8 definiții pentru concatenație


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

concatenație sf [At: DEX2 / P: ~ți-e / Pl: ~ii / E: fr concaténation] 1 (Lin) Înlănțuire a elementelor vecine, în plan sintagmatic. 2 (Lit) Înlănțuire retorică de anadiploze succesive Si: epiplocă. corectată

CONCATENÁȚIE, concatenații, s. f. 1. (Lingv.) Înlănțuire a elementelor vecine, în plan sintagmatic. 2. Înlănțuire retorică de anadiploze succesive; epiplocă. – Din fr. concaténation.

CONCATENÁȚIE, concatenații, s. f. 1. (Lingv.) Înlănțuire a elementelor vecine, în plan sintagmatic. 2. (Lit.) Înlănțuire retorică de anadiploze succesive; epiplocă. – Din fr. concaténation.

CONCATENÁȚIE s.f. (Lit.) Figură de stil constând în înlăturarea membrelor unei perioade prin unele cuvinte împrumutate de la un membru precedent; înlănțuire de anadiploze succesive; conexiune; epiplocă. [< fr. concaténation, lat. concatenatio].

CONCATENÁȚIE s. f. 1. figură de stil constând în înlăturarea membrelor unei perioade prin cuvinte împrumutate de la un membru precedent; înlănțuire retorică de anadiploze succesive; conexiune; epiplocă. 2. (lingv.) înlănțuire de elemente vecine, în plan sintagmatic; (p. ext.) înlănțuire de elemente constitutive (cauze și efecte, termeni ai unui silogism etc.); juxtapunere. (<fr. concaténation, lat. concatenatio)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

*concatenáție (-ți-e) s. f., art. concatenáția (-ți-a), g.-d. art. concatenáției; pl. concatenáții, art. concatenáțiile(-ți-i-)

concatenáție s. f. (sil. -ți-e), pl. concatenáții


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

concatenație (fr. concaténation „înlănțuire”), figură care constă în a înlănțui membrele unei perioade prin unele cuvinte împrumutate unui membru precedent sau, altfel zis, gradație în care un cuvânt se repetă de la un membru la cel următor, înlănțuindu-le unele cu altele:... x/... x /...y/.. y/... sau x/x... y/y... (R): „C. Negruzzi, pe lângă atitudinea față de limbă și literatură, care-l pune în rândul vechilor critici moldoveni, a avut, față de transplantarea civilizației apusene, o atitudine deosebită de a tovarășilor săi, asemănătoare cu a junimiștilor de mai târziu, atitudine care explică și deosebirile dintre el și tovarășii săi în privința problemei lingvistice, deosebiri care formează asemănări cu d. Maiorescu.” (Ibrăileanu) Sin. epiplocă.

Intrare: concatenație
concatenație substantiv feminin
  • silabație: -ți-e
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • concatenație
  • concatenația
plural
  • concatenații
  • concatenațiile
genitiv-dativ singular
  • concatenații
  • concatenației
plural
  • concatenații
  • concatenațiilor
vocativ singular
plural

concatenație

  • 1. lingvistică Înlănțuire a elementelor vecine, în plan sintagmatic.
    surse: MDA2 DEX '09 DEX '98 MDN '00
    • 1.1. prin extensiune Înlănțuire de elemente constitutive (cauze și efecte, termeni ai unui silogism etc.).
      surse: MDN '00 sinonime: juxtapunere
  • 2. Înlănțuire retorică de anadiploze succesive.
    surse: MDA2 DEX '09 sinonime: epiplocă
    • diferențiere Figură de stil constând în înlăturarea membrelor unei perioade prin unele cuvinte împrumutate de la un membru precedent; înlănțuire de anadiploze succesive.
      surse: DN sinonime: conexiune

etimologie: