15 definiții pentru conci


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

conci sn [At: LB / V: (reg) coan~, ~ură / Pl: ~uri / E: mg konty] (Reg) 1 Cerc de lemn, de fier etc. (prevăzut cu coarne sau, rar, cu un fes), care se pune pe cap. 2 Fier subțire, încovoiat, care se pune pe cap Vz coroniță. 3 (Pex) Coc. 4 Cosiță. 5 (Îe) A face ~ul unei fete A lua de soție. 6 (Îe) A pune ~ bărbatului A-și înșela soțul. 7 Broboadă. 8 (Psn) Femeie. 9 (La unele păsări, mls la găini) Moț. 10 (La plută) Chingă. 11 Întăritură de pământ în jurul vranei butoiului, care ușurează introducerea vinului. 12 (Nob; sst) Bucată.

CÓNCI, conciuri, s. n. Coc2. ♦ (Reg.) Cerc de lemn, de lână împletită etc., învelit în pânză sau într-o împletitură de păr, pe care, în unele regiuni de la țară, îl poartă femeile măritate pe creștetul capului, sub basma. – Din magh. konty.

CÓNCI, conciuri, s. n. Coc2. ♦ (Reg.) Cerc de lemn, de lână împletită etc., învelit în pânză sau într-o împletitură de păr, pe care, în unele regiuni de la țară, îl poartă femeile măritate pe creștetul capului, sub basma. – Din magh. konty.

CONCI, conciuri, s. n. Coc. Stăteau după rînduială, în stînga Catrinei... îmbrăcate în același chip... cu aceeași pieptănătură, cu același conci, cu spelci de aur. SADOVEANU, Z. C. 246. Cucoana Mărioara, cu pestelcă curată pe dinainte și cu păruI în conci, umbla împrejur și priveghea să nu lipsească nimănui nimic. HOGAȘ, DR. II 105. Nu-s femeie, Conci nu port. TEODORESCU, P. P. 603.

concĭ n., pl. urĭ (ung. konty, sîrb. konča, concĭ, d. it. cóncio, ornament al corpuluĭ). Vest. Coc (peptănătură).

cònciu n. 1. cerc de fier (sau de lemn) cu diametrul atât de mare că în el intră creștetul capului; el se poartă de țărancele măritate în formă de cunună, peste care se pune barișul sau altă basma (în Oltenia și Tr.); 2. coafură: cu conciul semănat cu diamantari OD. [Serb. KONČA].

1) coc n., pl. urĭ (d. cocă 1, care e înrudit cu cocuță și lat. cucutium, scufie, și tútulus, coc, ca și cu rom. cocoloș și fr. coque, cocoloș de păr. D. rom. vine ung. kók, nod, și kóka, moț). Mold. Munt. est. Un fel de peptănătură femeĭască care consistă în îngrămădirea coadeĭ deasupra cefeĭ orĭ în creștet. Trans. Pînișoară rătundă. – În vest concĭ, pe care țărancele îl maĭ măresc făcîndu-l și din lemn orĭ carton, ĭar în Trans. și din sîrmă învîrtită ca niște coarne, peste care se pune ceapsa. V. moțoc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

conci s. n., pl. cónciuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cónci (cónciuri), s. n.1. Coc de păr. – 2. Basma. – 3. Moț de păr, smoc. Mag. konti (Cihac, II, 492; DAR; Gáldi, Dict., 120), din it. concio, cf. sb. konča rut. konča, kanča, pe care Miklosich, Wander., 16 îl presupune der. din rom. Tot din rom. provine bg. konč (Capidan, Raporturile, 227), pe care Bernard 28, îl derivă în mod greșit direct din mag., recunoscînd că așa se numește pieptănătura tipică femeilor românce din Vidin.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

cónci, conciuri, s.n. – (reg.) Coc, păr adunat și prins cu agrafe în creștetul capului: „Din conciu fetelor / Din struțu feciorilor” (Memoria, 2001: 33). ♦ (top.) Conciu, pădure, deal în Băiuț și Strâmbu Băiuț (Vișovan, 2008). – Din magh. konty „coc, conci” (Cihac, DA, cf. DER; DEX, MDA).

cónci, -uri, s.n. – Coc, păr adunat și prins cu agrafe în creștetul capului: „Din conciu fetelor / Din struțu feciorilor” (Memoria 2001: 33). – Din magh. konty.

Intrare: conci
substantiv neutru (N60)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • conci
  • conciul
  • conciu‑
plural
  • conciuri
  • conciurile
genitiv-dativ singular
  • conci
  • conciului
plural
  • conciuri
  • conciurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)