același chip... cu aceeași pieptănătură, cu același conci, cu spelci de aur. SADOVEANU, Z. C. 246.
      surse: DLRLC
    • Cucoana Mărioara, cu pestelcă curată pe dinainte și cu păruI în conci, umbla împrejur și priveghea să nu lipsească nimănui nimic. HOGAȘ, DR. II 105.
      surse: DLRLC
    • Nu-s femeie, Conci nu port. TEODORESCU, P. P. 603.
      surse: DLRLC
    • 1.1. regional Cerc de lemn, de lână împletită etc., învelit în pânză sau într-o împletitură de păr, pe care, în unele regiuni de la țară, îl poartă femeile măritate pe creștetul capului, sub basma.
      surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

concă

  • 1. arhitectură Acoperământ în forma unei jumătăți de cupolă deasupra absidei altarului.
    surse: DEX '09 DN
  • 2. Mare cochilie concavă.
    surse: DN
    • 2.1. anatomie Excavație profundă a pavilionului urechii.
      surse: DN

etimologie: